Parliamentary debates

Domnul Toader Stroian:

"Lipsa infrastructurii alternative izolează România!"

Este cu totul paradoxal cum activitatea unui vulcan european a creat dificultăţi deosebite pe suprafaţa întregului continent. Sute de milioane de călători au rămas blocaţi în aeroporturi din pricina măsurilor speciale de securitate aeronautică, corespondenţa şi alte servicii conexe, care se bazau pe transportul aerian, fiind puse în reală dificultate.

Din fericire, la nivelul ţărilor europene occidentale, problemele create în spaţiul aerian au fost imediat surmontate de alternativele transportului terestru, extrem de rapid, capabil să facă faţă creşterilor de cerere temporară şi mult mai ieftin decât transportul aerian.

Din nefericire, pentru România aceste alternative nu există. Infrastructura rutieră, ignorată aproape douăzeci de ani, face imposibil de gândit o călătorie internaţională ca alternativă la transportul aerian. De asemenea, transportul feroviar internaţional din România, abia dacă se mai poate lăuda că mai efectuează rute externe, ritmicitatea unor astfel de curse fiind inacceptabilă pentru un stat membru al Uniunii Europene.

Toate acestea au un singur numitor comun: inconsistenţa investiţiilor româneşti în infrastructură. La fiecare început de an fiscal, sumele destinate investiţiilor în infrastructura de transport sunt cele sacrificate în favoarea altor capitole de cheltuieli, destinate mai degrabă consumului. Şi toate acestea din pricina faptului că anumite reforme, pe care la nivel declarativ le susţinem toţi, la nivel practic continuă să fie împiedicate în aplicare. Când spun aceasta mă refer la adoptarea Legii unitare a pensiilor, la implementarea Legii unitare de salarizare, dar şi la alte domenii care creează deficite bugetare record şi erodează sumele destinate investiţiilor în infrastructură.

De calitatea şi, de ce nu, de cantitatea infrastructurii, depind şi volumul investiţiilor străine în economia românească, precum şi viteza de circulaţie a mărfurilor în economie. Dacă de douăzeci de ani tot afirmăm că infrastructura reprezintă o prioritate, consider că acest lucru ar trebui să se regăsească şi în finanţare.

Aşadar, propun ca investiţiile în infrastructură să beneficieze, pe modelul educaţiei naţionale sau al sănătăţii, de un procent din p.i.b. garantat de lege, fără ca investiţiile în căi ferate, străzi şi autostrăzi să mai fie amânate de o decizie asupra altui domeniu de politică economică sau socială. La stadiul la care se află infrastructura românească şi la oportunităţile de cofinanţare externă, propun alocarea prin lege a 10% către infrastructura de transport din România.