Parliamentary debates

Domnul Daniel Buda:

"Limbă de lemn de la Bunica"

Intr-o broşură care se dorea o analiză critică a guvernării intitulată "Bogaţii, mai bogaţi! Săracii, mai săraci!", PSD-ul a înfierat cu mânie proletară cei doi ani de guvernare ai Alianţei Dreptate şi Adevăr PNL-PD. Din malaxorul criticilor n-au lispsit referirile la despăgubirile acordate celor cărora li s-au naţionalizat fabricile de către guvernul comunist.

Datoria unui partid de opoziţie este aceea de a critica guvernarea. Problema este însă cum şi mai ales ce convoi semantic utilizează. Or, din acest punct de vedere, PSD-ul demonstrează că a rămas acelaşi, că este acelaşi PDSR cu rădăcini antedecembriste, cu mentalităşi şi limbaj de lemn. Noua creaţie ideologică a PSD demonstrează ca acest partid nu a învăţat nimic din cei 2 ani de opoziţie, că nu şi-a reformat discursul şi nici modul de a face politică.

Alegerea lui Mircea Geoană ca preşedinte al PSD a fost pentru mulşi o speranţă. Nu doar pentru cei din PSD sau pentru electoratul PSD, ci şi pentru cei care iubesc democraţia şi consideră că România are nevoie de partide politice europene şi de o opoziţie constructivă. Din nefericire, Mircea Geoană preşedinte al PSD a generat tot atâtea deziluzii. Episodul cu ultima broşură demonstrează acest lucru. In fond se pare că titlul şi textul broşurii au fost gândite de Ion Iliescu, sa ca acesta le-a împrumutat puţin reformatorilor limba de lemn. Deci "Limbă de lemn de la Bunica".

Nu Ion Iliescu vorbise despre proprietate ca despre un "moft", despre retrocedarea pădurilor ca despre o "prostie istorică" sau despre alternanţa la guvernare ca despre o "meteahnă de care românii nu s-au lecuit" ? In orice caz, după această ultimă broşură, Ion Iliescu nu mai are de ce să fie supărat pe Mircea Geoană şi poate îşi retractează "laudele" cu care la gratulat imediat după alegeri. Oricum pe Mircea Geoană nu-l prinde un asemenea gen de discurs şi nu ştiu ce vor spune colegii lui diplomaşi de la Washington. După cum nu-l prinde nici plimbatul prin pieţe cu "pupezi politice" de vânzare. Este regretabil că Mircea Geoană a îmbrăcat costumul de carnaval politic al lui Ion Iliescu. Nu i se potriveşte şi în plus e prea ponosit. Dacă PSD tot dorea să apară pe "piaşă" cu un astfel de material, mai bine îl introducea în scenă pe Ion Iliescu, pentru care băile de mulţime sunt bine venite, făcându-i bine la longevitatea politică. Mircea Geoană ar fi trebuit să-şi reamintească de celelalte episoade neplăcute cu ieşitul în piaşă, din campaniile electorale.

Discursul de ultimul moment al PSD denota însă o realitate foarte gravă. PSD-ul arată că nu poate gândi altfel decât în termenii unui stângism extrem, frate cu comunismul. Mai lipsea doar ca PSD-ul să cheme la "lupta de clasă" şi la luptă împotriva "orânduirii nedrepte". Asemenea discurs este incompatibil cu statutul PSD de partid social-democrat şi de membru al Internaţionalei Socialiste. Ne putem pune în mod firesc întrebarea, cât de european este PSD-ul.

In realitate, acest partid este prizonierul unui discurs cu lipici la un electorat pe care însuşi PSD-ul şi l-a fabricat după 1989: electoratul care se teme de capitalism, de economia de piaţă, electoratul care este obişnuit cu pomenile de la stat şi care are mentalitatea de asistat. In fond de aceea PSD-ul nu s-a descotorosit până acum de Ion Iliescu. PSD-ul pendulează de la Ana la Caiafa între tentaşia discursului social-democrat european şi capcana discursului social mieros, adresat celor mulţi, care vorba aceluiaşi Iliescu "trăiesc din muncă cinstită". Dovada adevărată a europenizării şi modernizării PSD-ului o va constitui abandonarea lui Ion Iliescu şi a discursului de lemn al acestuia. Aflat în plin proces de comprimare, PSD-ul nu-şi poate permite însă să cultive un altfel de discurs, un discurs care l-ar lipsi de susşinerea electoratului său tradiţional. Ba mai mult, ştie că doar acest electorat îi poate asigura nucleul dur al procentelor din sondajele de opinie.

Făcând o analiză a guvernării la mijloc de mandat, PSD-ul ar fi trebuit să prezinte şi un bilanş propriu ca partid de opoziţie. Poate că dacă PSD-ul şi-ar fi facut mai bine datoria şi în mod constructiv ca partid de opoziţie, şi rezultatele guvernării pe care o critică astăzi ar fi fost şi mai bune. Din păcate însă, în aceşti doi ani de opozişie, PSD-ul a fost mai preocupat de luptele pentru funcţiile interne din partid, de aranjamente de culise, de aruncatul responsabilităţilor pentru pierderea puterii şi mai ales de pasarea datoriilor din campania electorală. Ca partid de opozişie PSD-ului nu i-a mai rămas de împărţit decât funcţiile din organizaţii şi datoriile electorale.

Frustrarea liderilor PSD este de înţeles, dar deocamdată trebuie să se resemneze cu statutul de opoziţie, care şi aşa constituie pentru ei o provocare, poate unerori mult prea mare. In fond, dacă ar fi fost atât de buni pe vremea când s-au aflat la guvernare nu ar mai fi ajuns în opoziţie.

Si mai e ceva. Ca lideri de partid cu declaraţii de avere demne de politicieni occidentali, cei din PSD nu pot veni azi să se plângă că azi în România cei bogaţi au devenit mai bogaţi, iar cei săraci au devenit mai săraci. Nu de alta dar nu-i crede nimeni că sunt "săraci şi cinstişi".