Parliamentary debates

Domnul Gheorghe Albu:

"Criza economică versus criza familială"

Sentimentul acut de insecuritate socio-politică şi frustrările economice şi spirituale au dus în ultimii zece ani la alterări ale relaţiilor inter-sexe şi la intoleranţe. În acest context, au apărut manifestări relevante pentru starea de criză familială, dintre acestea cele mai importante fiind conflictul conjugal, violenţa casnică, divorţul emoţional, pe fondul unor infidelităţi uni/bilaterale, abandonul copilului.

Pe fondul unei progresive deteriorări a nivelului de viaţă şi a condiţiilor materiale, familia românească a fost supusă unui stres de dezvoltare, unor restricţii care i-au accentuat anxietatea şi i-au zdruncinat stabilitatea şi liberul arbitru. Schimbările socio-economice ce au intervenit în societate, criza morală, sărăcia, şomajul, scăderea controlului social au adus modificări în structura şi funcţiile familiei.

Aceste probleme la nivel general reprezintă un cadru favorizant pentru manifestarea violenţei. Sărăcia care se simte la un nivel din ce în ce mai acut şi la un segment social larg creează acel dezechilibru între aspiraţii şi posibilităţi, care influenţează direct viaţa de familie. Astfel, un factor important al armoniei conjugale - echilibrul bugetar - variază considerabil în funcţie de contextul socio-economic general. Modificările din sfera socio-economică a societăţii au dus la schimbări comportamentale şi de atitudine la nivelul familiei.

Obiecte sau fapte dintre cele mai simple pot căpăta o importanţă atât de mare, încât lipsa lor poate provoca gesturi de disperare ori poate duce la atitudini depresive, când sărăcia devine mizerie, aspiraţiile nu se mai pot manifesta. Aşteptările se transformă în angoasă.

Viaţa omului într-o societate în demnitate şi fără violenţă este situaţia ideală spre care tindem în civilizaţie. Familia, colegii de muncă, de sport, prietenii, constituie anturajul de convieţuire al individului modern, care nu poate trăi izolat, ci doar în acest mediu caracterizat prin conversaţie şi dialog. Acest dialog a devenit o necesitate a omului modern pentru că nu poate trăi fără a înţelege intenţiile interlocutorului.

Dar acest dialog trebuie să transceadă sfera privată şi să se manifeste totodată şi în sfera publică. Deşi aparent fără nicio legătură, discursul politicienilor din opoziţie schimbă traseul conversaţiilor dintr-un spaţiu civilizat către unul de mahala, în care politicienii pot condamna fără dovezi, în care pot da sfaturi fără programe, în care propun diverse măsuri fără a avea susţinere economică. În aceste condiţii, soluţiile reale rămân doar în imaginaţia politicienilor opoziţiei avizi de putere, dar, totodată, dornici ca în această perioadă economică dificilă pentru România să mai rămână o perioadă în băncile opoziţiei. Trebuie să învăţăm cu toţii că discursul acid, agresiv, desemnează comportamente anormale care pun în pericol integritatea atât a propriei persoane, cât şi a celorlalţi. Conştient sau nu, ni-l însuşim şi devenim părţi definitorii pentru degradarea întregii societăţi.

Noi toţi avem obligaţia de a învăţa arta negocierii, de a polemiza, de a media fără violenţă şi cu ambiţia pozitivă de a progresa.