Parliamentary debates

Domnul Ştefan Baban:

"Arta dialogului social"

2004 a fost declarat anul dialogului social şi al eforturilor comune pentru încheierea negocierii cu Uniunea Europeană. Integrarea şi problematica socială vor fi cele două teme esenţiale care vor ţine capul de afiş în acest an electoral, indiferent dacă va fi vorba de partidul de guvernământ sau de partidele aflate în opoziţie, pentru că discursurile tuturor vor încerca să exploateze cât mai bine şi în funcţie de interesele de moment sau de lungă durată subiectele mai sus menţionate, subiecte care vor constitui puncte de atracţie pentru electorat, dar şi pentru străinătate.

În cei 14 ani de democraţie autentic românească, acest dialog social a fost doar mimat, frumos îmbrăcat şi arborat la zile de sărbătoare de către diverse instituţii. Un exemplu edificator este reprezentat de Consiliul Economic şi Social, organism care poate reflecta oriunde şi oricând spiritul şi unitatea românilor. Astfel, reprezentanţii Guvernului, sindicatelor şi ai patronatelor au discutat ore nesfârşite, dar s-au înţeles separat, acest lucru dând naştere, în primul rând, unor legi cu implicaţii profunde în viaţa economico-socială, dar cu rezultate nedorite în urma aplicării lor. Când spun acestea, primele acte normative care îndeplinesc aceste nedorite condiţii şi care îmi vin în minte în acest moment sunt legile fiscale, Codul Muncii, legislaţia privind protecţia socială, angajamentele asumate în relaţiile cu F.M.I. sau şi Banca Mondială. Rezultatul acestor intempestive discuţii este reprezentat de sărăcia accelerată din ultimii 5 ani, creşterea abruptă şi în cascadă a preţurilor la energie electrică, gaze naturale şi carburanţi, disponibilizări masive şi acutizarea fenomenului de şomaj, regresiunea economică a sectorului privat etc.

Acum a venit momentul ca subiectul central al dialogului social să-l constituie integrarea europeană. Numai că în cadrul acestei probleme, subiectele au fost tratate superficial, fără ca temele majore, precum costurile, beneficiile acestei integrări să fie aduse la cunoştinţa întregii populaţii. Gradul de informare a cetăţenilor români despre Uniunea Europeană este destul de redus, la un sondaj făcut ad-hoc făcut pe străzile din oraşele ţării foarte puţini ar putea să răspundă la întrebările ce li s-ar pune, întrebări care ar viza minimul de cunoştinţe referitoare la Uniunea Europeană şi integrarea României. Trist este că nici în sectorul privat lucrurile nu stau mai bine, mulţi dintre conducătorii de întreprinderi mici şi mijlocii nu cunosc legislaţia, costurile şi avantajele integrării. M-am referit la acest sector, deoarece într-o economie modernă şi competitivă, sectorul privat este vârful de lance al dezvoltării economico-sociale şi integrării într-o comunitate cu un grad superior de dezvoltare.

Gradul de informare a cetăţenilor suferă din motive variate şi mai mult sau mai puţin întemeiate. A da vina pe presă, una din puterile în stat, că nu informează populaţia despre această problemă, nu are motivaţie întemeiată. Există partenerii de dialog social care trebuie să filtreze informaţiile primite la rang înalt şi să le transmită celor pe care-i reprezintă. În schimb, acestor parteneri le-a fost mult mai uşor să înfiinţeze - ca în opera lui Caragiale - comisii şi comitete, care să aibă acelaşi obiect al muncii, şi anume: integrarea europeană. Rezultatul înfiinţării acestora a fost unul arhicunoscut: o risipă enormă de efort pentru construirea unor instituţii care de care mai complementare şi o lipsă acută de interes pentru dialogul social şi informarea cetăţenilor, astfel că rezultatul final este cel aşteptat: semi-ignoranţa cetăţeanului de rând.

Vinovat în această situaţie nu este numai Guvernul sau guvernele din ultimii 14 ani. Vinovaţi sunt şi cei doi parteneri de dialog, patronatele şi sindicatele, care, la masa rotundă la care s-au aşezat, s-au complăcut să discute şi să se învinovăţească sau în cel mai nefericit caz să se prezinte şi să anunţe că sunt de acord cu politica Guvernului. Un dialog eficient este atunci când partenerii de dialog sun puternici. Mişcarea patronală din România este fără iniţiativă, orgoliile sunt mai puternice decât raţiunea, interesele economice şi politice primează, astfel că alcătuirea unui grup unitar şi puternic este imposibilă de realizat.

De cealaltă parte şi sindicatele sunt atinse de aceleaşi curente nocive, de interese politice şi personale, transformându-se din reprezentanţii care luptă şi sprijină drepturile celor mulţi în adevărate păpuşi care abandonează cauzele pe care le-au declamat şi, după cum ştim cu toţii, sunt destui lideri de sindicat care au posturi în Executiv sau în Parlament, abandonând cauza care i-a propulsat în viaţa socială a acestei ţări.

Concluzia nu este deloc îmbucurătoare: dialogul social şi informarea cetăţenilor asupra efectelor severe, în plan economico-social, ale unor programe şi măsuri au fost sacrificate de actorii principali: guverne, patronate, sindicate. Simplii cetăţeni neinformaţi sunt foarte uşor de manevrat în campanie electorală. Sunt entuziasmaţi că România va intra în Uniunea Europeană, dar habar n-au ce-i aşteaptă acolo, cum să profite de beneficiile integrării sau cu ce costuri şi sacrificii se face acest lucru. Această ignoranţă este rezultatul artei dialogului social. Dar cine ştie, poate că asta este cea mai bună artă, şi anume manevrarea electorală a unor oameni neinformaţi.