Florin Iordache
Florin Iordache

Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.47/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.42 Florin Iordache - despre "Nevoia de dialog social";

 

Domnul Florin Iordache:

"Nevoia de dialog social"

Am asistat în aceste zile la încă o dovadă de dispreţ faţă de români a actualei Guvernări.

Spun asta deoarece în lipsa oricărui dialog între Guvern, pe de o parte, şi restul românilor, pe de altă parte, am asistat la asumarea răspunderii de Guvern asupra unor legi foarte importante. Nu contest faptul că este nevoie de aceste legi, dar de ce s-a ajuns aici?

În primul rând că legea educaţiei a fost adoptată în acelaşi mod greşit, iar Guvernul încalcă, aşa cum ne-a obişnuit, şi hotărârile judecătoreşti rămase definitive.

De aici şi până la interdicţia pentru cetăţeni, de a asista la lucrările Parlamentului, nu a fost decât un pas.

Fuga aceasta continuă de a se întâlni cu oamenii a devenit o practică curentă a actualei puteri.

Avem nevoie în societate de un real dialog social, de a fi rezolvate şi ascultate problemele reale ale oamenilor. Dacă astăzi au fost marginalizaţi profesorii, ieri pensionarii, dar şi militarii, mâine vor urma alţii şi alţii.

În lipsa acestui dialog, legile, indiferent care vor fi ele, nu vor rezolva problemele zilnice ale românilor.