Parliamentary debates

Domnul Constantin Amarie:

"Guvernul nu are o strategie pentru valorificarea rezultatelor muncii românilor angajaţi în străinătate"

Orice absolvent al cursului inferior de liceu ştie că trei factori, triadă sfântă, dau măsura potenţialului unei naţiuni: munca, pământul şi capitalul.

Dacă ultimul vine în ecuaţie mai târziu, primele două elemente există dintotdeauna. Asemenea Sf. Apostol Pavel, dacă ne-am întreba, dintre acestea trei, care este mai importantă, aş opta pentru muncă. Fără ea, pământul rămâne în starea sa naturală iar capitalul nici n-ar avea cum să se nască.

Înţelepciunea populară a creat o întreagă filosofie şi literatură cu privire la muncă şi rostul ei.

Şi Cartea sfântă dă poruncă să nu mănânce cel ce nu munceşte. Chiar dacă s-au exprimat deseori opinii cu privire la atitudinea românilor faţă de muncă, istoria noastră o dovedeşte că acest popor a fost întotdeauna unul care a trudit din greu şi mai ales la munca pământului din care a făcut un titlu de nobleţe, chiar dacă nu întotdeauna a fost răsplătit corespunzător.

Dar, cum nimeni nu învaţă nimic din istorie şi astăzi, noi, românii, suntem foarte neglijenţi cu una din cele mai bogate resurse ale noastre; capacitatea şi forţa de muncă a naţiunii.

Nu există în prezent o strategie de exploatare a uriaşei resurse pe care o reprezintă exodul cetăţenilor români aflaţi la muncă în străinătate.

Aparatul politico-administrativ nu are idee decât de faptul că în ţară intră anual miliarde de euro de pe urma muncii, cel mai adesea chinuite şi nepreţuite a conaţionalilor noştri.

Aceşti bani stimulează economia românească, dar efectele de durată ale acestui fenomen nu sunt cunoscute în contextul complex al economiei globale.

Factorii politico-administrativi care gestionează puterea temporară ar trebui să tragă învăţăminte din experienţa altor ţări şi să vadă că dacă nu există o gestiune corectă a uriaşelor sume, redresarea atât de aşteptată a economiei româneşti nu se va produce.

Un exemplu istoric: de pe urma fabuloaselor bogăţii intrate în Spania după marea Conquista n-a profitat economia acestei ţări, ci oraşele de la Marea Nordului, din Ţările de Jos şi Hansa Germană. Spania a rămas închistată într-o ideologie catolică fundamentalistă şi o economie medievală dominată de monarhia absolută.

Banii care vin azi din afară în România se traduc în vile, maşini, bunuri de consum, precum şi în aglomerarea hipermarket-urilor care înfloresc peste noapte.

Deşi se vorbeşte de 16 ani de formarea clasei de mijloc, ea nu există şi deci nici beneficiile de pe urma activităţii sale; guvernul nu investeşte decât sume la limită în învăţământ, sănătate, cultură.

Împreună cu forţa de muncă necalificată, exodul creierelor este şi mai îngrijorător: deja spitalele duc lipsă de medici, în învăţământ de la an la an sunt tot mai mulţi necalificaţi, şcoala rurală nu s-a reabilitat, familiile se destramă, copiii sunt crescuţi în cel mai bun caz de bunici, dacă nu sunt lăsaţi aiurea, violenţa juvenilă, consumul de droguri cunoaşte creşteri alarmante şi întreaga fibră a naţiunii este în pericol.

Din nefericire nu putem decela la actualul guvern nici o strategie economică, nici o viziune de rezolvare a problemei migraţiei forţei de muncă, manifestându-se mulţumirea pentru scăderea presiunii sociale, fără a se estima consecinţele în timp.

În definitiv, pleacă segmentul cel mai productiv al forţei de muncă ce acceptă toate umilinţele din afară, decât actuala lipsă de perspectivă şi oportunitate din ţară.

Guvernul a stabilit un orizont de aşteptare pentru 1 ianuarie 2007 ca şi cum începând de atunci toate cerinţele societăţii noastre îşi vor găsi o rezolvare automată.

Deja, însă, au intrat suficienţi bani în ţară de la UE pe care nu i-am putut cheltui. Cum îi vom cheltui pe cei care vor veni?

Pentru că, la nivelul larg al populaţiei există o anume mentalitate, aceea că societatea de consum înseamnă consumism, fără să ne mai uităm în urmă dacă această atitudine e susţinută şi de efortul de a produce.

Ca să nu ne transformăm într-o naţiune care suportă istoria şi o acceptă ca pe o fatalitate, trebuie să adoptăm o strategie de viitor începând cu valorizarea cultului pentru muncă şi creaţie proprie prin protejarea în ţară a forţei de muncă recompensată corespunzător.

Nici un program politic nu mai are credibilitate în viitor dacă nu prevede salarii corespunzătoare, la nivelul ţărilor Uniunii Europene.