Grigore Emil Rădulescu
Grigore Emil Rădulescu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 23, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.37/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 23, 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.46 Grigore Emil Rădulescu - prezentarea noului val de scumpiri;

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Ziua de 1 Aprilie, Ziua păcălelilor, aduce cu ea, din păcate, o situaţie reală ce va genera un nou val de scumpiri, primul de anvergură după cel de la începutul anului.

Este vorba de creşterea tarifelor la gazele naturale cu 4%, măsură prevăzută în negocierile dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional (F.M.I.). Astfel, consumatorii conectaţi direct la sistemul naţional de transport gaze naturale vor plăti pentru 1.000 mc/3.584.674 lei, faţă de 3.413.975 lei/1.000 mc în prezent.

Majorarea preţurilor este justificată de necesitatea eliminării treptate a preţurilor de valorificare a gazelor din producţia internă la nivelurile existente pe piaţa internaţională (de cca 160 euro/1.000 mc), de liberalizarea pieţei interne şi de integrare în piaţa unică europeană a gazelor, în contextul realizării obiectivului de aderare a României la Uniunea Europeană în 2007. Astfel, preţul gazelor naturale va fi, de la 1 aprilie, de cca 138 dolari, cu 5% mai mare decât în prezent. Tarifele vor mai suferi încă două modificări până la sfârşitul anului, astfel încât, la 31 decembrie, preţul gazelor să fie de 143 dolari.

Directorul Autorităţii Naţionale de Reglementare a Gazelor Naturale - Dan Pintilie, a declarat recent că, începând din 2005, preţurile la producători vor creşte cu circa 25 dolari pe an, astfel încât, în 2007, preţul gazelor naturale să fie de 180 dolari la mia de metri cubi.

Lista scumpirilor nu se opreşte însă aici, fiind deja anunţate scumpirea pâinii şi a produselor de panificaţie, a cărnii de porc şi a produselor din carne. Astfel, pâinea s-ar putea scumpi, spre mijlocul lunii aprilie, cu câteva sute de lei pe bucată, din cauza creşterii preţului grâului pe pieţele internaţionale.

În acest moment, necesarul de pâine este asigurat atât din grâu de la rezerva de stat, cât mai ales din importuri. În această lună, preţul grâului din import variază între 215 şi 230 dolari/tonă (la preţuri CIF Constanţa), faţă de 95 - 110 dolari per tonă în perioada similară a anului trecut.

Şi preţul cărnii de porc se va majora în perioada imediat următoare, ca urmare a introducerii taxelor de salvgardare, de 45%, la importurile din Ungaria şi Cehia. Această măsură a fost propusă de Ministerul Agriculturii, deoarece autorităţile din ţările vecine subvenţionează masiv exporturile de carne de porc.

Vicepreşedintele Asociaţiei Române a Cărnii apreciază o creştere a produselor procesate cu 5 - 6%.

Uleiul este un alt produs al cărui preţ va suferi modificări. Potrivit surselor din industria de producere a uleiului alimentar, dacă preţurile la utilităţi (gaze, energie) se vor majora, implicit şi uleiul se va scumpi, procentul nefiind însă stabilit.

În schimb, în domeniul energiei electrice, tarifele vor rămâne neschimbate până la 1 iulie a.c., dar modificarea preţurilor la energia electrică se va face trimestrial.