Rareş Şerban Mănescu
Rareş Şerban Mănescu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 12, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.8/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 12, 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.45 Rareş Şerban Mănescu - intervenţie privind importanţa Tratatului de la Lisabona;

 

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

La 13 decembrie 2007, la Lisabona, şefii de stat şi de guvern ai celor 27 de state membre au semnat noul tratat al Uniunii Europene. Acesta va pune la dispoziţia Uniunii Europene instituţii moderne şi metode de lucru optimizate pentru a face faţă, în mod eficient, provocărilor lumii contemporane.

Într-o lume în evoluţie rapidă, europenii aşteaptă de la UE abordarea unor probleme precum globalizarea, schimbările climatice şi demografice, securitatea şi energia. Tratatul de la Lisabona va consolida democraţia în UE, precum şi capacitatea acesteia de a promova, zi de zi, interesele cetăţenilor săi.

Ţinând cont de evoluţiile politice, economice şi sociale şi dorind, în acelaşi timp, să răspundă aspiraţiilor europenilor, şefii de stat şi de guvern au decis asupra unor noi reguli referitoare la amploarea şi modalităţile acţiunii viitoare a Uniunii. Astfel, Tratatul de la Lisabona va permite adaptarea instituţiilor europene şi a metodelor lor de lucru, precum şi consolidarea legitimităţii democratice a Uniunii şi a valorilor sale fundamentale.

Tratatul de la Lisabona este rezultatul negocierilor între statele membre, reunite în cadrul unei conferinţe interguvernamentale, la lucrările căreia au participat Comisia Europeană şi Parlamentul European. Înainte de a putea intra în vigoare, acest tratat va trebui să fie ratificat de fiecare dintre cele 27 de state membre, conform propriilor reguli constituţionale. Ungaria este primul stat care a ratificat Tratatul, la 17 decembrie.

România a ratificat Tratatul în data de 4 februarie, în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Obiectivul pe care şi l-au stabilit statele membre este ca Tratatul să intre în vigoare la 1 ianuarie 2009, cu numai câteva luni înaintea alegerilor pentru Parlamentul European.

Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele CE, în vigoare în prezent, fără a le înlocui. Tratatul va pune la dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor. Astfel vom avea:

  1. O Europă mai democratică şi mai transparentă, în care Parlamentul European şi parlamentele naţionale se bucură de un rol consolidat, în care cetăţenii au mai multe şanse de a fi ascultaţi şi care defineşte mai clar ce este de făcut la nivel european şi naţional şi de către cine.
  2. O Europă mai eficientă, cu metode de lucru şi reguli de vot simplificate, cu instituţii eficiente şi moderne pentru o Uniune Europeană cu 27 de membri, capabilă să acţioneze mai bine în domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de astăzi.
  3. O Europă a drepturilor, valorilor, libertăţii, solidarităţii şi siguranţei, care promovează valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale în dreptul primar european, prevede noi mecanisme de solidaritate şi asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor europeni.
  4. Europa ca actor pe scena internaţională. instrumentele de politică externă de care dispune Europa vor fi regrupate atât în ceea ce priveşte elaborarea, cât şi adoptarea noilor politici.

Tratatul de la Lisabona va oferi Europei o voce mai clară în relaţiile cu partenerii săi din întreaga lume. Va utiliza forţa dobândită de Europa în domeniul economic, umanitar, politic şi diplomatic pentru a promova interesele şi valorile europene pe plan mondial, respectând, în acelaşi timp, interesele specifice ale statelor membre în domeniul afacerilor externe.