Parliamentary debates

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

Declaraţie politică intitulată "Sistemul de sănătate din România se află pe patul de moarte"

Dacă într-o capitală a Uniunii Europene mai pot exista cazuri precum cele ale pacientelor dintr-un spital bucureştean unde acestea au fost infectate în urma unor banale intervenţii şi se află de mai multe zile într-o stare foarte gravă, ce am mai putea spune despre situaţia celorlalte spitale din ţară, a căror situaţie financiară se află de mai multă vreme într-un blocaj absolut?

Cum de s-a ajuns până aici în anul 2010? Trist, dar simplu: din cauza lipsei materialelor necesare dezinfectării sălilor de operaţii, deci a banilor necesari spitalelor pentru activităţi de rutină!

Acesta reprezintă, din păcate, un incident frecvent în spitalele din România, dar care este de regulă ascuns cu grijă opiniei publice, de teama pierderii finanţărilor de la stat pe care acestea le primesc şi care sunt oricum extrem de precare!

La o simplă statistică, se constată că peste 100 de spitale româneşti nu ar trece testul septic, deci acestea nu ar putea obţine o acreditare conformă cu normele europene! Mai bine nu le mai acredităm deloc, dacă tot nu avem bani de dat pe materiale antiseptice! Paradoxal, avem chiar şi o Comisie Naţională de Acreditare a Spitalelor, dar aceasta nu funcţionează, pentru că nu are aprobarea ministrului de resort!

Sistemul de sănătate este atât de bolnav încât astfel de "banalităţi", precum punerea în pericol a vieţii pacienţilor, nu mai au niciun răsunet pentru urechile încercate ale guvernanţilor actuali!

Domnul ministru Attila Cseke are cu totul alte preocupări decât găsirea celor mai rapide soluţii necesare rezolvării problemelor acute ale spitalelor româneşti, una dintre acestea fiind statistica managerilor, pe fiecare unitate spitalicească în parte!

Poate fi adevărat faptul că sunt prea mulţi directori de spitale şi prea puţini medici raportaţi la numărul de paturi al unui spital sau că una dintre problemele României o reprezintă lipsa descentralizării reale la nivelul administraţiei publice, şi poate fi menţionat aici cazul spitalelor care ar trebui să treacă în administrare locală cât mai repede! Dar, domnule ministru al sănătăţii, nu ne învârtim oare într-un cerc vicios, luând în calcul cu precădere astfel de preocupări?

Dacă primăriile nu au bani în prezent nici măcar pentru utilităţi şi salarii, iar majoritatea riscă să intre în incapacitate de plată, nu credeţi că ar fi mai corect să vă reaşezaţi priorităţile şi să vă ocupaţi în special de găsirea unor soluţii pentru menţinerea medicilor în ţară, de îmbunătăţirea rapidă a actului medical, de deblocarea programelor naţionale de sănătate, de redarea demnităţii pacientului, care se duce la spital doar în speranţa că are şanse să fie vindecat, şi nu omorât de lipsurile cronicizate ale sistemului pe care-l conduceţi?