Parliamentary debates

Domnul Mircea Irimescu:

"Salvatorii neamului"

În ultimul secol, le-a fost dat românilor ca pe lângă războaie, cutremure, inundaţii, secete pârjolitoare, ierni cumplite, şi un alt gen de nenorocire. Una naţională, specifică nouă, cu o periodicitate de apariţie de vreo 20-25 de ani: conducători care se cred aleşi să croiască o nouă istorie pentru poporul lor. Desigur, ei cred, una mai bună, total diferită faţă ce trăise ţara până la ei.

După o prestaţie de vreo 8 ani în fruntea statutului, regele-jucător Carol al II-lea a impus o nouă Constituţie, credea el, menită a fi cadrul de drept al unei Românii a bunăstării. Atent la propria sa camarilă care-l ajuta la "reforme", şi-a dorit şi a numit numai prim-miniştri marionete în mâinile sale. Populaţia s-a ales, desigur, cu ce a semănat acest om dominat de patimi: o ţară sfârtecată, izolată politic şi militar, nepregătită în faţa unui război fără precedent.

În locul lui Carol al II-lea, când era nevoie de un conducător cumpătat şi modest, ne-am trezit cu un alt... salvator al neamului. Generalul Antonescu şi-a pus în joc toată priceperea, tot prestigiul său de militar, toată faima sa de, incontestabil, om integru, pentru a scoate ţara din războiul pustiitor care venise peste noi. Convins fiind că menirea sa pe pământ este mântuirea României, ameţit de înălţimea misiunii sale, nu a ascultat şi nu a întrebat pe nimeni când a trimis ţara într-un război care, dincolo de Nistru, nu mai era al nostru. A pus onoarea sa mai presus de orice şi şi-a respectat cuvântul dat (temă obsesivă în politica românească!) mai ceva ca cel mai neamţ dintre nemţi. Şi-a dorit enorm să fie EL reformatorul statului, creatorul unei noi Românii. Ce a rezultat? Un dezastru. Sute de mii de tineri morţi în război, ţara distrusă, datorii imense de plătit învingătorului şi... teren mănos pentru cultivarea comunismului.

Mai trece aproape un sfert de veac. Am plătit datorii, am distrus elita politică şi intelectuală a ţării, am distrus tradiţiile de dezvoltare urbană şi rurală, am adoptat un tip de economie care, psihologic, era incompatibil cu populaţia noastră. După mari suferinţe, reuşim totuşi să ieşim din cârpe, ne încălţăm, ne electrificăm, eradicăm foametea. Aşteptăm un trai mai bun care pare a veni dar, vai, nu vine. Ne procopsim însă cu un nou salvator al patriei!

În câţiva ani, Ceauşescu ajunge să domine cu autoritate statul român. Şi el scrie o nouă Constituţie (altă obsesie păguboasă!), ba scrie chiar textul imnului naţional, face o marotă din idealul unui "om nou", vede industrializarea ca salvare naţională. Dedicat ridicării ţării pe "noi culmi de civilizaţie", nu mai ţine seama de nimic, este convins că el, cerând sacrificii poporului, îl va conduce la fericirea milenară. Iluzii de om care şi-a pierdut minţile. A sfârşit la zid şi a rămas după el o ruină, o ţară săracă, fără infrastructură, cu resursele minerale spre epuizare şi cu o agricultură incapabilă de a rezista oricărei concurenţe venite din lumea largă. O ţară în care totul părea făcut în contratimp.

O luăm, sisific, de la capăt după trecerea în istorie a acestui personaj malefic care se credea providenţial. Traversăm o altă gravă criză economică, risipim cu uşurinţă ceea ce am agonisit cu eforturi de robi, prindem gustul societăţii de consum, ne bucurăm de succese politice incontestabile rezultate din integrarea noastră în structurile politice care domină continentul nostru. Mijesc zorii unei prosperităţi care părea întemeiată. Dar, fatalitate. În scurt timp, se spulberă totul. Iarăşi criză, iarăşi lipsuri, iarăşi proteste... Tot mai mulţi oameni la limita subzistenţei. Peste toate, aud din nou despre un şef - jucător al statului, despre reforme fără sfârşit, despre nevoia stringentă de o "nouă constituţie", despre un prim ministru figurant, despre "modernizarea statului" cu orice preţ, despre sacrificii şi mi se face frică. Obsesii de oameni politici mărunţi şi bolnavi. Recunosc prototipul unui nou salvator al neamului şi nu mai vreau. Ne-ar fi de ajuns un conducător normal cu un comportament adecvat. Prea ne-am fript amarnic cu salvatorii ţării din politica noastră.