Parliamentary debates

Domnul Constantin Traian Igaş:

"Ce semnifică pentru noi ziua de 9 mai?"

Ziua de 9 mai, zi pe care am parcurs-o săptămâna trecută, are pentru noi, românii, o însemnătate extrem de ridicată. În afara faptului că pe 9 mai 1877 ne-am câştigat independenţa ca stat, sărbătorind astfel Ziua Independenţei României, şi în afara faptului că în aceeaşi zi de 9 mai sărbătorim şi Ziua Europei, ca europeni ce suntem şi noi, această zi de 9 mai mai are şi o altă semnificaţie pentru România.

Dacă despre primele două evenimente cred că am mai avut ocazia de a vă vorbi, astăzi am să mă opresc, cu permisiunea dumneavoastră, asupra celei de-a treia, dar nu şi cea mai de pe urmă. Am să încep cu câteva repere: 9 mai 1945. Berlin. Al doilea război mondial. Sunt cred suficiente, pentru a vă spune că la 9 mai 2008 am sărbătorit Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al doilea război mondial. La 9 mai 1945, la cartierul general sovietic din Berlin se semnează actul de capitulare necondiţionată a Germaniei, capitulare ce însemna practic sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Într-un conflict de proporţii planetare, precum cel din anii 1939-1945, fiecare dintre statele implicate în ostilităţi a cunoscut, desigur, situaţii specifice, cu evoluţii sau involuţii mai mult sau mai puţin de înţeles, astfel că, faţă de războiul general, fiecare dintre beligeranţi a prezentat un caz, o particularitate.

În ceea ce priveşte România se pot identifica următoarele faze ale evoluţiei ţării noastre în cursul războiului: septembrie 1939-mai 1940: neutralitatea de facto şi de jure; mai 1940-august 1940: nonbeligeranţa de facto şi de jure; septembrie 1940-iunie 1941: nonbeligeranţa de jure, cu încadrarea de facto în tabăra Axei Berlin - Roma - Tokyo; 22 iunie 1941 - 23 august 1944: beligeranţa de partea statelor Axei fasciste; 23 august 1944 - mai 1945: cobeligeranţa de facto (nerecunoscută de jure de către Aliaţi) de partea Naţiunilor Unite în războiul împotriva ultimilor membri ai Axei pe continentul European.

În acelaşi timp, nu poate lipsi, fireşte, precizarea că singura zonă a României realmente ocupată de Germania a fost nord-vestul Transilvaniei, cedat Ungariei horthyste prin odiosul dictat de la Viena din 30 august 1940. Ea va rămâne sub ocupaţia germană, dublată de cea maghiară, până la 25 octombrie 1944, când trupele române, în alianţă cu cele sovietice, au alungat de pe meleagurile străbune ultimele rămăşiţe fasciste.

Insurecţia din august 1944 a însemnat, pentru cei care au pregătit-o şi înfăptuit-o, pentru întreg poporul român, un act al voinţei naţionale. Declanşat într-un context internaţional prielnic, actul istoric de la 23 august 1944 a exprimat voinţa României de a reintra în drepturile sale suverane depline, de afirmare a independenţei naţionale şi de reintegrare teritorială.

Această victorie, însă, a Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al doilea război mondial n-ar fi fost posibilă fără sacrificii extrem de mari, realizate şi de către ostaşii români angrenaţi în diverse locaţii. Ei sunt cei cărora se cuvine să le aducem omagiul nostru în această zi de 9 mai, să ne amintim de sacrificiul lor şi de chinurile pe care le-au îndurat, pentru ca această ţară să devină una liberă. Ultimele localităţi româneşti eliberate au fost Carei şi Satu-Mare. România a participat la eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei, mobilizând pentru aceasta peste 600.000 de soldaţi în 37 de divizii. Cele mai grele lupte s-au dat în asediul Budapestei şi în munţii Tatra, ele fiind soldate cu mari pierderi de vieţi omeneşti. Cele 260 de zile de participare la războiul antihitlerist se încheie la 12 mai 1945, lăsând loc întăririi influenţei sovietice în România. Peste 11 000 de vieţi omeneşti au fost pierdute în rândul armatei române. Suntem datori deci să le aducem încă un omagiu pentru tot ceea ce au făcut.