Liviu Alexandru Miroşeanu
Liviu Alexandru Miroşeanu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.60/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.41 Liviu Alexandru Miroşeanu - semnalarea situaţiei critice în care se află Spitalul judeţean de urgenţă Bacău;

Domnul Liviu Alexandru Miroşeanu:

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău nu este un loc unde cineva şi-ar dori dă ajungă. Şi asta nu doar pentru faptul că este o instituţie medicală, ci mai mult, datorită condiţiilor improprii în care sunt trataţi bolnavii. Dacă este sau nu vina conducerii spitalului este greu de spus.

De fiecare dată, ca principal motiv a fost invocat bugetul insuficient, sumele mici care nu permit înlocuirea instrumentarului, a aparaturii medicale în totalitate. Pe alocuri s-au făcut unele modernizări, în rest totul a rămas neschimbat, la fel şi mentalitatea şi obiceiurile personalului medical.

Dacă intri în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, chiar dacă eşti sănătos tun, ai toate şansele să devii pacientul secţiei de ortopedie. Gropi, borduri rupte, câini comunitari, toate acestea fac parte din decor. De când s-a topit zăpada toate acestea au ieşit la iveală. Vizitatorii bolnavilor sunt deranjaţi de faptul că la uşile tuturor secţiilor au fost montate sisteme de închidere automată, că la ambele porţi taxa de intrare cu autoturismul a trecut la 50.000 lei, iar dincolo de gardul spitalului e atât de multă lipsă de întreţinere.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău se situează printre spitalele cele mai prost finanţate. Numeroasele reforme sanitare care au bântuit şi această unitate publică spitalicească au lăsat în urmă haos şi au instituit noi reguli care defavorizează bolnavul. Mai nou, zilele trecute, Ministerul Sănătăţii a propus indexarea tarifului privind complexitatea actului medical realizat cu circa1.200.000 lei. Această propunere este valabilă pentru toate cele şapte spitale din judeţul Bacău. Conducerea spitalului a făcut nenumărate demersuri în vederea instituirii unui sistem de plată corect. Accentul se pune pe cheltuielile medicale pe caz rezolvat, lucru care trebuie să corespundă dotării spitalului, a aparaturii şi instrumentarului medical avut la dispoziţie de personal. Însă, în cel mai mare spital al judeţului Bacău mai sunt şi astăzi obiecte istorice care au un grad de uzură tehnică şi chiar morală foarte ridicat.

Dacă în ultimii ani, blocul operator şi câteva secţii au fost modernizate, altele au rămas pierdute în uitare. Un exemplu elocvent îl constituie Laboratorul de Radiologie, Cobalto-Terapie care are în dotare o aparatură de producţie rusească depăşită. Pe vremuri, acest laborator era considerat unul din cele mai moderne din ţară, unde se tratau bolnavi din peste cinci judeţe din Moldova. Laboratorul este amenajat într-o fostă casă parohială construită la începutul secolului trecut, dar până la construirea mult aşteptatului spital municipal, multe dintre secţiile spitalului îşi vor desfăşura activitatea în actualele condiţii. Secţiile ORL, Oftalmologie se află în aceeaşi situaţie. În pofida numeroaselor deficienţe administrative, medicii încearcă să acorde bolnavilor servicii medicale de calitate.

Expresia "până la Dumnezeu te mănâncă îngerii "este cel mai bine probată în spital. Dacă medicii, o parte din ei, se străduiesc să asigure un act medical de calitate, asistentele, infirmierele nu se străduiesc decât să nu refuze nici un bolnav atunci când acesta le oferă mult râvnitele bancnote. Adesea, s-a afirmat că bolnavul e vinovat că încurajează acest fenomen, dar toţi ştim că dacă nu dai de la femeia de serviciu, de la infirmieră până la cei de sus, de care depinzi direct, nici nu eşti băgat în seamă. În loc de modificări, de legi date azi şi modificate mâine, ar trebui să se lucreze la comportamentul personalului medical şi la obiceiurile lor. O realitate pe care o ştim cu toţii, dar pe care refuzăm să o comentăm.

Consider că este timpul unei schimbări de mentalitate, atât din punct de vedere medical, cât şi din punct de vedere legislativ, în aşa fel încât să putem avea în cel mai scurt timp servicii medicale moderne, demne de Uniunea Europeană.