Ion Luchian
Ion Luchian

Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.133/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.41 Ion Luchian - despre "blocarea activităţii Camerei Deputaţilor";

Domnul Ion Luchian:

Încercările disperate ale celor de la PSD de a evita, prin orice mijloace posibile, modificarea regulamentului Camerei Deputaţilor nu fac decât să blocheze activitatea normală a Camerei, să amâne votarea unor legi importante în vederea integrării europene.

Faptul că cei de la PSD reuşesc, într-o anumită măsură, să blocheze desfăşurarea activităţii Camerei demonstrează tocmai faptul că este nevoie de o modificare a regulamentului, astfel încât să se eficientizeze activitatea parlamentului.

În fapt, domnii de la PSD nu încearcă decât să apere, cu orice preţ, ultimele bastioane ale puterii pe care le mai deţin, putere pe care cu nici un an în urmă o credeau eternă, în acest scop PSD-ul reuşind să pună din nou în practică alianţa informală cu PRM care le-a asigurat succesul în guvernarea 2000-2004, lucru demonstrat de buna sincronizare dintre cele două partide la depunerea de moţiuni simple.

Singurul lucru pe care acţiunile acestor partide îl fac cu adevărat este să amâne activitatea de legiferare normală a Camerei şi, lucru poate şi mai grav, să discrediteze încă şi mai mult în faţa opiniei publice una din instituţiile de bază ale democraţiei din România, Parlamentul.

Pe această cale este de salutat iniţiativa primului-ministru al României, Călin Popescu Tăriceanu, de a-i invita pe liderii partidelor parlamentare la consultaţii tocmai pe marginea găsirii unor soluţii de a se debloca activitatea Camerei.

În concluzie, consider că avem destul de multe lucruri pe care trebuie să le soluţionăm pentru a ne pierde vremea în dezbateri inutile, mai ales acum în această situaţie dificilă, dacă nu disperată, în care se găsesc mulţi dintre români, în urma inundaţiilor din ultimele zile.

Până la urmă totul se reduce la o regulă simplă a democraţiei, şi anume aceea că majoritatea decide, şi în acest caz, în cele din urmă, votul majorităţii va fi acela care va fi hotărâtor în modificarea sau nu a regulamentului.