Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.162/2006
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2006
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.37 | Florin Iordache - declaraţie politică intitulată "Cruciada dintre PNL şi PD"; | ![]() |
||
|
"Cruciada dintre PNL şi PD" Conflictul inerent dintre PNL şi PD a început să ia amploare şi se accentuează sub ochii noştri pe zi ce trece. Desemnat ca şi candidat oficial pentru portofoliul de comisar european, Varujan Vosganian a dat-o în bară, cum ar spune unii oameni politici importanţi, şi a adus o pată neagră României, chiar cu puţin timp înainte de aderarea României la Uniunea Europeană. Se pare că, anterior prezentării sale în faţa Comisiei Europene, domnul Varujan Vosganian a făcut unele declaraţii care nu au fost tocmai pe placul celor din Comisia Europeană. Printre gafele impardonabile se numără, în principal, cea prin care domnul Vosganian a declarat că va fi reprezentantul fidel al politicii PNL, uitând de fapt mobilul pentru care domnia sa era trimis acolo, şi anume să reprezinte interesele unei ţări şi nu ale unui simplu partid. Mai mult decât atât, domnia sa nu a ezitat nici o clipă să amintească eforturile făcute de PNL în procesul de aderare, veste care nu a bucurat foarte mult urechile auditoriilor de la Bruxelles. În ciuda greşelilor făcute, domnul Varujan Vosganian "s-a bucurat" peste măsură de sprijinul preşedintelui Băsescu, care nu a ezitat nici o clipă sa afirme că "desemnarea lui Vosganian a fost un eşec." Eu aş îndrăzni să afirm că toată această mascaradă nu este altceva decât vina domnului preşedinte, mai ales că acum încearcă să pozeze în postura de victimă în faţa electoratului, pentru faptul că el nu a fost consultat în această nominalizare şi că acesta este motivul pentru care totul s-a soldat cu un mare eşec. Mă întreb, oare dacă domnia sa era consultat la masa rotundă, care ar fi fost opinia sa sau, mai bine zis, ce argument ar fi avut împotriva lui Varujan Vosganian? Cred că ar trebui să renunţe odată pentru totdeauna la aceste episoade de momente tragice care nu fac altceva decât să adâncească şi mai mult abisul deschis între încrederea cetăţenilor în spusele domniei sale şi lacrimile care curg şiroaie ori de câte ori simte cum pământul îi fuge de sub picioare. Domnul preşedinte Băsescu ar trebui să se gândească de două ori înainte de a arunca cu pietre în propria armată, cu care a ieşit învingător în războiul purtat în 2004, pentru că odată rămas singur în cetate s-ar putea să fie pasibil de a pierde şi o simplă bătălie, şi nu numai războiul. |



