Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 9, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.30/2010
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 9, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 9, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.37 | Teodor Atanasiu - declaraţie politică intitulată "Preşedintele Băsescu ne anunţă că vom fi şi mai datori decât suntem în prezent, şi asta foarte curând"; | ![]() |
||
|
"Preşedintele Băsescu ne anunţă că vom fi şi mai datori decât suntem în prezent, şi asta foarte curând" După o lungă pauză în prime-time, preşedintele Băsescu revine în forţă, cu noutăţi şocante: "România ar putea fi nevoită să facă un nou împrumut în 2010"! Despre aceste perspective neîmbucurătoare noi, liberalii, am tot vorbit, le-am intuit de multă vreme şi chiar semnalat de nenumărate ori, dar ni s-a spus doar că suntem cârcotaşi, că premierul Boc ştie ce face şi că lucrurile sunt roz, şi nu gri, cum le vedem noi. Dacă noi am fi fost cei daltonişti, acum economia României s-ar fi simţit pe plus măcar pentru pensionari, cât de puţin acolo, de pus ceva mai mult pe masă, sau pentru mediul privat, care se află aproape în comă, ori în investiţiile în infrastructură, inexistente de mai bine de un an, dar nu se vede nimic la orizont şi, mai ales, nu se face nimic concret. Şi nu cred că acesta era vreun secret pentru nimeni, având în vedere faptul că guvernele domnului Boc nu au luat, până în prezent, nicio măsură care să ducă la spargerea cercului vicios în care se află economia românească, ba, dimpotrivă, a avut chiar grijă să adâncească şi mai tare criza prin decizii care au dus rapid la creşterea fulminantă a şomajului şi la proliferarea falimentului în masă, în zona privată. Impozitele noi, peste impozitele vechi şi aşa foarte împovărătoare în vremuri tulburi din punct de vedere financiar, nu au adus banii scontaţi prin acest demers la vistieria bociană, ci au reuşit, în schimb, performanţa să sufoce întreprinzătorii privaţi în cel mai scurt timp. Cheltuielile nemăsurate, şi multe dintre ele ilegale, făcute cu largheţe prin unele ministere gestionate de domnul Boc, dar preferenţiale domnului Băsescu, s-au tot petrecut de peste un an de guvernare portocalie! Toate acestea le-am semnalat şi noi, le-a semnalat şi presa, dar preşedintele n-a văzut, n-a auzit şi chiar i-a premiat pe cei în cauză. Ce ne spune acum domnul preşedinte Băsescu, este chiar hilar, dar, din păcate, nu ne putem permite nici măcar să facem haz de necaz de glumele proaste ale preşedintelui, pentru că este vorba aici de buzunarele din ce în ce mai subţiate ale românilor. Neavând argumente pertinente pentru situaţia gravă în care a ajuns economia românească, domnul Băsescu aruncă pisica în ograda guvernării liberale, pentru că lucrurile sunt chiar într-un punct critic şi domnul Boc se izbeşte deja de dificultatea de a mai face faţă plăţilor curente: «au fost câţiva ani de "lipsă de viziune", când s-a crezut că putem consuma mai mult decât producem, ceea ce ne-a adus astăzi în situaţia de a împrumuta bani pentru a asigura salarii, pensii, funcţionarea sistemului de sănătate şi aşa mai departe.» Dar, domnule preşedinte, în România au fost aproape 10 ani de creştere economică, s-au făcut numeroase investiţii, s-au plătit datoriile sistemului de sănătate, s-au crescut decent pensiile şi salariile, oamenii au avut posibilitatea astfel să-şi îmbunătăţească vizibil nivelul de trai, şi, bineînţeles, mai erau multe de făcut, dar în tot acest timp nu PD-L a fost vioara întâi la guvernare. De peste un an, de când i-aţi făcut solişti aproape în toate cele patru guverne bociene, liberal-democraţii dumneavoastră au avut posibilitatea să decidă tot. Deci nu este cazul să le mai plângeţi acum de milă, când se văd cu ochiul liber incompetenţa, diletantismul şi greşelile imense pe care le-au implantat cu bună ştiinţă în legislaţia asumată la fiecare pas. Spuneţi-le românilor adevărul, domnule preşedinte, aţi semănat vânt în campanii, culegeţi furtună în viaţa de zi cu zi, aţi girat demagogia ieftină, aveţi parte acum de realitatea crudă. nu se construieşte nimic pe vorbe goale, doar că ai la îndemână pe cine să dai vina atunci când vine vremea decontului. |



