Parliamentary debates

Domnul Marius Rogin:

Declaraţie politică: "Referitor la strategia de transformare a armatei române"

1 ianuarie 2007 se apropie de noi cu paşi repezi şi este o dată pe care o aşteptăm cu emoţie. Cu şi mai mari emoţii aşteptăm însă ultimul raport de monitorizare al Uniunii Europene, ce ne va fi prezentat în primăvara aceasta.

Cu toţii suntem de acord într-o privinţă: România s-a angajat, începând cu finele anului 2004, în efectuarea unor reforme cât se poate de reale, în toate domeniile de activitate. O astfel de reformă se impunea a fi declanşată şi la nivelul Armatei Române.

Deşi istoria Armatei Române este una plină de realizări ce ar face cinste oricărui stat şi pe care nimeni nu le poate contesta, după 1989, aceasta a început să meargă într-o curbă descendentă. Armata Română n-a mai fost tratată cu importanţa pe care o are, a fost lăsată în voia sorţii. Pentru a fi performantă, oricare dintre armate are nevoie de investiţii majore, de retehnologizare permanentă, pentru a putea face faţă tuturor situaţiilor ce pot apărea. Cu toate că Armata Română n-a mai beneficiat în ultimii 15 ani de atenţia care se impunea, aceasta continuă să rămână în ochii cetăţenilor, instituţia cu cea mai mare credibilitate.

Începând cu anul 2004, Guvernul acordă o importanţă deosebită creşterii capacităţii operaţionale a armatei, astfel încât aceasta să poată disloca şi susţine în teatre de operaţiuni întreaga gamă de misiuni NATO. Pentru prima dată în istoria postdecembristă a României, bugetul pe care guvernul îl alocă Ministerului Apărării Naţionale pentru anul 2006, este, în valoare absolută, cel mai mare pe care acesta l-a avut până în prezent. Unii dintre dumneavoastră veţi critica probabil această decizie, veţi spune probabil că România are în aceste momente alte priorităţi, alte probleme pe care trebuie să le rezolve. România n-a dus însă lipsă niciodată de probleme. Armata Română participă în prezent, cu forţe, la grupurile tactice de luptă multinaţionale ale Uniunii Europene, pune la dispoziţia acesteia noi oferte de forţe pentru perioada 2006-2010 şi ia parte la operaţiuni militare de gestionare a crizelor conduse de UE, cum ar fi operaţiunea Althea. Nu poate face toate aceste lucruri cu echipamente învechite sau chiar depăşite. Are nevoie de îmbunătăţiri, retehnologizări, de pregătiri ale personalului, care nu pot fi făcute fără finanţări.

Natura responsabilităţilor constituţionale naţionale, precum şi cerinţa Alianţei (NATO) de a face faţă oricăror ameninţări, presupun ca armata Română să-şi dezvolte capacităţi care să-i permită să desfăşoare operaţii pe teritoriul naţional, în aria de responsabilitate a NATO, precum şi într-un mediu strategic mai extins, influenţat permanent de factori care impun schimbarea. În concepţia Organizaţiei Atlanticului de Nord, transformarea militară reprezintă un proces continuu de dezvoltare şi integrare de noi concepte, strategii şi capacităţi, cu scopul de a îmbunătăţi eficienţa şi gradul de interoperabilitate a forţelor şi de adaptare la noul context de securitate, aflat într-o continuă schimbare, care evidenţiază necesitatea de reevaluare a factorului militar, ca principală sursă de credibilitate.

Pentru a putea vorbi într-adevăr de o transformare a Armatei Române, trebuie stabilit un obiectiv major: realizarea unei structuri moderne, complet profesionalizate, cu grad sporit de mobilitate, eficienţă, flexibilă, dislocabilă, având capacitatea de a acţiona întrunit şi a fi angajată într-un larg spectru de misiuni.

Transformări majore se impun a fi făcute însă, şi într-un alt domeniu, nu lipsit de importanţă. Mă refer aici la domeniul resurselor umane. În acest domeniu, obiectul principal trebuie să urmărească proiectarea şi implementarea unui management eficient al carierei individuale a tuturor categoriilor de personal, conexarea sistemului de formare şi perfecţionare continuă a cadrelor militare, la cerinţele sistemului educaţional naţional, şi punerea lui în concordanţă cu evoluţiile în acest domeniu din armatele statelor membre NATO şi ale Uniunii Europene.

Toate operaţiile viitoare ce vor trebui duse la bun sfârşit, vor fi mult mai complexe, mult mai dinamice şi mai multidimensionale decât ne aşteptăm.

Măsurile pe care Guvernul, şi implicit Ministerul Apărării, le ia în privinţa armatei, trebuie să urmărească în permanenţă ca aceasta să fie în măsură să participe la operaţii care să asigure securitatea României pe timp de pace, apărarea ţării şi a aliaţilor săi, promovarea stabilităţii regionale şi globale, inclusiv prin utilizarea diplomaţiei apărării, precum şi cu sprijinul instituţiilor statului şi a autorităţilor locale în caz de urgenţe civile. Armata Română va desfăşura operaţii militare nu numai pe teritoriul naţional, cât şi în afara acestuia.

Forţele care vor fi implicate în operaţii militare viitoare vor trebui să aibă capacitatea de a îndeplini întreaga gamă de acţiuni militare, de la asistenţa umanitară şi până la operaţii de luptă de intensitate ridicată, chiar şi în condiţiile în care acestea se vor desfăşura simultan în aceeaşi zonă de operaţii.

În procesul de transformare a capacităţilor Armatei Române, înzestrarea reprezintă elementul dinamic care antrenează resurse umane, tehnico-economice şi financiare substanţiale.

În funcţie de resursele ce-i vor fi alocate, în 2015, România va avea o armată cu un efectiv de 80 000 de oameni, dintre care 4,5% va fi reprezentat de structurile de conducere, iar 95,5% va fi reprezentat de forţele efective.

Cu toţii ne dorim o armată eficientă, una care să poată face faţă transformărilor NATO şi angajamentelor pe care România şi le-a asumat pe plan internaţional.

Ca să putem vorbi de eficienţă, toate schimbările ce sunt vizate în interiorul Armatei Române trebuie să fie susţinute de două lucruri importante: în primul rând, o schimbare a mentalităţii, şi, în al doilea rând, o îmbunătăţire a capacităţii de adaptare la nou a celor care vor fi parte a acesteia. Ne dorim ca aceştia să fie cu adevărat nişte profesionişti care să facă faţă cerinţelor NATO sau UE.

Ca repere clar definite, de care trebuie să se ţină cont la stabilirea priorităţilor pe parcursul procesului de transformare, vor fi costurile ridicate de susţinere a trupelor în teatrele de operaţii, diferenţele semnificative între nivelul tehnologic al echipamentelor militare din dotarea statelor avansate ale Alianţei şi echipamentele din dotarea Armatei Române, la care se adaugă constrângerile materiale şi cele din domeniul pregătirii, instruirii şi învăţământului.

Sunt sigur însă, că aşa cum au fost apreciaţi şi până acum, oriunde s-au aflat, soldaţii români vor face şi în continuare cinste Armatei Române şi statului sub drapelul căruia vor lupta. Pentru aceasta însă trebuie să le acordăm întregul nostru sprijin.