Parliamentary debates

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"Injusteţea rolului de parlamentar al lui Ion Iliescu"

Stimaţi colegi,

Doresc să fac o declaraţie politică vizavi de un coleg de Parlament care consider că, moral vorbind, nu îşi justifică rolul de reprezentare pe care i-l conferă mandatul de parlamentar: este vorba de fostul preşedinte Ion Iliescu.

Vreau să cred că Ion Iliescu este un fost preşedinte pe care românii nu l-au meritat: îi putem reproşa poporului român o grămadă de defecte, dar nu cred că românii au atâtea păcate cât să-l fi meritat pe Ion Iliescu.

Un profesor de istorie îmi spunea odată că, atunci când vorbim de trecut, nu se cade a folosi sintagma "cum ar fi fost dacă...". Eu, în schimb, îmi pun întrebarea cum ar fi fost România fără Ion Iliescu, cum ar fi fost România dacă Ion Iliescu s-ar fi retras din viaţa politică în 1990, lăsând statul român să fie condus de mâini nepătate, de minţi limpezi, nealterate de sistemul comunist...

Am avut norocul (sau ghinionul?) de a cunoaşte România în trei perioade distincte: perioada de dinainte de 1989, în care nici nu aveai curajul să speri, perioada 90'-2004 dominată de camarila tătucăi Iliescu, perioadă în care puteai să speri, dar fără rezultat şi societatea românească a zilelor noastre care face tot posibilul de a se debarasa de un sistem care se zbate între degradarea instituţională, degradarea umană, lipsa respectului de sine şi redescoperirea libertăţii de exprimare, a gândirii libere, a responsabilizării clasei politice.

Deşi încalc o lege a istoricilor, pot spune fără regret că ceea ce se întâmplă azi era posibil şi acum 10 ani, iar ceea ce va fi România peste 10 ani ar fi putut fi azi. Iliescu ar fi făcut un favor mare României dacă s-ar fi retras la timp. Din postura de preşedinte al românilor, timp de 11 ani, tovarăşul Ilici i-a pus României în cârcă tot trecutul său prin nedelimitarea de comunism, prin gafele monumentale pe care le-a făcut mai mult sau mai puţin intenţionat, prin menţinerea în structurile de decizie a foştilor securişti, prin jocuri de culise învăţate la şcoala comunistă.

Fără voia lor, românii au devenit în acest fel, de-a lungul anilor, extremişti, pentru că Iliescu a dat lumii întregi mineriade în direct la televizor; românii au putut fi caracterizaţi ca incorecţi doar pentru că preşedintele lor a considerat că "proprietatea e un moft"; românii au rămas în ochii altor popoare comunişti pentru că erau conduşi de un preşedinte pentru care "comunismul a fost rău pentru că Ceauşescu era dirijat de nevastă"; românii au fost fără voia lor şi antisemiţi, pentru că Iliescu a declarat presei străine că Holocaustul nu a prea existat la noi, deoarece "în România nazistă, evreii şi comuniştii erau trataţi la fel".

Deşi unii îl caracterizează ca fiind un animal politic, pot spune cu siguranţă că Ion Iliescu nu este nici măcar politician, cu atât mai puţin om politic... Personajul Ion Iliescu a rămas, la cei 75 de ani ai săi (a se citi 45), un imatur politic, prins în meandrele unor discuţii sterile cu cei care încă îl mai ascultă.

Mă întreb ce a făcut Ion Iliescu pentru România, în afara regizării unei revoluţii pe care mai târziu a furat-o celor care îşi dăduseră viaţa pentru a înlătura un sistem în care însuşi Iliescu ocupase un rol important... La capitolul "performanţe ale mandatului", tot ce îmi pot aminti sunt desele şi lungile vizite în străinătate, compensate de zecile de mii de decorări ale unor persoane - de la oameni de cultură la şoferi, foşti securişti, membri PSD sau apropiaţi ai PSD, persoane controversate, toţi au beneficiat de o medalie, o stea sau de un ordin (de menţionat că în ultimul mandat Iliescu a decorat 16.600 de persoane).

Am încercat să îmi amintesc când s-a luptat Iliescu pentru o idee, pentru o lege, pentru poporul său şi îmi amintesc doar cum Iliescu s-a luptat din postura de preşedinte "independent" al românilor, în campania electorală din 2004, pentru cei pe care îi observă acum corupţi, pesediştii pe care i-a crescut, i-a mângâiat pe creştet, dar care acum când nu mai are ţara în mână l-au uitat. Îmi mai amintesc, de asemenea, cum s-a perpelit în puful mandatului 2000-2004 Ion Iliescu pentru a găsi o soluţie de a-l graţia pe Miron Cozma şi a-i cumpăra în acest fel tăcerea vizavi de culisele mineriadelor; aici, nu pot uita uşor gestul mişelesc de a-l pune în libertate în ultima zi a mandatului, într-un gest disperat şi elocvent pentru modul de gândire senilic la care a ajuns şeful statului român postdecembrist.

Am încercat de-a lungul anilor să îl înţeleg pe omul Ion Iliescu, să îmi explic gesturile sale, ignoranţa, aroganţa sa, să identific ideea pentru care luptă, idealul în care crede... Nu l-am înţeles, aşa cum, cu trecerea anilor, nici urmaşii noştri nu ne vor înţelege cum am ales ca Ion Iliescu să conducă 11 ani România.

Deşi mai încearcă o dată ulciorul cu "sărac şi cinstit", prin atacurile la adresa baronilor din PSD, încercând "să facă ordine" în partidul pe care l-a fondat, Iliescu ar trebui să conştientizeze că nu mai are dreptul moral de a-i judeca pe corupţii pesedişti, deoarece a devenit, cu voia sa, creatorul şi ocrotitorul lor. Pentru că Iorgovan al lui Iliescu este la fel de pătat ca Oprişan al lui Năstase, deci nu mai este nici o diferenţă între "oamenii lui Iliescu" şi "baroniada din PSD" pe care abia acum se face că o observă fondatorul. În clica pesedistă, Iliescu se vrea a fi cel mai cinstit dintre baroni, dar locul este ocupat.

Dacă aş fi Ion Iliescu m-aş retrage în casa din Primăverii şi aş sta la gura sobei pentru a depăna varianta mea a poveştii de mai sus singurei care mă mai poate asculta şi crede: tanti Nina.