Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 10, 2004
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.8/2004
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 10, 2004 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 10, 2004
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.43 | Marin Anton - despre necesitatea restructurării sistemului energetic; | ![]() |
||
|
Ca urmare a diferenţei mari dintre importuri şi exporturi, România are probleme tot mai mari pe linia deficitului de cont curent. Suntem nevoiţi să recunoaştem că avem o economie nerestructurată şi, ca urmare, consumatoare de resurse energetice aduse din import, care an de an se măresc cantitativ, dar se şi scumpesc datorită creşterii accentuate a cursului euro. Pe de altă parte, în sistemul energetic funcţionează aceleaşi capacităţi învechite, neperformante, energofage fără să dea semne că se va schimba ceva în viitorul apropiat. România nu s-a adaptat deloc unei pieţe energetice flexibile, cu retehnologizări importante pentru că nu a făcut nimic în acest sector, nici restructurare, nici privatizare. Considerăm că au existat o serie de oportunităţi de a începe efectiv restructurarea sistemului energetic, de a privatiza capacităţile de producţie şi distribuţie, însă din motive politice nu s-a realizat că trecerea timpului accentuează dezechilibrele din sistem. România a fost curtată de mulţi investitori străini aflaţi în topul societăţilor de specialitate, dar aceştia au fost alungaţi de comportamentul lipsit de transparenţă al autorităţilor de pe malurile Dâmboviţei. Un exemplu îl constituie privatizarea societăţii PETROM; de mai multe luni, investitori mai mult sau mai puţin importanţi pleacă şi vin pe măsură ce sunt descoperite şi devin necesare clarificări legate de proprietatea acestei societăţi. România ar fi trebuit să se grăbească pentru că ultimii ani au demonstrat recesiune economică, o mai pronunţată tentaţie de globalizare, în contul căreia cei puternici se consolidează, iar cei mici pierd teren. România a fost mereu în afara vremurilor, parcă forţând conjuncturi nefavorabile cu toate că multe contexte favorabile au venit la timp, însă pentru puternicii zilei şi nu pentru cetăţenii acestei ţări care mai cred într-o viaţă mai bună. Şansa noastră rămâne aceea de a fi forţaţi de Uniunea Europeană să facem ceea ce trebuie şi în sistemul energetic care, va fi, de voie sau de nevoie restructurat, deşi până atunci populaţia va plăti costurile proastei administrări şi lipsei de eficienţă a politicilor din interiorul acestui sistem. |



