Parliamentary debates

Domnul Ioan Aurel Rus:

Un punct de vedere

Domnule preşedinte,

Doamnelor si domnilor colegi,

Deşi abia ajuns la putere, "patrulaterul negru" nu se dezminte. Ofensiva împotriva muncitorilor, concretizată prin schimbarea Codului muncii, îi transformă pe cei care muncesc în simple unelte cuvântătoare cu drepturi restrânse, la discreţia patronilor.

Drepturile şi libertăţile democratice, în acceptul reglementărilor internaţionale, sunt ca şi inexistente, având în vedere faptul că acţiunile sindicatelor nu favorizează sau îmbunătăţesc situaţia muncitorilor.

Aici ne izbim de o mare dilemă: cine îi apără pe aceşti oropsiţi ai soartei? Liberalii? În nici un caz! Pediştii, care după firmă aparţin stîngii, dar în fond nu au nimic comun cu această parte a societăţii? Puriştii? Udemeriştii?... Aş!

Pentru a putea demonstra ipocrizia şi fariseismul celor de la putere, manifestate prin sloganuri despre drepturile şi libertăţile democratice, facem apel la ceea ce se numeşte Declaraţia universală a drepturilor omului.

În conţinutul acesteia, la articolul 23 se stipulează: dreptul la muncă a oricărei persoane, la alegerea muncii sale, condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă cât şi ocrotirea împotriva şomajului, precum şi salariu egal la muncă egală.

O importanţă deosebită o are punctul 3, care întăreşte ideea că: "orice om care munceşte are dreptul la o retribuţie echitabilă şi satisfăcătoare care să-i asigure atât lui, cât şi familiei sale o existenţă conformă cu demnitatea umană, şi completată la nevoie, prin alte mijloace de protecţie socială".

Un aspect deosebit de important îl constituie dreptul muncitorului de a-şi apăra interesele prin intermediul sindicatelor, a căror menire nu este aceea de a se transforma în anexe ale unor partide politice sau ale patronilor.

Deşi generoasa declaraţie este mai mereu pe buzele tuturor, este atât de departe de realitatea din ţara noastră. În acest sens, putem aduce ca argument conţinutul alineatului 1 al articolului 25: "orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare...etc."

Iată o scurtă incursiune asupra a ceea ce au reprezentat unele partide în istoria României, a raporturilor sale cu cei ce muncesc, a drepturilor democratice despre care vorbesc. In 1924, în spiritul unei false democraţii existente în perioada interbelică, este interzis P.C.R. printr-o ordonanţă militară. Dar ce ne facem cu aşa zisa "Lege Mârzescu" din luna decembrie a aceluiaşi an? Sub falsa aparenţă a reprimării unor infracţiuni ce vizau ordinea publică, aceasta califica delictele politice ca fiind de drept comun, ajungându-se astfel la un fetiş al democraţiei. O situaţie similară s-a întâmplat în perioada guvernării C.D.R. din 1996-2000, dar şi toate guvernările post decembriste.

Cu certitudine, beneficiarii aşa numitei revoluţii din decembrie 1989 nu sunt altceva decât o mafie politică comunistă, în simbioză perfectă cu alta ţigănească, subordonând statul român din toate punctele de vedere: politic, economic, administrativ etc...

Declaraţia universală a drepturilor omului ar trebui să stea permanent în atenţia celor care conduc destinele statelor şi ale oamenilor. Legile pe care le adoptă un stat cu pretenţii democratice de respectare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti trebuie să respecte normele prevăzute. În caz contrar, pot apărea fenomene sociale haotice sau organizate împotriva patronilor, a legislaţiei statale, a însăşi ordinii instituite în stat, a guvernelor.

In acest context, cel de-al doilea considerent principal din cele 7 stipulate în motivarea "Declaraţiei" face apel la: "făurirea unei lumi în care fiinţele umane să fie eliberate de teamă şi de mizerie, proclamată drept cea mai mare aspiraţie a oamenilor."

Un al treilea considerent, prevăzut în acest document adoptat de O.N.U în 1948, dispune exact ceea ce calcă în picioare P.N.L., dar şi P.D.: "considerăm că este esenţial ca drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul să nu fie silit să recurgă la revoltă, ca soluţie extremă, împotriva tiraniei şi asupririi".

Fără nici o intenţie de rea-credinţă, fără o interpretare altfel decât în spiritul şi litera "Declaraţiei", din enunţul celui de-al treilea considerent se înţelege că are dreptul la revoltă cel supus asupririi sau tiraniei.

Faptul că atît liberalii, cât şi pediştii români au înclinaţii spre asuprire şi represiune, ne-o dovedesc cele întîmplate la Stoeneşti în perioada guvernării C.D.R., din care făceau parte aceleaşi partide politice, cu diferenţa că P.N.Ţ.C.D. a fost înlocuit cu P.U.R.

Un lucru este cert: pentru a putea supravieţui perioadei actuale, cu sindicate fără nici o relevanţă, legi care îngreunează viaţa pe zi ce trece, ceea ce a mai rămas din fosta clasă muncitoare va trebui să se organizeze. Va trebuie să opteze, în mod legal, pentru o formaţiune politică care să-i apere interesele. Cu siguranţă spre un partid muncitoresc din care să facă parte atât intelectualii, cât şi ţărănimea, mai clar spus, cei care îşi cîştigă existenţa prin muncă. Acesta se numeşte P.P.R.M. şi acţionează ca o formă de apărare a dreptului la viaţă, la un trai demn, aşa cum prevede "Declaraţia".

Articolul 15, alineatul 1 din "Carta drepturilor omului", elaborată de Uniunea Europeană, precizează: "toată lumea are dreptul la muncă şi de a urma o ocupaţie aleasă de bunăvoie şi acceptată." Deşi Carta cuprinde numeroase prevederi referitoare la om şi demnitatea lui, ne punem întrebarea câte dintre aceste drepturi vor fi cu adevărat respectate. Un lucru este cert: respectarea acestora va conduce la o societate armonizată.

Insă în situaţia în care majoritatea populaţiei ţării trăieşte în sărăcie, tinerii părăsesc ţara pentru un cîştig consistent care să le asigure o viaţă mai bună, nu este greu de prevăzut viitorul României.

Cum va putea România să se integreze în Uniunea Europeană, cu un grad de corupţie alarmant, cu o populaţie înfometată, cu cerşetori de toate soiurile?