Călin Potor
Călin Potor

Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.139/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Călin Potor - declaraţie politică: - "Amestec politic în concursurile de la Spitalul Judeţean Alba";

 

Domnul Călin Potor:

"Amestec politic în concursurile de la Spitalul Judeţean Alba"

Am denunţat public starea de tensiune ce persistă în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, din perspectiva diverselor examene organizate de Consiliul Judeţean Alba, pentru absolut toate cadrele ce activează în această unitate medicală. Am făcut public mesajul primit de actualul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe, dr. Ioan Boilă. Acestuia i s-a transmis prin ec. Nicoleta Coşarcă, managerul spitalului, nici mai mult nici mai puţin decât că "nu este agreat de preşedintele CJ Alba, Dumitrel". În consecinţă, dr. Boilă, care este de mai bine de un deceniu şef la urgenţe şi este medic de specialitate în acest domeniu, cu calificările anuale necesare, a renunţat să se mai înscrie la concursul de reconfirmare pe post ce urmează să se desfăşoare în 28 noiembrie. Sunt în posesia unor informaţii potrivit cărora mai mulţi medici şefi de secţie în Spitalul Judeţean Alba au renunţat să se mai înscrie la concursurile de reconfirmare pe post din 28 noiembrie.

În acelaşi context al stării generale de nemulţumire creată de directorii PDL ai unor instituţii publice, am cerut public demisia directoarei Căminului de Persoane Vârstnice din Alba Iulia, pe fondul listei de nereguli sesizate în presa locală. I-am cerut public demisia directoarei Corina Bedelean, pentru modul în care administrează această unitate în care sunt îngrijiţi bătrânii. În plus, îi aştept să vină cu chitanţierul la mine, să plătesc eu geamul spart în baie de fostul lor chiriaş, Ioan Radu, de 90 de ani. Săptămânal, în cadrul fiecărei conferinţe de presă, voi cere public demisia acestei directoare, precum şi a altora certaţi cu respectarea legilor.