Parliamentary debates

Domnul Dumitru Avram:

"Joaca de-a România"

"La Bucureşti se simte miros de peşte prăjit" scria, în ultimul său număr, revista "The Economist", imediat ce fuseseră puşi sub acuzare Adrian Năstase, George Copos şi Dan Ioan Popescu. Era, în gândirea publicaţiei londoneze, şi, mai nou, în aceea a oficialilor de la Bruxelles, un semn al strădaniei Guvernului român de a arăta că există progrese în privinţa combaterii corupţiei la nivelurile cele mai înalte ale Puterii. Dar, dintr-o dată, a venit marea nenorocire. Joi seară, 9 februarie, Senatul de la Bucureşti a respins ordonanţa guvernamentală prin care Parchetul Naţional Anticorupţie (PNA) devenea Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA). Las la o parte explicaţia penibilă care s-a dat acestui gest - rata mare a absenteismului în rândul senatorilor aparţinând majorităţii - dar a spune că alierea dintre PSD şi PRM a reuşit să blocheze o politică ce a antrenat anchetarea a numeroşi lideri politici în ultimele 3 luni mi se pare a da dovadă de o necunoaştere impardonabilă a realităţilor din România.

Dacă nici PRM nu şi-a făcut o prioritate din lupta împotriva corupţiei, dacă nici liderul său incontestabil, Corneliu Vadim Tudor, n-a cerut, cu o fermitate unică, anchetarea şi confiscarea averilor acelora care se fac vinovaţi de distrugerea economiei naţionale şi înfometarea Poporului Român, atunci n-a mai făcut-o nimeni!

Cum se ştie, Tribunul, consecvent convingerilor sale, a anunţat că va merge la Cotroceni pentru consultările pe această temă. Este primul lucru pe care trebuie să-l înţeleagă Bruxelles-ul - cine sunt PRM şi liderul său, Corneliu Vadim Tudor, şi cum se explică ascensiunea lor fulminantă, constantă, de altfel, în ultimii ani, în preferinţele electoratului.

Ei bine, ce ştie Occidentul despre ceea ce se întâmplă în România? Revenind la "The Economist", nu putem să nu remarcăm aceeaşi privire simplistă, impregnată de prejudecăţi bine servite asupra ţării noastre. "Două figuri simbolizează noua atitudine din România. Este vorba despre ministrul justiţiei, Monica Macovei, care înainte s-a aflat la conducerea Comitetului Helsinki pentru România, şi despre preşedintele Traian Băsescu, fost căpitan de navă şi după aceea primarul Bucureşti-ului" scriu, cu o lejeritate cel puţin surprinzătoare cei de la "The Economist", reflectând, desigur, şi părerile Bruxelles-ului.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Se vorbeşte despre "impresionantul" ministru independent al justiţiei, despre "Doamna Curăţenie", care a reuşit să obţină, în septembrie 2005, elaborarea unui pachet anticorupţie care vizează exclusiv ilegalităţile parlamentarilor şi miniştrilor. Nu mai încape nici o îndoială că Occidentul se joacă uneori de-a România. Deşi se recunoaşte că integrarea ţării noastre în UE face obiectul unei clauze de salvgardare deosebit de severe, care prevede amânarea cu un an, adică pentru 2008, dacă Bucureştiul nu este "în mod evident" gata să se alăture celor 25, că este ţara cea mai săracă şi mai prost administrată, în comparaţie cu altele, se admite, totuşi, este prea mare pentru a fi ignorată.

Ultimele 10 noi state membre au fost primite în principal datorită propriilor realizări - chiar dacă unii dintre cei nou intraţi regretă aceasta -, dar, în ceea ce priveşte România, există multe lucruri din cauza cărora UE este nemulţumită. Acum, cu 3 luni înaintea publicării unui raport crucial pentru aderarea la Uniunea Europeană, prevăzută pentru ianuarie 2007, are Bruxelles-ul convingerea că în România totul este aşa cum i se raportează, că măsurile anticorupţie vizează problemele de fond ale societăţii româneşti, că oamenii pe care pariază sunt cei mai nimeriţi să ducă toate acestea către un final convingător?

Sigur că între controversele legate de casa părinţilor doamnei Macovei şi voluminosul şi cutremurătorul dosar "Flota" este o diferenţă ca de la cer la pământ, dar există destule semne de întrebare legate de cei doi "corifei" ai justiţiei româneşti. De ce a ţinut doamna ministru să-l pună neapărat pe post de Del Pietro pe acest domn neconvingător, aureolat de nişte sentinţe mai mult decât compromiţătoare? De ce este lăsat să lâncezească Parchetul General, suspectat că poate bloca anchetele pentru cel puţin un an şi jumătate? De ce, atunci când a fost întrebat despre dosarul în care este implicat preşedintele, unul dintre şefii Alianţei DA n-a putut spune decât că acesta are imunitate? Cât de convingătoare poate fi doamna ministru atunci când califică votul de la 9 februarie din Senatul României drept "catastrofal"?

La Bucureşti se simte, într-adevăr, miros de peşte prăjit, dar se pare că este vorba de unul cam expirat. Nu uitaţi, domnilor de la Bruxelles, singurii care au deplină autoritate morală de a se lupta cu infernala caracatiţă a corupţiei sunt Partidul România Mare şi conducătorul justiţiar al acestuia, Corneliu Vadim Tudor! Ceea ce se întâmplă acum pe la Bucureşti nu pare a fi decât o simplă vendetă politică, cu percheziţii de cercevele şi termopane, o joacă de-a România.