Maria Lazăr
Maria Lazăr

Sittings of the Chamber of Deputies of December 9, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of December 9, 2003

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.38 Maria Lazăr - comentariu asupra moţiunii "Violenţa în familie", cu care PNL şi PD încearcă "să-şi facă campanie electorală";

Doamna Maria Lazăr:

Violenţa în familie - tema moţiunii PNL-PD, dezbătută în Camera Deputaţilor săptămâna trecută, a fost respinsă cu o majoritate covârşitoare de voturi. Acest verdict este o consecinţă a faptului că atât în cuprinsul moţiunii, cât şi în susţinerea ei, semnatarii nu au venit cu argumente realiste, convingătoare, dar mai ales cu soluţii pentru prevenirea şi sancţionarea actelor de violenţă. De fapt, această nouă moţiune a însemnat un nou prilej prin care PNL şi PD să intoxice opinia publică şi să-şi facă mult prea devreme campanie electorală.

Nu este întâmplător nici faptul că se continuă această campanie de denigrare a Guvernului Partidul Social Democrat şi pe măsură ce ne vom apropia mai mult de perioada alegerilor, cele două partide, PNL şi PD, reuniţi într-o alianţă conjuncturală, vor încerca pe orice cale să manipuleze opinia publică şi cetăţenii pentru "preţiosul" capitol electoral la care visează.

Deşi, în problema violenţei, România este apreciată ca ţara cu cea mai avansată legislaţie în Europa, iar pe linie guvernamentală au fost luate o serie de măsuri importante, pentru prevenirea fenomenului şi sancţionarea celor care încalcă legile, aceste rezultate certe sunt ignorate cu bună ştiinţă.

Atrag atenţia reprezentanţilor PNL şi PD, că anumite fenomene sociale grave, între care violenţa, drogurile, crima organizată, traficul de persoane nu sunt produse de un partid politic. Cauzele sunt complexe şi cel mai important lucru este ca toate forţele politice, instituţiile abilitate, societatea civilă să coopereze în combaterea şi prevenirea unor astfel de fenomene.

În acest sens, un proiect comun, o platformă comună de acţiune, ar da rezultate, mult mai bune, ce ar duce la diminuarea acestor fenomene atât de grave.

În concluzie, vă aşteptăm, stimaţi colegi, într-un program comun de acţiune.