Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 6, 2004
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.47/2004
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 6, 2004 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 6, 2004
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.40 | Mihai Tudose - declaraţie politică: "Asocierile periculoase revin"; | ![]() |
||
|
Declaraţie politică: "Asocierile periculoase revin" Filialele maramureşene ale PNL-PD, PRM şi PNŢCD au anunţat, sâmbătă, semnarea unui protocol de colaborare prin care îşi doresc "să întemeieze o construcţie politică aptă a înlătura PSD". Acest tip de protocol nu este singular, alte asemenea protocoale au fost încheiate şi anterior de către Alianţă împreună cu PRM, la nivel local. Caravana protocoalelor probabil că nu se va încheia prea curând. Ceea ce este derutant, este, ca întotdeauna, limbajul duplicitar al aliaţilor care îşi schimbă opiniile şi principiile de la o zi la alta. Probabil că mesaje şi crezuri de genul celor evocate cu tărie de Partidul Democrat precum acela că "orice alianţă sau cooperare cu partidele extremiste este exclusă din start" nu mai are în prezent nici un înţeles pentru acesta. Mesajul sub umbrela căruia se asigură o imagine curată, cel puţin pentru Internaţionala Socialistă, devine în prezent unul fără conţinut. La fel de vehement în mesaje şi principii era şi PNL care se pronunţa contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conştient de faptul că nimeni nu dispune de reţete salvatoare sau de "truse universale". Mesajele mai sus citate au devenit acum doar amintire, o amintire a unor demersuri demne de toată admiraţia. Însă pentru a-şi confirma de fapt adevărata valoare, Alianţa a trecut la parteneriate de strategie locală pentru a întemeia, aşa cum este declarat în protocolul citat mai sus "o construcţie politică aptă de a înlătura PSD". Amintesc acestor temerari că acest tip de protocol nu face decât să-i discrediteze şi să dovedească că disperarea de a acapara puterea nu are limite. Prin acelaşi protocol citat este arătat că "PSD a început deja o campanie electorală bazată pe intimidări şi promisiuni de favoruri viitoare fără nici o acoperire". Această afirmaţie nu se justifică, PSD este singurul partid care a început să privească întâi în ograda proprie şi să ia măsurile adecvate situaţiei prezente, şi de aceea recomand Alianţei după o scurtă recapitulare a propriilor statute, o atitudine adecvată şi conformă. |



