Parliamentary debates

Domnul Cătălin Lucian Matei:

Declaraţie politică intitulată "Transfer de proprietate, dar nu şi de responsabilitate".

Modificarea celor trei legi care reglementează restituirile şi despăgubirile din domeniul funciar repune în drept regula restituirii în natură "pe vechiul amplasament".

De asemenea, persoanele care fie nu au depus cererile de reconstituire a proprietăţii, fie le-au fost respinse, sunt repuse în termen. De ce oare această măsură? De ce persoanele respective nu au depus cereri timp de 14 ani? Răspunsul cel mai plauzibil este că nu au avut documente în baza cărora să ceară reconstituirea dreptului de proprietate. Au timp ca în 60 de zile să-şi falsifice documentele sau să-şi tocmească martori. De ce au timp? Pentru că aceia care au fost obligaţi să judece corect, acum sunt obligaţi să judece repede. Repede şi sub presiunea sancţiunilor drastice care îi aşteaptă, dacă în 15 zile nu rezolvă problema. Oricum, numai să transfere proprietatea. Regula nescrisă a acestei măsuri este ca pădurea, pentru că la ea doresc să mă refer, să treacă de la stat la particulari. Oricum, numai să treacă.

Realitatea europeană, realitatea românească a ultimilor 50 de ani dovedesc că statul a fost cel mai bun gospodar al pădurilor.

Silvicultorii europeni, Banca Mondială, toţi cei care ne-au văzut şi analizat pădurile, ne-au recomandat să nu le privatizăm. Pădurea nu poate fi administrată pe suprafeţe mici, nu poate fi gospodărită decât în contextul general al gospodăririi mediului, al apelor, a căror casă o constituie. Apoi, admiţând ideea că statul, în mod greşit va fi vitregit de acest bun naţional, din păcate mare capital politic, cine îl poate substitui?

În nici un caz proprietarii unor suprafeţe mici de pădure. Ei nu au bani, ei nu pot conduce un proces de producţie. Va fi nevoie de proprietari cu bani. Experienţa vastă a ultimilor ani a dovedit-o clar, că nici un proprietar nu urmăreşte altceva decât efectul economic imediat, masă lemnoasă de bună calitate, exploatată în dispreţul oricăror legi ale menţinerii echilibrului ecologic.

Cine va fi proprietarul care va construi drumuri forestiere? Cine va fi proprietarul care va fi dispus să investească 50 de ani într-o pădure, pentru ca abia apoi să înceapă să câştige din capitalul investit?

Dar, până la acest nivel, să rămânem la "tehnologia" privatizării pădurilor.

Aflăm din actul normativ propus că cel ce va lua de la stat pădurea pentru a o împărţi este primăria, primăria condusă de primarul ales pe 4 ani, nu mereu de cei mai gospodari cetăţeni.

Cu cine să facă operaţiunea? Şi aşa de repede? Este o altă mare găselniţă de reprobabile greşeli, ticluite de putere pentru a-şi adjudeca pădurile.

Este o imensă eroare naţională. Pădurile ţării, administrate de stat, nu sunt cu nimic mai prejos decât ale Europei. Un kilometru de drum forestier costă între 3 şi 5 miliarde lei. Cine poate face o asemenea investiţie? Cine poate face lucrări de corectare a torenţilor, lucrări absolut necesare drumurilor şi localităţilor, obiectivelor industriale şi agricole? Dacă România are acum 33.000 km drumuri forestiere, adică 6,2m/ha., Elveţia, Franţa, Germania au de 7-8 ori mai mult. Este mare nevoie de drumuri forestiere. Situaţia este şi mai grea în privinţa lucrărilor de corectare a torenţilor, 1 km de albie torenţială corectată costă în medie 10 miliarde lei, iar în ultimii 15 ani nu s-au găsit banii necesari.

La ce ne aşteptăm după decizia de a retroceda pădurile oricum? La reducerea fără egal a suprafeţelor cu păduri, la dezastre ecologice, la inundaţii, la surpări de terenuri, la despăduriri selenare.