Parliamentary debates

Domnul Marius Rogin:

"La mulţi ani, România!"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ne aflăm astăzi într-o zi în care noi toţi ne simţim datori faţă de cei care s-au dăruit în totalitate îndeplinirii unui vis al nostru al tuturor: acela ca noi toţi, românii, să fim uniţi într-un singur stat, într-o singură ţară.

Acest vis a fost făurit la 1 decembrie 1918, dată care va rămâne mereu în istoria şi în inimile noastre ale tuturor. La temelia formării României Mari nu a stat nimic altceva, decât actul de voinţă al naţiunii române. Unirea naţional-politică de la anul 1918, nu se cuvine a fi înfăţişată, nici măcar în parte, ca un dar, coborât asupra neamului românesc din încrederea şi simpatia lumii civilizate, nici ca o alcătuire întâmplătoare, răsărită din greşelile duşmanilor de veacuri. Statul român, întregit în forma lui de astăzi, trebuie preţuit ca unul dintre cele mai statornice, având temeiuri adânci şi nezguduite în alcătuirea geografică a pământului strămoşesc. Unirea Transilvaniei cu România era dorinţa arzătoare a clasei politice şi a opiniei publice, deşi unii oameni politici considerau prioritară eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia rusească. Această unire a fost de fapt opera marilor bărbaţi politici din Transilvania şi Banat, care au trecut la acţiune atunci când Austro-Ungaria se descompunea, din cauza înfrângerilor de pe front şi din cauza anarhiei care se răspândea din Rusia comunistă. Putem aminti aici pe Alexandru Vaida-Voievod, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop sau Ion Flueraş.

Desprinderea Transilvaniei de Ungaria nu putea fi însă realizată doar prin decizia unui grup de oameni politici, chiar dacă aceştia reprezentau acum noua putere care se instaura în Transilvania. Pentru a nu putea fi contestată pe plan internaţional din punct de vedere juridic, decizia trebuia să aibă adeziunea întregii naţiuni române din Transilvania. Este ceea ce doreau toţi românii din Transilvania, care nu mai suportau oprimarea naţională şi care aşteptau libertatea.

Zeci de mii de români din toate colţurile Transilvaniei, în frunte cu preoţii şi învăţătorii lor, s-au îndreptat spre Alba Iulia, pentru a lua parte la adunare.

Rezoluţia adoptată în unanimitate la Alba Iulia afirma celelalte revendicări ale naţiunii române din Transilvania: drepturi şi libertăţi democratice, votul universal pentru ambele sexe, o reformă agrară radicală, deplina libertate naţională şi confesională a minorităţilor din Transilvania. Era salutată eliberarea celorlalte naţiuni care fuseseră subjugate de către defunctul Imperiu austro-ungar şi se exprima speranţa că viitorul congres de pace va garanta libertatea şi securitatea tuturor naţiunilor.

Pentru noi, românii, anul 1918 a fost un an providenţial. La 27 martie 1918, Basarabia revenea la Patria Mamă; la 28 noiembrie 1918 era rândul Bucovinei, pentru ca la 1 decembrie la Alba Iulia, devenită capitala de suflet a neamului românesc, să se realizeze unul din visele seculare ale naţiunii române, desăvârşirea statului naţional unitar, prin unirea Transilvaniei, a Banatului, Crişanei şi a Maramureşului cu România. De la 1 decembrie 1918, ziua în care s-a vestit lumii, prin hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, Unirea tuturor românilor sub sceptrul regelui dezrobitor Ferdinand, şi până în timpul de faţă, fiecare cetăţean al României întregite a avut prilej să asculte ori să citească diferite lămuriri cu privire la felul cum s-a înfăptuit Unirea aceasta şi la temeiurile care îi garantează trăinicia. O necesitate istorică s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate advesităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.

Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.

Unirea Transilvaniei cu România a rămas însă în primul rând rezultatul hotărârii adoptate de participanţii la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, reprezentanţii legitimi ai naţiunii române.

Pentru a încheia, doamnelor şi domnilor, o să vă rog să-mi permiteţi să folosesc cuvintele regelui Ferdinand I, cuvinte care cred că se potrivesc cel mai bine la aniversarea a 89 de ani de la marele eveniment: "mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire, de la Tisa până la Nistru şi până la Mare."

Dumnezeu să dea românilor ani mulţi fericiţi, lipsiţi de necazuri şi spor în toate!

La mulţi ani, România!