Parliamentary debates

Domnul Valeriu-Victor Boeriu:

Este unanim recunoscut faptul că sistemul de sănătate din România nu satisface exigenţele populaţiei faţă de calitatea serviciilor medicale.

Cauza principală a slabelor performanţe în materie de servicii medicale o constituie subfinanţarea sistemului. Este o realitate de necontestat că sumele cheltuite în domeniul sănătăţii sunt insuficiente, deşi destul de mari în valoare absolută. Comparativ cu media europeană, procentul din pib alocat sănătăţii în România se situează mult sub aceasta. Finanţarea sistemului de sănătate este cu atât mai deficitară cu cât ne raportăm la un pib pe cap de locuitor mai mic decât media europeană.

Subfinanţarea sistemului sanitar este consecinţa mai multor factori: incompleta colectare a sumelor datorate sistemului, practica scutirilor şi a eşalonărilor cotizaţiilor datorate fondului de sănătate, baza îngustă de colectare, ştiut fiind faptul că doar ceva mai mult de 4 milioane de cetăţeni susţin un sistem ce oferă servicii medicale pentru 22 milioane de persoane, implicarea insuficientă a statului în susţinerea financiară a ocrotirii sănătăţii şi nu în ultimul rând un management deseori defectuos şi o lipsă de disciplină financiară. Într-un astfel de sistem, accesul la resurse nu se face întotdeauna respectându-se principiile liberei concurenţe între furnizorii de servicii medicale şi nici necesarul de servicii medicale şi accesibilitatea la actul medical nu constituie întotdeauna un criteriu de repartizare a resurselor.

Guvernul Tăriceanu s-a arătat interesat de evoluţia sistemului de sănătate şi şi-a demonstrat voinţa de a îmbunătăţi calitatea serviciilor medicale prin unele măsuri care au fost luate şi prin unele aflate încă în stadiul dezbaterilor. PNL sprijină în plan parlamentar eforturile Guvernului în direcţia îmbunătăţirii calităţii actului medical şi implicit a satisfacerii exigenţelor beneficiarilor acestor servicii. S-au luat sau se vor lua în scurt timp măsuri pentru autonomizarea CNAS; legea spitalelor va aduce un management mai performant, legea farmaciilor va crea o concurenţă loială şi va stopa tendinţa spre monopol a pieţei medicamentelor, alocarea resurselor se va face concordant cu necesităţile asiguraţilor şi cu distribuţia lor geografică; nu se vor mai accepta scutiri sau eşalonări asupra sumelor datorate CNAS etc. Toate aceste măsuri îmbunătăţesc cu siguranţă performanţele sistemului de sănătate din România, dar nu sunt suficiente. Mai este nevoie de implicarea statului în susţinerea sistemului de sănătate. Vorbim foarte des despre apropiata integrare în UE, dar temele sunt invariabil pib-ul, productivitatea, concurenţa, coşul zilnic şi foarte rar sau deloc învăţământul, cultura, sănătatea. Europa aşteaptă cu siguranţă să integreze cetăţeni sănătoşi şi bine instruiţi şi nu bolnavi incapabili de muncă.

Dacă în UE pentru sănătate se cheltuieşte aproximativ 9-10% din pib, România nu poate să rămână la nivelul de sub 4% dintr-un PIB pe cap de locuitor incomparabil mai mic.

Concluzia este una singură: chiar şi cu un management perfect, resursele alocate sănătăţii în România sunt insuficiente. Rezultă că datoria Guvernului este ca la proiectarea bugetului pentru anul 2006 să ţină cont de faptul că sumele colectate de CNAS sunt insuficiente pentru buna funcţionare a sistemului de sănătate şi să aloce domeniului sănătăţii sume care cumulate cu fondul CNAS să atingă cel puţin 6% din pib cu perspectiva pentru anii viitori de a se ajunge la 8-10%, la fel ca media UE. Acesta trebuie să fie tratamentul lungii boli a sistemului de sănătate. Toate celelalte măsuri sunt doar paleative.