Parliamentary debates

Domnul Gheorghe Chiper:

"Asfaltări şi demascări"

Titlul de mai sus nu este un simplu joc de cuvinte. Actualul program de asfaltări, demarat de curând în Bucureşti, cu toate efectele sale negative pe plan edilitar, cu toate necazurile pe care le pricinuieşte populaţiei, pietonilor şi şoferilor, comercianţilor şi industriaşilor, turiştilor şi navetiştilor, trebuie să aibă o cauză ascunsă, o motivaţie nedeclarată pentru faptul că a fost conceput atât de anapoda, şi că se execută atât de nefiresc ca ordine şi prioritate. Faptul că se lucrează mai întâi pe marile bulevarde, acolo unde nu se impun reasfaltări, că practic s-au închis deodată toate arterele mari fără să se asigure şi rute ocolitoare, de rezervă, pentru traversarea zonei centrale, pare de domeniul absurdului, dar cred că în această programare nerealistă există o justificare, o motivaţie firească şi reală (dar mai puţin vizibilă şi mai puţin morală).

De aceea consider că se impune a fi arătată, demascată, chiar dacă se subînţelege de multă lume. Se ştie că s-a început cu frezarea asfaltului pe bulevarde care au mai fost asfaltate şi acum un an, şi acum doi sau trei ani. În acelaşi timp alte străzi stau cu aceleaşi gropi sau cu uşoare urme de piatră şi asfalt de mulţi ani; sunt străzi pe care s-au deschis şantiere, chiar şi unele cratere, şi au rămas abandonate tot de multă vreme; sunt, de asemenea, uliţe la periferia capitalei, care n-au fost niciodată asfaltate. Cum de nu se gândeşte nimeni la situaţia lor deplorabilă, să le includă prioritar în programul de care se face atâta caz, atâta propagandă?

Simplu: pentru că frezarea şi aşternerea asfaltului pe suprafeţe plane, fără gropi, şi chiar fără rugozităţi, sunt lucrări de mare productivitate, care se execută fără dificultăţi tehnice, dar care costă mult şi care aduc, în contul antreprenorilor, venituri suplimentare din proiectarea, din organizarea şantierului, din alte consumuri indirecte care, de fapt, doar se calculează, nu se şi efectuează.

Cum constructorii (antreprenorii) sunt stabiliţi, se cunosc de mult şi se respectă reciproc cu edilii, cu cei care elaborează programele, nu trebuie decât să se dea semnalul şi ordinul de priorităţi. Chiar dacă pentru străzile neasfaltate, pentru cele care stau în aşteptare de mult, nu mai ajung banii.

Realitatea se pare a confirma aceasta. Ele vor să rămână, în continuare, pentru alte programări şi pentru a satisface alte asemenea interese între aleşii locali şi unităţile de drumuri spre beneficiul electoral al celor care au la îndemână banii publici şi îi folosesc pentru aceasta.