Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.12/2006
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2006
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.35 | Constantin Marin - referire la reforma în domeniul sănătăţii; | ![]() |
||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Legile privind reforma în domeniul sănătăţii au fost dezbătute şi mediatizate excesiv de mult, parcă acest serviciu de asistenţă medicală s-ar înfiinţa pentru prima dată acum. Legea este ca un copil din flori. În conceperea ei nu s-a ţinut cont de experienţa românească în domeniu, de rezultatele pozitive obţinute de-a lungul timpului şi de condiţiile concrete în domeniu. Pornind de la aceste considerente cred că, până la urmă, rezultatele nu vor fi cele scontate, vor apărea serioase contradicţii pe diferite paliere organizatorice şi de conducere. Să nu creadă cineva că PSD-ul nu a făcut o restructurare a sistemului de sănătate în România, aşezarea sa pe principii de eficienţă, valorificarea potenţialului uman şi material de care dispunem, dar de fiecare dată, ne-am lovit de unele împotriviri venite din interiorul sistemului care, în acele momente, s-a închis şi nu a dat voie să pătrundă noul, mai precis, măsurile de structurare şi restructurare. De aceea, ne îngrijorează faptul că nu s-a făcut suficientă popularizare, dezbatere cu personalul sanitar, a măsurilor de restructurare a asistenţei în ambulator şi a celei cu paturi. Din studiul legii, se constată o implementare forţată a acquis-ului comunitar fără a ţine seama de condiţiile specifice din România. Modul dictatorial în care actualul ministru al sănătăţii se poartă cu cadrele medicale denotă lipsă de respect faţă de aceşti oameni care salvează vieţi omeneşti. Îi târăsc prin procese, aducându-le o serie de injurii şi etichetări, demonstrând încă o dată că nu ştim să ne respectăm valorile. Faptul că acest pachet de legi este aprobat prin răspundere guvernamentală, constituie o dovadă a faptului că acest Guvern sfidează democraţia, minimalizează rolul Parlamentului şi aruncă o umbră de neîncredere şi suspiciune asupra acestuia. Guvernanţii nu conştientizează că acest sector de activitate este un domeniu sensibil, cu impact asupra populaţiei, unde niciodată nu poţi spune că s-au epuizat toate soluţiile de modernizare şi reorganizare. De aceea, consider că adoptarea acestui pachet legislativ trebuie făcută cu o consultare largă a întregului personal medical din România şi numai atunci putem spune că am făcut o treabă bună, durabilă şi pe termen lung. Dacă de fiecare dată, la patru ani, când se schimbă echipa guvernamentală, vom modificat regulile jocului, consecinţele vor fi foarte grave şi vor fi suportate de cetăţeanul aflat în suferinţă dar şi pe cheltuiala lui. De aceea noi, Grupul parlamentar al PSD, protestăm în numele poporului român, faţă de modul în care este privită asistenţa sanitară în România ca o activitate aducătoare de venituri în buzunarele unora. Dacă avem în vedere faptul că domnul Nicolăescu priveşte bolnavul ca o marfă căruia la intrarea în spital i se deschide o fişă de materiale, alta decât fişa de observaţie, ne dăm seama cât de bine se pricepe la medicină. Cerem domnului Nicolăescu să-şi prezinte neîntârziat demisia deoarece cadrele medicale nu-l recunosc ca ministru. Este puternic contestat chiar de colegii liberali cărora le este ruşine că sunt colegi cu acesta. Ne exprimăm speranţa că în cadrul votului vom cântări serios dacă această lege răspunde exigenţelor pe care le aşteaptă populaţia României, cu atât mai mult că aceasta nu reflectă unitatea de voinţă şi gândire a Parlamentului. |



