Parliamentary debates

Domnul Marius Rogin:

"Ziua Europei şi importanţa ei pentru România"

Ziua de 9 mai 1950 reprezintă în istoria noastră europeană, primul pas care a dus către formarea a ceea ce astăzi numim Uniunea Europeană. În această zi, la Paris, ministrul de externe al Franţei, domnul Robert Schuman a citit presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania, dar şi alte ţări europene, să-şi unească producţiile de cărbune şi oţel, punând astfel bazele primei fundaţii concrete a unei federaţii europene. Nu pot să trec mai departe fără a aminti aici numele unei alte figuri importante în acest scenariu: cea a lui Jean Monnet, cel căruia i-a fost trasată ca sarcină elaborarea unui plan care să conducă spre o îmbunătăţire a relaţiilor între Franţa şi Germania, până la acea vreme duşmani declaraţi datorită evenimentelor din cel de-al doilea război mondial.

Dacă la început numărul ţărilor care au pus bazele acestei Uniuni, a fost de doar şase, odată cu trecerea timpului acest număr a crescut, în prezent el ridicându-se la nu mai puţin de 25 de state. Aceasta este o dovadă a faptului că organismul creat n-a fost unul ermetic, închis, ci din contră a dat posibilitatea şi altora de a accede în structurile ei. Această şansă a fost acordată şi României. Sperăm ca ea să nu fie ratată şi la 1 ianuarie 2007 să devenim cel de-al 26-lea stat ce se alătură Uniunii. Pentru aceasta însă România mai are de lucru, aşa cum a avut din iarna anului 2004, când s-a angajat pe drumul integrării. Drumul n-a fost deloc unul uşor, cu atât mai mult cu cât fostele guvernări n-au reuşit să facă ceea ce se dorea de Uniune, astfel încât ne-am ales cu o grămadă de lucruri ce trebuiau făcute până atunci, n-au fost îndeplinite, nerămânându-ne altceva decât să adunăm cioburile sparte în nu mai puţin de 15 ani de guvernare ce a lăsat mult de dorit.

Candidaţii la aderare, implicit şi noi, trebuie să fim conştienţi şi să nu pierdem nici o secundă din vedere criteriile pe care trebuie să le îndeplinim: o economie de piaţă funcţională, capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi pieţei din cadrul Uniunii, adoptarea acquis-ului comunitar, care presupune capacitatea de a efectua modificări substanţiale ale legilor, reglementărilor şi prevederilor administrative, adoptarea obiectivelor fundamentale ale Uniunii, cu alte cuvinte, integrarea politică, economică şi monetară.

Nu trebuie să ne aşteptăm la nici un fel de tratament preferenţial, fiecare candidat fiind apreciat în funcţie de realizările făcute şi pe baza aceloraşi criterii. Trebuie să privim extinderea ca pe un proces general şi care să fie realizată în cadrul unui proces de negociere unitar. Cu toate acestea însă, extinderea este un proces progresiv, având în vedere situaţiile diferite ale statelor candidate. Cadrul comun trebuie aşadar să permită negocieri separate pentru fiecare ţară, care să înceapă în fiecare caz la momentul potrivit, în funcţie de nivelul de pregătire al fiecărei ţări candidate şi în funcţie de propriul ritm.

România a făcut recuperări importante în multe sectoare de activitate. Lucrul acesta n-a trecut neobservat. Ţările care acum sunt membre ale acestei Uniuni au observat aceste recuperări şi în acelaşi timp realizări şi tocmai datorită lor, România este astăzi privită cu alţi ochi, unii mai încrezători care ne dau speranţe pentru 1 ianuarie 2007. Acest lucru nu înseamnă că ne-am atins toate obiectivele. Mai sunt încă domenii unde mai e mult de lucru.

În domeniul justiţiei şi al afacerilor interne, de exemplu, scopul politicilor comunitare este cel de păstrare şi extindere a zonelor de libertate, securitate şi justiţie. În cel al politicii externe, România trebuie să garanteze că politicile ei naţionale sunt conforme cu poziţiile comune adoptate de celelalte state membre, precum şi să apere aceste poziţii comune în cadrul forurilor internaţionale. România trebuie să se asigure că tratatele bilaterale pe care le-a încheiat cu terţe ţări, nu sunt în dezacord cu legislaţia comunitară.

Din păcate pentru noi, anul 1950 n-a adus acel început pe care l-a reprezentat pentru ţările care au pus bazele Uniunii. Pentru noi n-a fost decât începutul comunismului. Al acelui comunism care ne-a subjugat aproape jumătate de secol. Amintirile sunt încă proaspete şi nu cred că vor putea fi uitate. În anii '60, occidentalii au avut timp să se împace cu trecutul, să-şi înţeleagă greşelile, să le sancţioneze, pentru ca apoi să ierte şi să meargă mai departe. Colaborarea pentru prosperitatea comună a înlocuit o ranchiună istorică, fiindcă bunăstarea este un factor extrem de important în dinamica reconcilierii.

Îmi doresc ca în anul 2007, România să poată sărbători ziua de 9 mai, ziua Europei, nu doar din poziţia unui stat care tânjeşte după aderare, ci din cea a unui membru al unei Uniunii Europene, în care să se poată alinia alături de toţi ceilalţi membri cu cinste.

La mulţi ani Europei unite!