Parliamentary debates

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Un moment de cumpănă pentru România: asumarea răspunderii sau neasumarea haosului rezultat"

Asumarea răspunderii de către Guvern pe pachetul de legi privind reducerea deficitului bugetar pentru anul 2010 înseamnă un act de curaj politic şi un sacrificiu major, deopotrivă pentru membrii Guvernului, dar şi pentru parlamentarii care formează majoritatea. Nu trebuie să fii expert în sociologie, consultant politic sau jurnalist ca să îţi dai seama că aceia care propun şi pun în practică astfel de măsuri vor avea de suferit, politic şi electoral. De altfel, destul de puţinele sondaje apărute până acum arată faptul că simpla asumare discursivă a curbei de sacrificiu a dus Guvernul, Preşedintele şi principalul partid de guvernământ la o cotă de încredere modestă. Şi atunci, dacă toţi aceşti oameni ştiu că o asemenea măsură înseamnă un sacrificiu propriu însemnat, de ce o fac? Iată întrebarea la care nici opoziţia şi nici presa ostilă puterii nu au reuşit să ofere un răspuns.

Pentru că altfel nu se poate! La momentul actual, şi aici preiau din discursul oficialilor BNR, factorul determinant este timpul. Trebuie să ne mişcăm repede şi hotărât. Altfel, vom pierde tranşa de la Fondul Monetar Internaţional. Îmi permit să fac un scurt calcul pentru a vedea ce înseamnă neasumarea acestor măsuri: tranşa de la FMI (800 de milioane de euro), dobânda practicată (3%), împrumut similar de la alte instituţii de finanţare (dacă am reuşi să obţinem astfel de credite) ar avea o dobândă de minimum 10%. Per total, nepunerea în aplicare a acestor măsuri înseamnă 7% din 800 de milioane. Adică vreo 56 de milioane de euro, asta neluând în considerare celelalte efecte economice pe care le-ar avea încheierea acordului cu Fondul. Aş spune că este o moţiune de cenzură de 56 de milioane de euro şi un text de doi lei, mai mult pamflet decât argumente, mai mult retorică dâmboviţeană, decât critici constructive.

Dar nu considerentul economic este cel care mă preocupă, ci principiul fundamental al politicii democratice: care este alternativa, ce punem în loc?

Analiza declaraţiilor din ultima perioadă arată că PSD şi PNL au puncte de vedere ireconciliabile privind soluţiile de scoatere a României din criză. Deci nu se pune problema unui Guvern PSD-PNL. Dacă am alege unul singur dintre aceste partide, atunci am avea parte de un Guvern ultraminoritar. PNL are experienţa concesiilor PSD făcute în 2007-2008 şi o bună parte a vinei pentru situaţia actuală. Singurul guvern eminamente liberal de după 1990 s-a dovedit mai socialist decât Nicolae Văcăroiu în zilele bune.

De partea cealaltă, PSD, prin vocea preşedintelui Victor Ponta, a spus că nu se pune problema unei asumări a responsabilităţii guvernamentale. Carevasăzică, social-democraţii doar vor să dărâme Guvernul, fără să pună nimic în loc. Nu au soluţii, nu sunt bărbaţi să-şi asume puterea, dar nici nu vor să-i lase pe cei care măcar îşi asumă răspunderea acţiunilor proprii, cu riscurile politice de rigoare.

Mai există o variantă, atât de des vehiculată, cea a Guvernului de tehnocraţi. Poate fi o soluţie, dar neasumarea politică a unui Guvern, pentru că e greu de crezut că o majoritate parlamentară ar putea să stea deoparte fără să guverneze, dar să deconteze politic tot ceea ce urmează să se întâmple, înseamnă prelungirea instabilităţii politice. Să zicem că guvernatorul Mugur Isărescu vine şi îşi asumă funcţia de premier şi spune în secunda a doua (ceea ce a făcut şi până acum prin consilierii săi de la BNR) că trebuie daţi afară 400.000 de bugetari, salariile celor care rămân trebuie tăiate cu 30% până la sfârşitul anului, se impozitează toate terenurile agricole şi se îngheaţă pensiile vreo doi-trei ani, de aici începând. Sunt curios cam câţi dintre parlamentarii de la PNL şi PSD, care vehiculează varianta Mugur Isărescu - premier, ar fi dispuşi să-şi dea votul pentru un asemenea pachet de măsuri de austeritate. O simulare simplă arată că nici această variantă nu pare a fi viabilă.

Întrebarea firească ar fi următoarea: şi-atunci, ce facem, mergem în alegeri anticipate? Alegerile anticipate pot fi o variantă de lucru, costisitoare şi poate mai dureroasă decât asumarea răspunderii pe actualul pachet de legi. Spre exemplu, mie mi-ar fi greu să merg şi să le spun oamenilor din colegiul meu că trebuie să mă voteze din nou, că trebuie să cheltuim nişte bani noi în campanie şi cu organizarea alegerilor, în loc, spre exemplu, să folosim aceiaşi bani pentru ca de la 1 ianuarie lucrurile să revină la normal. Şi mai e şi factorul timp, domnilor din opoziţie. Ce facem, o să avem Guvern abia din octombrie? Sau poate că semnalul pe care ni-l transmit oamenii (că s-au săturat de campanii electorale, minciuni şi pomeni) nu este suficient de percutant şi pentru dumneavoastră.

Poate că acest Guvern ar fi trebuit să comunice mai bine, ar fi trebuit să fie mai hotărât şi să ia măsuri ceva timp. Asta nu înseamnă însă că premierul poate fi bănuit de rea-credinţă. Un om care a suferit cele mai josnice atacuri, cele mai crunte invective i-au fost atribuite şi care e capabil să meargă mai departe şi să facă un lucru de care e convins că e în folosul ţării, pentru mine e un om de toată isprava. Este omul care îşi asumă plenar sacrificiul politic. Este omul în locul căruia şefii opoziţiei nu şi-ar dori să fie, pentru că ştiu sigur că nu ar da dovadă de aceeaşi capacitate de a se pune pe sine în planul doi.

Eu nu votez împotriva moţiunii de cenzură pentru că sunt convins că nu s-ar putea mai bine, că n-ar mai exista şi alte soluţii. Votez împotriva moţiunii de cenzură pentru că nimeni nu mi-a arătat acel "mai bine" şi acele alte soluţii. V-aş recomanda să votaţi măcar o dată raţional, stimaţi colegi.