Ion Stan
Ion Stan

Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.117/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Ion Stan - declaraţie politică cu tema "Reducerea cu 100.000 a numărului funcţionarilor administraţiei publice - un obiectiv al primului ministru aflat pe lungul drum dintre retorică politică, buna guvernare şi abolirea pomenilor puterii";

 

Domnul Ion Stan:

"Reducerea cu 100.000 a numărului funcţionarilor administraţiei publice - un obiectiv al primului ministru aflat pe lungul drum dintre retorica politică, buna guvernare şi abolirea pomenilor puterii"

Decizia premierului de a reduce cu 100.000 marea armată a funcţionarilor administraţiei publice am primit-o ca putând fi, deopotrivă, o veste rea sau una bună, după cum ar putea fi şi un simplu exerciţiu de retorică politică.

O veste proastă,dacă o armată (n.n Nu exagerăm cu nimic, Armata României are cam tot 100.000!) de funcţionari competenţi, conştiincioşi şi loiali, pe deasupra, ar fi trimisă în şomaj, pusă pe drumuri europene sau predată adversarilor politici (ce importanţă mai are!), din lipsa de resurse financiare ori din nevoia redirijării acestora pentru susţinerea altor obligaţii ale Guvernului, cum ar fi majorarea pensiilor şi a salariilor. Ceea ce ar constitui, indiscutabil, o nouă sursă de tulburări ale păcii sociale şi de ameninţare a stabilităţii politice.

O veste bună sau chiar foarte bună, dacă premierul a dobândit înţelepciunea şi tăria de a recunoaşte că guvernează cu o administraţie, în parte neprofesionalizată, umflată şi parazitară, nepotistă şi clientelară.

Dacă premierul ar pune pe liber paraziţii guvernamentali, succes şi cinste lui!

La armata sinecuriştilor de serviciu renunţă orice guvern care se vrea legitim şi eficient.

Dar dacă... decizia premierului este un simplu, ieftin şi demagogic exerciţiu de retorică politică?!

Premierul, care se prezumă a cunoaşte, până în cele mai mici şi fine detalii, starea administraţiei, a constatat că 100.000 de posturi, iniţial prevăzute, din varii motive, dar mai cu seamă bugetare, nu au mai fost ocupate şi, totuşi, maşina guvernamentală "merge şi aşa" iar respectivele posturi pot fi radiate, informându-se, apoi, electoratul că 100.000 de bugetari au fost disponibilizaţi, spre binele interesului public.

In absenţa necesarei transparenţe cu privire la elementele de fundamentare a deciziei, premierul şi-a păstrat marja de secret necesară propriului joc politic, pentru care se foloseşte de omul "potrivit,,.

Noul secretar general al Guvernului, spre deosebire de predecesorul său, nu disimulează ( adică nu trădează aparenţele). Dacă Tăriceanu îi întoarce cheia şi-l pune pe direcţie, nu se mai opreşte, nici dacă trebuie să treacă prin zid. Bihoreanul izbeşte în el, până când cel mai înţelegător şi concesiv - probabil, zidul - cedează.

In situaţia că ar putea fi valabile, cel puţin în parte, toate cele trei ipostaze enumerate, dar softul guvernamental este programat politic să atace numai prima variantă, dezastrul administrativ, dar şi social va fi garant.

Să-i urăm Guvernului tot ceea ce-şi pregăteşte!