Parliamentary debates

Domnul Mircia Giurgiu:

Declaraţie politică: "Cartiere de care îşi amintesc doar inundaţiile"

Ianuarie 2006. Anul începe cu multe speranţe din partea oamenilor simpli, oameni care nu aşteaptă altceva decât să le fie un pic mai bine.

Aprilie 2006. Apele au lovit Transilvania, Banatul şi Moldova. Autorităţile ridică din umeri, nimeni nu este vinovat de pagubele produse de năvala apelor, pentru că Bunul Dumnezeu aşa a considerat că trebuie să le fie românilor. Agoniseala de o viaţă s-a dus pe apa sâmbetei, vieţi omeneşti au fost luate. Şi nimeni nu este vinovat că potopul nu a fost anunţat, că autorităţile au lipsit de la faţa locului, că podurile au fost luate de ape, că sate întregi au devenit adevărate lacuri de acumulare, că oamenii nu mai au nici după ce bea apă şi nici nu mai au ce pune pe ei. Ca şi în campania electorală, autorităţile au apărut, cu întârziere, cu noi promisiuni, care nu au fost îndeplinite nici până azi.

La Câmpia Turzii, judeţul Cluj, 363 de familii din două cartiere noi ale municipiului - Şarât şi Sâncrai - şi-au văzut agoniseala luată de apele învolburate în Vinerea Mare. Autorităţile le-au răspuns cu promisiuni, care, de altfel şi ca de obicei, nu au fost îndeplinite nici până în prezent. Şi asta, în ciuda faptului că la faţa locului s-au deplasat prefectul judeţului şi primarul municipiului Câmpia Turzii. În plus, consilierii municipali au promis acordarea unor facilităţi fiscale. Casele acestor oameni s-au aflat pentru multă vreme într-o stare jalnică, iar la subsol şi parter unde apa a stagnat au apărut adevărate focare de infecţie. Nici până în prezent, la mai bine de un an de la inundaţii, situaţia nu s-a schimbat, în sensul ajutorului pe care statul român ar fi trebuit să îl dea acestor amărâţi loviţi crunt de soartă. Dar s-au găsit, în anul de graţie 2007, bani pentru un referendum care nu se justifică.

Iunie 2006. Scenariul s-a repetat la Câmpia Turzii, şi nu numai, şi de Rusalii. Populaţia nu şi-a revenit după inundaţiile din aprilie, că, din nou, apa a luat şi puţinul din ceea ce a mai rămas din casele lor. Din nou, autorităţile au fost depăşite de situaţie. Dar să nu ne pierdem speranţa.

Şi, pentru ca pachetul să fie complet, ajutorul a venit tot din partea celor năpăstuiţi de soartă, care şi-au împărţit puţinul pe care îl au cu cei care chiar nu mai au nimic. Oamenii se ajută între ei, statul român şi autorităţile fiind marii absenţi din ecuaţie.

2007. România a devenit membru al Uniunii Europene. Problemele au rămas aceleaşi, promisiunile autorităţilor, locale, judeţene sau centrale nu au fost îndeplinite, nici cele din campania electorală şi nici cele exprimate după evaluarea pagubelor produse de calamităţile naturale.

Dar ce contează toate astea?! Ne-am pricopsit cu un referendum, alegeri pentru Parlamentul European şi, cine ştie, poate chiar şi alegeri parlamentare anticipate. Pentru toate acestea se găsesc bani, numai pentru sprijinirea celor loviţi de soartă, nu. Singurii vinovaţi sunt românii care suportă toate consecinţele bâlbâielilor şi neînţelegerile clasei politice. Repet: aceşti oameni loviţi de soartă şi fără nici o speranţă de mai bine, ori un ajutor, cât de mic, de la statul român, cu cine votează?