Gheorghe Dragomir
Gheorghe Dragomir

Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.133/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Gheorghe Dragomir - comentariu pe tema "avalanşelor moţiunilor simple";

Domnul Gheorghe Dragomir:

Încă de la începutul acestei sesiuni parlamentare, domnii deputaţi din partidele de opoziţie ne-au ameninţat cu o avalanşă de moţiuni simple pe diverse teme. Procedura în sine este una bună, dar temele abordate de colegii noştri sunt de-a dreptul hilare. Înţeleg prin aceasta că nu se doreşte o îmbunătăţire a activităţii parlamentare, îngreunată de altfel şi de discutarea Regulamentului Camerei Deputaţilor unde avem o situaţie unică, aceea de a avea peste 750 de amendamente, unele depuse doar de dragul de a fi depuse. Faptul că PSD şi PRM propun către o moţiune simplă în fiecare zi va duce la stagnarea pe lungă durată a procedurilor parlamentare într-o perioadă în care dorim fluidizarea acestora.

Moţiunile depuse de cele două partide de opoziţie au dat acestei proceduri parlamentare un caracter desuet, de cafenea, care îl pot face mândru pe Nenea Iancu, unele referindu-se la probleme ce interesează mai puţin şi care au doar scopul, declarat chiar, de a întârzia votarea în plen a Regulamentului Camerei.

Programul prelungit solicitat de discutarea legilor cu privire la procesul de aderare în Uniunea Europeană si, desigur, a Regulamentului, va da "apă la moara PSD" despre cât de încet lucrează Parlamentul. Totuşi, nu trebuie să uite că aceste întârzieri li se datorează.

Partidele de opoziţie trebuie să îşi stabilească priorităţile în agenda parlamentară, priorităţi ce se schimbă în fiecare zi dacă nu o dată pe săptămână: dacă nu sunt legile integrării, atunci este problema inundaţiilor, dacă nu sunt inundaţii atunci este Regulamentul.

Vom ajunge la situaţia în care "colegii" noştri vor rămâne fără obiectul muncii şi vor depune moţiuni cu subiecte precum forma cănilor de cafea de la bufet sau, mai rău, problema imperioasă şi fundamentală a culorii fotoliilor din sala de şedinţe.

Opoziţia, aşa cum noi am dovedit între 2000-2004, are rolul de a aduce critici constructive la adresa puterii şi de a se lansa în dezbateri legate de problemele naţiunii şi nicidecum dictate de dorinţele preşedintelui de partid sau, mai grav, de cele personale.

Vă cer domnilor deputaţi: nu transformaţi această instituţie într-un circ general menit să o devalorizeze şi mai mult în ochii opiniei publice, cu scuza că acesta este rolul unui partid de opoziţie.