Parliamentary debates

Domnul Ion Stan:

"Moralitatea clasei politice româneşti şi lipsa conştiinţei politice naţionale aşază România la periferia Uniunii Europene"

"Puterea unui politician se măsoară după minciunile pe care îndrăzneşte să le spună "

"Oricine greşeşte şi dă vina pe altul este un păcătos, dar un bun politician"

"Orice revoluţionar, după ce iese victorios, se îmbracă în caftanul fostului dictator"

Am recurs, nu întâmplător şi nu pentru că aş dori să fac paradă de simţul umorului, la cele trei aforisme, la care l-aş mai adăuga şi pe al patrulea: "Un bun politician nu confundă sloganurile cu soluţiile", pentru a îndemna la câteva reflecţii asupra stării actuale a aleşilor naţiunii, a noastre, a celor care suportăm greaua răspundere de a reprezenta interesele şi a conduce treburile publice în numele a peste 15 milioane de cetăţeni cu drept de vot.

Ne aflăm foarte aproape de momentul unei decizii cruciale a Uniunii Europene în ceea ce priveşte viitorul României.

Nu numai Europa, ci lumea politică internaţională este astăzi cu privirile aţintite spre noi.

Conduita noastră politică, priorităţile vieţii parlamentare, responsabilitatea şi eficienţa guvernării, credibilitatea instituţională a statului de drept, grija administraţiei pentru problemele cetăţeanului, capacitatea de a fi parteneri loiali în concertul naţiunilor europene - şi lista ar putea continua - sunt numai câteva dintre "probele" la care, până la raportul de ţară, Comisarul pentru integrare este chemat - după recentele avertismente - să ne acorde note în faţa europarlamentarilor, la sfârşitul acestei luni.

Noi, în schimb, ce imagine sau, mai bine zis, ce spectacol oferim?

Unul dezolant. Absurd şi, deopotrivă, grotesc.

Cu perseverenţa şi tenacitatea specifică doar celor care au idei puţine, şi acelea nefericite, ca să nu le calific altfel, colegii noştri liberali şi democraţi au pus, din nou, România pe marginea prăpastiei, reuşind ca, din scandal în scandal, să genereze o criză deosebit de periculoasă pentru stabilitatea social-politică a ţării.

Este inadmisibil ca instituţiile puterilor reprezentative să fie târâte în mocirla scandalurilor publice de mahala. Iar dacă am ajuns la un astfel de circ, televizat "live", înseamnă că provocările şi diversiunile care le-au fost servite colegiilor liberali şi democraţi şi-au atins scopul.

Ce nevoie are România, în aceste momente, de forţarea judecăţii istoriei, readucând în viaţa publică stafia "luptei de clasă"?

Căci ce altceva poate semnifica toată această grabă a condamnării trecutului prin culpabilizări colective, pe criterii ideologice, decât ceea ce exprima unul dintre proverbele cu care mi-am început declaraţia, decât graba unora de a se îmbrăca în caftanul fostului dictator?

Această reîntoarcere la un trecut negru - şi de nimeni dorit, fiindcă ne-a fost impus pe calea tratelor încheiate de puterile victorioase în cel de-al doilea război mondial - nu este decât de natură să arate întregii lumi cât spirit de ură şi vendetă au putut acumula frustraţii unei societăţi, incapabili de-a o transforma prin alte mijloace decât cele pe care şi regimul comunist de import le-a folosit, în proporţie de masă, împotriva unui întreg popor.

Parlamentul şi, mai recent, Guvernul României au săvârşit o imensă greşeală, a cărei reparaţie nu comportă amânare.

Cele 1,5 milioane volume ale dosarelor create de fosta securitate cuprind, fiecare în parte, o medie de 25 de conexiuni cu alte persoane, ceea ce înseamnă accesul la datele personale a aproape 40 de milioane de indivizi din România sau din orice altă ţară din lume.

Care este miza scoaterii acestei teribile bombe din locurile cele mai sigure şi unde existau cele mai mari garanţii de securitate pentru viaţa intimă, familială şi privată a celor vizaţi?

Care pot fi consecinţele punerii acestei imense bănci de date la îndemâna unei instituţii ca C.N.S.A.S.-ul, puternic condiţionate şi controlate politic, a unor persoane fără o pregătire adecvată în domeniul protecţiei datelor personale şi "angajate la C.N.S.A.S. pe criterii clientelare"? (Am citat din ziarul "Ziua" din 29 martie 2006)

Doamnelor şi domnilor,

Fosta Securitate a acţionat într-o epocă în care puterea era conferită de capacitatea de a aduna şi stoca informaţii.

Cum a făcut acest lucru, rezultă cu prisosinţă.

În zilele noastre însă sursa puterii nu mai constă în aptitudinea de a culege, ci de a manipula informaţiile.

Fiţi convinşi că atâta vreme cât se va negocia influenţa politică prin controlul dosarelor securităţii şi manipularea informaţiilor conţinute de acestea, România va fi condusă de Securitate.

Abia de acum încolo Securitatea urmează să fie repusă în drepturi. Acesta este, deja, un pericol real pentru viitorul democraţiei în România.

Nu pot să cred că aceasta a fost dorinţa şi voinţa colegilor liberali şi democraţi şi nici a celorlalte partide parlamentare care li s-au alăturat în acest demers ale cărei consecinţe şi efecte perverse nu au fost încă nici pe departe anticipate.

În acest fel nu vom scăpa de trecut, ci riscăm să ne înecăm în sordidul mlaştinilor sale.

Oare chiar nu realizăm ce ni se întâmplă?

Oare chiar nu vedem cine exercită puterea reală în România?

Parlamentul, Guvernul, Justiţia?

Nu, doamnelor şi domnilor!

Puterea este confiscată de o oligarhie a aşa-zisei societăţi civile, care conduce după principiul: "Opinia publică are întotdeauna cea mai proastă opinie".

O oligarhie despre ai cărei conducători Tom Galagher afirma zilele trecute, într-un cotidian naţional: "S-au strecurat la putere, în structuri culturale şi filantropice şi au creat reţele pentru a distribui o gamă largă de beneficii printre ai lor.

De la Baltimore la Universitatea Central Europeană din Budapesta şi la avanpostul frenetic de la Timişoara, există reţele al căror comportament nu diferă esenţial de cel al baronilor locali sau de la centru. Însuşindu-şi limbajul stângist al politicienilor sau retorica ungurească a autonomiei, mini-baronii societăţii civile insistă că nu există duşmani ai comunismului mai înverşunaţi decât ei".

Ca să nu rămână mai prejos, Parlamentul şi Guvernul au legiferat sloganurile luptei anticomuniste, dând astfel curs unei mari provocări, unei diversiuni profund antinaţionale.

"Qui prodest?" Cui foloseşte această imagine a României de societate divizată şi profund tulburată politic? Care pot fi rezultatele şi cine va avea de câştigat?

În nici un caz România! Câştigul net revine adversarilor integrării şi extinderii Uniunii Europene. Jocurile acestora au fost făcute, şi în numele acestor jocuri, clasa politică românească s-a lăsat provocată, dezinformată şi manipulată.

Clasa politică românească este acum înfrântă, fiindcă într-un război cu trecutul şi cu istoria nu pot exista decât perdanţi.

Odată cutia Pandorei deschisă, oameni până în prezent anonimi şi obscuri vor avea şansa de a fi luaţi în seamă şi a intra în istorie, iar alţii, abia ajunşi la măreţia gloriei pământene, vor fi trimişi în subsolurile istoriei.

Acestea vor fi surprizele deja anunţate de preşedintele Traian Băsescu şi de către directorul Serviciului Român de Informaţii.

O succintă trecere în revistă a stadiului aplicării reglementărilor referitoare la accesul cetăţenilor la dosarele fostelor servicii de securitate ale statelor central şi est-europene ne demonstrează că raţiunea a învins peste tot, mai puţin în România.

Conferinţa internaţională privind deschiderea arhivelor, în cadrul unui proiect cu finanţare UNESCO, a consacrat drept scopuri: salvarea de la distrugere a arhivelor fostelor regimuri comuniste, informarea publicului larg privind împrejurările instaurării acestor regimuri şi cunoaşterea valorii documentare de excepţie a unor dosare din perioada 1944-1989.

Priorităţile legiferate ori în curs de legiferare în România sunt altele, putând fi rezumate la o vânătoare de vrăjitoare, pentru a găsi ţapi ispăşitori pentru erorile istoriei.

În loc să fie condamnaţi ideologii comunismului ca doctrină şi revoluţionarii care au transformat-o în realitate politică şi social-economică, noi căutăm vinovăţii pentru un Ion sau Gheorghe, care s-au aflat în locuri nepotrivite atunci când vremurile au fost deasupra oamenilor.

Parlamentului îi revine îndatorirea să stopeze diversiunea şi să iasă din capcana în care a intrat, suspendând adoptarea ori intrarea în vigoare a legilor aberante, pe cale de a se adopta nedemocratic, cu violarea Constituţiei şi a pactelor internaţionale privind drepturile omului.

Propun să tragem o linie groasă sub trecut, să revenim în realitate şi să ne ocupăm de viaţa cotidiană reală a alegătorilor noştri.