Călin Potor
Călin Potor

Sittings of the Chamber of Deputies of November 29, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.144/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 29, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.35 Călin Potor - declaraţie politică: - "Puterea discreţionară nu ia în seamă opoziţia constructivă";

 

Domnul Călin Potor:

"Puterea discreţionară nu ia în seamă opoziţia constructivă!"

Deşi PNL şi USL au întins o mână prietenească, sunt sceptic în ceea ce priveşte rezultatele discuţiilor pe care le vom purta cu UDMR şi parlamentarii grupului minorităţilor, pe marginea amendamentelor aduse de PNL proiectului de buget pe 2012. Vom avea o discuţie amiabilă cu UDMR-ul şi cu grupul minorităţilor, dar în legătură cu discuţia asta sunt destul de sceptic, pentru că e o coaliţie de guvernare, ei împart un buget. Acolo, la masa coaliţiei de guvernare, nu se discută despre CAS, se discută despre cât îşi trage fiecare bani pe ministerele lui. Nu am speranţe foarte mari că vor fi acceptate amendamentele noastre la proiectul de buget.

În cadrul dezbaterilor proiectului de buget în Parlament, PNL va explica actualei puteri de ce în timpul guvernării liberale taxa pe valoarea adăugată putea fi diferenţiată. Rămâne să avem o dezbatere în Parlament, când o să explicăm de ce după noi se putea reduce şi trebuia neapărat redus CAS-ul, se puteau face proiecte de lege, cum de altfel noi am iniţiat şi au fost respinse, cu TVA-ul diferenţiat, cel puţin cu schema aceea pe agricultură şi produse agricole.