Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.112/2010
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.33 | Radu Stroe - declaraţie politică despre "Presa şi strategia Naţională de Apărare"; | ![]() |
||
|
"Presa şi Strategia Naţională de Apărare" "Mutările" preşedintelui-jucător pe tabla de şah a politicii româneşti, în lupta cu ceilalţi, devin din ce în ce mai periculoase atât pentru cetăţeni, cât şi pentru relativ tânăra noastră democraţie. Când credeam că ne-am imunizat întrucâtva la veştile rele, că nu multe lucruri mai pot trezi surprinderea care alunecă spre îngrijorare, iată că Traian Băsescu nu se dezminte şi este în continuare consecvent cu sine însuşi. Săptămâna trecută a fost trimisă Parlamentului Strategia Naţională de Apărare unde, în premieră, presa a fost introdusă la capitolul "Riscuri, ameninţări, vulnerabilităţi" la adresa siguranţei naţionale: "Fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului reprezintă o altă vulnerabilitate a statului român". Cum poate fi descifrată însă o astfel de decizie? Aşa cum ne-am obişnuit, toţi cei care nu achiesează la ideile preşedintelui sunt consideraţi, ipso facto, împotriva lui. Întotdeauna vina aparţine celorlalţi, degetul arătător arată cu precizie un ipotetic inamic. Cum criza îşi exhibă oricum tentaculele, cineva, sau mai mulţi, trebuie transformaţi în ţapi ispăşitori. Astfel, insinuant, dar ferm, îşi face loc în documentele oficiale "delictul de opinie". Cu alte cuvinte, "mesajele antiputere" (după o expresie a unui ziarist susţinător total al puterii), ideile divergente, contrare "liniilor trasate" de Traian Băsescu au puterea de a intra în aria de vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale. Poate am fi trecut superficial peste subiect, considerându-l o răzbunare umorală a preşedintelui, o altă piesă mutată în lupta de pe eşichierul politic. Dar, făcând un arc peste timp, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, constatăm că, atunci, în creuzetul în care s-a format comunismul în România (legi şi decrete speciale, procese-avertisment, anihilarea elitelor de pe toate palierele societăţii), printre "principalii vinovaţi de dezastrul ţării" se aflau cei mai de seamă ziarişti ai vremii. Iată, deci, că ideea nu este originală, însă este extrem de periculoasă. Presa internaţională nu a rămas impasibilă. Associated Press comenta: "Ca şi alte ţări, România consideră terorismul, corupţia şi crima organizată ca potenţiale ameninţări la adresa securităţii naţionale. Dar Guvernul consideră că şi presa trebuie adăugată pe listă". Presa are o funcţie vitală în cadrul unui stat, rolul ziaristului este unul foarte important. A-i pune îngrădiri, a-l ghetoiza într-un fel, prin autoobligativitatea autocenzurii, de teama intrării în câmpul de vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale, reprezintă unul dintre cele mai mari atacuri la adresa siguranţei democraţiei. |



