Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 15, 2010
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 15, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 15, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.40 | Eugen Constantin Uricec - declaraţie politică: Cum a început şcoala?"; | ![]() |
||
|
Domnul Eugen Constantin Uricec: "Cum a început şcoala?" Încercând să ne detaşăm de puternicele emoţii ale primei zile de şcoală, ca oameni politici trebuie să privim cu multă atenţie la auspiciile sub care a început noul an şcolar. Lipsa severă a resurselor bugetare, restructurarea reţelei şcolare, precum şi restructurarea numărului de cadre didactice din sistemul educaţional românesc nu avea cum să nu aibă puternice ecouri în toată ţara, în toate şcolile, liceele şi grădiniţele, în toate familiile care au copii şcolari sau preşcolari. Din pricina încăpăţânării nejustificate a opoziţiei parlamentare, în anul 2010 am pierdut şansa de a deschide un adevărat nou an şcolar, care să se ghideze după o nouă lege a educaţiei, modernă, eficientă, adaptată noilor condiţii socio-economice din România. În aceste condiţii, este datoria noastră, a tuturor oamenilor politici, o datorie pentru care am depus jurământ de credinţă la începutul mandatului, de a veghea ca soarta educaţiei copiilor români să nu rămână un alt subiect abordat doar în campanii electorale şi fără efecte în realitate. De ani de zile declarăm obligatorie asigurarea unei finanţări de minimum 6% din produsul intern al ţării pentru educaţia românească, slogan şi prevedere legală ignorată an de an. În privinţa investiţiilor în instituţiile şcolare, a îndeplinirii condiţiilor igienico-sanitare, a asigurării unui minim de logistică pentru desfăşurarea actului educativ, s-au făcut paşi importanţi, chiar dacă mai sunt încă multe de făcut. Mult mai important şi mai grav, însă, cred că este migraţia masivă a personalului didactic bine pregătit, cu ani de experienţă în învăţământ, care nu mai are niciun fel de stimulent să rămână la catedră. Ceea ce toţi oamenii politici au uitat, au ignorat sau, mai grav, n-au ştiut, este că educaţia se face de oameni pentru oameni. Or, cine pierde acest lucru din vedere este imposibil că va putea realiza obiectivele unei educaţii moderne. Soluţiile acestei probleme sunt simple şi cred că stau la îndemâna noastră, a tuturor. Imediat, dar absolut imediat finalizării procesului de restructurare, stimularea pe cale salarială a cadrelor didactice trebuie să devină realitate. Dacă restructurarea se va realiza în termeni reali, nu pot să nu propun ministerelor abilitate reanalizarea grilei privitoare la salarizarea cadrelor didactice. Valoarea din sistem se va putea menţine numai cu o salarizare adecvată, iar dacă cineva mă va întreba de ce propun aceste lucruri, îi voi răspunde ferm că, personal, consider că importanţa socială a muncii dascălilor ar trebui să fie cea mai mare pentru români şi România. Pentru investiţiile pe care le vom realiza astăzi în educaţie, vom culege roadele peste ani de zile. De aceea decizia nu aşteaptă niciun fel de amânări, scuze sau piedici. |



