Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 28, 2010
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 28, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 28, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.34 | Corneliu Olar - declaraţie politică cu titlul "Restructurarea"; | ![]() |
||
|
"Restructurarea" Măsurile de restructurare anunţate de Guvern în domeniul instituţiilor bugetare au început să producă deja efecte. Desigur, în multe cazuri, ele sunt mai mult decât necesare şi reuşesc astfel să reducă birocraţia şi cheltuielile de la bugetul statului. Din păcate, în destul de multe cazuri, mai ales în domeniile de învăţământ şi sănătate publică, dar şi în administraţie se procedează potrivit celebrului banc "...prima dată se taie, după aceea se numără", iar cei care suferă sunt în primul rând cetăţenii şi mai apoi cei restructuraţi. Un exemplu concret în acest sens îl reprezintă măsura prost gândită de desfiinţare recentă a Cabinetului de Expertiză Medicală Câmpeni, astfel că peste 2000 de moţi sunt acum puşi pe drumuri. Iată cum este descrisă această situaţie de către medicii restructuraţi într-o scrisoare deschisă adresată cabinetului meu de parlamentar: "În urma măsurilor de restructurare a sectorului bugetar, CJP Alba a hotărât restructurarea Cabinetului de Expertiză Medicală Câmpeni. Acest cabinet deserveşte întreaga zonă a munţilor Apuseni, de la Arieşeni până la limita cu comunele aparţinătoare de Zlatna şi Aiud, ocupând aproape o treime din suprafaţa şi populaţia judeţului. Zona este dificilă din punct de vedere al accesului şi al mijloacelor de transport. Cabinetul de Expertiză Medicală Câmpeni asigură expertizarea pentru pensiile de invaliditate, prelungirea concediilor medicale, Legea privind venitul minim garantat şi internările în căminele-spital pentru toată populaţia acestei zone. Numai în ceea ce priveşte pensionarii de invaliditate în evidenţa cabinetului Câmpeni există 1883 de pensionari care ar fi obligaţi să facă un drum de până la 250 de kilometri dus-întors într-o singură zi, de multe ori având de parcurs şi distanţe mari pe jos, ceea ce mai ales în lunile de iarnă este practic imposibil. Trebuie precizat că ei sunt obligaţi să se prezinte la termen la revizuirile medicale, deoarece, în caz contrar, li se sistează pensia. Pe de altă parte, în judeţul Alba mai există trei cabinete de expertiză medicală, care în condiţiile actuale ale legislaţiei din domeniu au fiecare în medie câte 40 de consultaţii pe zi, care sunt deja programate până în luna august 2011, peste care se suprapune activitatea de control impusă de Legea nr.119/2010, care ocupă o zi pe săptămână. În aceste condiţii este, de asemenea, imposibil ca unul dintre medici să asigure activitatea la Câmpeni. În ultimii 20 de ani, în cadrul serviciului nostru nu s-au făcut angajări suplimentare, ci numai reduceri de personal, în condiţiile în care volumul activităţii s-a mărit permanent. De aceea considerăm, cu toată necesitatea reducerii personalului din sectorul bugetar, că este absolut necesară păstrarea Cabinetului de Expertiză Medicală la Câmpeni (post şi medic), în caz contrar activitatea întregului serviciu va fi blocată". (Semnează: dr. Simona Cosma, dr. Florina Sicoe, dr. Marcela Luca). Pe lângă apelul disperat al medicilor de la cabinet, în ultimele săptămâni, la cabinetul meu parlamentar s-au prezentat zeci de pensionari şi oameni cu probleme medicale care s-au plâns de necazurile pricinuite de desfiinţarea cabinetului de expertiză şi mi-au cerut să intervin la toate forurile competente pentru redeschiderea de urgenţă a acestuia. Ca o primă intervenţie, am luat legătură cu domnul Nicolae Nartea, directorul executiv al Casei de Pensii Alba, care mi-a promis că va delega, o zi pe săptămână, medici de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean Alba, însă din păcate are la dispoziţie foarte puţini medici de specialitate. Dacă nu se poate nicicum în acest fel, atunci mai poate exista şi soluţia angajării în sistem de "prestări servicii" a unor medici specialişti din Câmpeni, aflaţi în prezent la pensie. Vreau să vă rog ca de aici încolo orice măsură de restructurare să-mi fie deopotrivă adusă la cunoştinţă înainte de a fi aplicată, pentru că, în calitate de deputat ales în Parlamentul României în Colegiul nr.5 Munţii Apuseni - Teiuş, răspund direct de soarta oamenilor din această zonă. De asemenea, pentru orice măsură ce se intenţionează a fi luată vor trebui consultaţi deopotrivă primăriile şi consilierii locali, ca şi aleşii legitimi ai cetăţenilor. |



