Parliamentary debates

Domnul Titus Corlăţean:

Declaraţie politică referitoare la proiectul Legii privind statutul minorităţilor naţionale.

Proiectul de lege privind statutul minorităţilor naţionale din România ridică o serie de probleme complexe şi delicate, care necesită o abordare raţională, bazată pe o expertiză adecvată şi nu o abordare superficială şi politicianistă.

Pe scurt, acest proiect de lege presupune confruntarea a două filozofii, a două reflecţii diferite asupra problematicii minorităţilor.

Prima vizează integrarea în societate a unei minorităţi sau a alteia, pe baza prezervării identităţii culturale, a garantării drepturilor individuale. Această concepţie promovează drepturile subiective individuale.

Cea de-a doua teorie, cea etnicistă, pune pe primul plan promovarea unor politici şi instituţii care duc mai degrabă spre o separare, o "interiorizare" a etnicului. Această din ultimă abordare conduce la structuri separate şi forme de autonomie pe criterii etnice, nu spre integrare în cadrul societăţii a minorităţilor naţionale.

Aş dori să menţionez două articole din Legea nr. 86 din 6 februarie 1945 privind statutul naţionalităţilor minoritare, semnată de Regele Mihai şi publicată în Monitorul Oficial nr. 30 din 7 februarie 1945. Această lege statuează următoarele la articolul 1: "Toţi cetăţenii români sunt egali în faţa legii şi se bucură de aceleaşi drepturi civile şi politice fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă sau religie". La articolul 4 se afirmă că: "Toţi cetăţenii români aparţinând unei naţionalităţi de altă limbă, rasă sau religie decât cea română se vor bucura de aceleaşi tratament şi de aceleaşi garanţii în drept şi în fapt ca şi ceilalţi cetăţeni români."

Aceasta este esenţa fundamentului statului român, a statului naţional unitar român, esenţă care se regăseşte în legea din 1945, şi, iată, în Constituţia României actualmente în vigoare.

Proiectul de lege privind statutul minorităţilor repune în discuţie până la urmă filosofia statală pe care clasa politică, societatea românească în ansamblul său, doresc să o conserve sau eventual să o modifice. Este o opţiune politică pe care, în definitiv, cei aflaţi la guvernare pot să şi-o asume, aceea a schimbării acestei filozofii constituţionale româneşti.

Guvernanţii trebuie însă să îşi asume acest proiect în mod clar şi public, fără subterfugii şi, pe această cale, să îşi asume responsabilitatea politică pentru toate consecinţele care pot decurge din aceasta!

Partidul Social Democrat este împotriva acestei alternative!

S-a vorbit de foarte multe chestiuni care ar fi conforme sau neconforme normelor europene, începând cu definiţia minorităţii naţionale. Nu există o definiţie a minorităţii.

Dificultăţile pentru a defini acest concept până acum au fost insurmontabile şi au plecat de la experienţele diferite, de la specificul diferit al statelor din Europa. Într-adevăr, există şi unele modele de autonomie pe criteriu etnic, cum ar fi situaţia Tirolului de Sud, pe care UDMR le invocă adesea.

Este adevărat, există aceste realităţi, dar ele sunt excepţii care se află la o extremă, la extrema cealaltă situându-se filozofia constituţională franceză sau constituţională bulgară, care nu admit nici măcar conceptul de minoritate naţională.

Undeva la mijloc se situează ceea ce la nivel european a fost consacrat ca standard european, este vorba de Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, este vorba de prezervarea identităţii naţionale din perspectiva drepturilor individuale. Această filozofie a fost aplicată, respectată în statul român începând cu anii '90, este cea în vigoare în aceast moment.

Dorim să schimbăm această filozofie? În mod clar opinia publică românească nu doreşte o schimbare a acestei abordări şi nici la nivelul clasei politice româneşti nu există această voinţă şi nu poate exista în acest moment.

Afirmaţia potrivit căreia ar exista norme europene care consacră drepturile colective şi autonomia culturală este o inepţie! Aş fi extrem de încântat, după 12 ani de muncă în ceea ce priveşte drepturile fundamentale ale omului şi minorităţilor naţionale, să aflu care este acea normă europeană, acel standard european care consacră drepturile colective sau autonomia culturală.

Nu există nici măcar în jurisprudenţa Curţii Europene un singur caz care să consacre o astfel de chestiune!

Mai mult, chiar dacă la nivelul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, de exemplu, s-a încercat în mai multe rânduri promovarea la nivel politic, nu juridic obligatoriu, a unor concepte de acest gen, niciodată această chestiune nu a putut fi dusă mai departe.

La Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, la care senatorul Gyorgy Frunda este raportor pe tema "naţiunii", s-a încercat promovarea conceptului de autonomie culturală. Formulele propuse de raportor au primit un vot de respingere.

Parlamentarii olandezi, germani etc au respins conceptul de autonomie culturală, soluţia alternativă acceptată fiind acordarea de drepturi culturale.

Drepturile culturale sunt drepturi individuale, sunt consacrate în Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, preluată în dreptul intern românesc şi aplicate ca standard european. Aceasta este limita maximă pe care PSD o ia în considerare, pentru că ceea ce este general european acceptat este valabil şi valoros şi la noi. Dacă altcineva doreşte să treacă de această linie trebuie să îşi asume această responsabilitate politică.

România respectă criteriile politice de aderare, deci şi protecţia minorităţilor naţionale.

PSD a discutat, discută şi va discuta fără nici un fel de complexe pe tema protecţiei minorităţilor naţionale.

Filozofia integratoare este cea care trebuie să definească politica statului român şi cea a clasei politice. Filozofia separatistă este o abordare etnicistă care nu este specifică statului român şi sunt convins că această chestiune nu poate fi acceptată!