Parliamentary debates

Domnul Vasile Puşcaş:

Declaraţie politică privitoare la riscul de activare a clauzei de salvgardare în domeniul agriculturii.

La aproape trei ani de la finalizarea negocierilor în vederea aderării la Uniunea Europeană şi la zece luni de la intrarea în vigoare a Tratatului de Aderare, România se confruntă cu încă un eşec de proporţii în încercarea de a materializa în interesul propriu oportunităţile oferite de noul său statut. Acesta nu s-a înregistrat într-un domeniu supus interpretărilor şi speculaţiilor partizane, precum justiţia, sau într-o chestiune de nuanţă, precum relaţiile cu statele din proximitate. Incapacitatea Executivului s-a relevat de această dată tocmai în gestionarea unui sector în care România revendica un interes aparte şi care ar fi putut deveni unul din atuu-rile noastre în relaţie cu piaţa europeană. Am în vedere posibilitatea ca bugetul nostru să piardă circa 110.000.000 de euro, ca urmare a activării clauzei de salvgardare pe agricultură.

Stimaţi colegi,

Probabil că suntem cu toţii la curent cu scrisoarea adresată săptămâna trecută Guvernului României de către doamna Marianne Fischer Bohl, Comisar European pentru Agricultură, care conţinea deficienţele sesizate de auditorii Comisiei Europene în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, dar şi IACS. Documentul acordă autorităţilor un termen-limită, 9 noiembrie, pentru remedierea problemelor, în caz contrar, subvenţiile destinate fermierilor români urmând să fie reduse cu 25%. De această dată, oficialii comunitari au renunţat la atitudinea îngăduitoare manifestată până acum în relaţie cu ezitările autorităţile noastre şi a căpătat o notă ultimativă. Neutralitatea şi girul profesional al demersului nu pot fi puse în discuţie, cu toată indignarea pe care pare să o fi produs în cercurile guvernamentale. Critica nu aparţine opoziţiei, care ar fi motivată de mize electorale, sau a sindicatelor din domeniu, aflate în conflict cu guvernul. Ea vine dintr-o zonă în care administraţia se află sub lupa opiniei publice, în faţa căreia trebuie să răspundă constant pentru modul în care sunt utilizaţi banii contribuabililor. Din păcate, administraţia românească nu a atins acest stadiu al modernităţii.

România a obţinut fonduri europene substanţiale pentru agricultură, ca şi condiţii de piaţă care nici măcar nu au fost pregătite intern. În pofida acestor premise favorabile, ne aflăm acum în situaţia de a compromite şansa ca fermierii români, derutaţi şi aşa de incoerenţele administrative de tot felul, să beneficieze de resursele financiare din Uniunea Europeană pe care le merită şi le aşteaptă. Evident că, în cazul confirmării celui mai pesimist scenariu, aceste fonduri vor fi alocate de la bugetul de stat, dar aceasta va însemna diminuarea resurselor necesare altor investiţii.

Problema cu care ne confruntăm azi nu a apărut din neant. Carenţele funcţionale din domeniul agriculturii au fost sesizate în repetate rânduri chiar şi în aula Camerei Deputaţilor. Începând din anul 2005, am adresat 18 întrebări şi interpelări referitoare la pregătirea României pentru perioada de postaderare, privitoare la capacitatea noastră administrativă de a atrage fonduri europene. Paisprezece dintre acestea priveau agricultura sau sectoare conexe acesteia. Am adus în dezbatere problema delimitării suprafeţelor cultivate, operaţionalizarea agenţiilor de plăţi la nivel teritorial, dar de fiecare dată am primit răspunsuri încurajatoare de la Ministerul Agriculturii. Am solicitat informaţii în legătură cu reluarea vaccinărilor împotriva pestei şi am primit asigurări că situaţia este sub control. Vara aceasta, fermele din vestul ţării au fost afectate de flagel. În luna aprilie a.c. am adus în atenţie tocmai situaţia Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, reiterând o interpelare anterioară, ca urmare a exprimării unor îngrijorări ale Comisiei Europene pe această temă. De fiecare dată, titularii portofoliului Agriculturii, prea mulţi pentru a fi şi eficienţi, ne-au garantat că problemele sunt pe cale de a fi rezolvate. Situaţia din agricultură a făcut obiectul unor moţiuni supuse dezbaterii Parlamentului şi de fiecare dată am primit răspunsul invariabil că nu vor interveni obstacole în accesul la fondurile comunitare. Ne aflăm în faţa unui caz clasic de incompetenţă managerială şi iresponsabilitate politică. Prima este ilustrată de însăşi natura deficienţelor reproşate de oficialii Comisiei Europene. Toate observaţiile privesc aspecte tehnice, aflate la îndemâna corpului de funcţionari ai ministerului şi agenţiilor subordonate. Este inadmisibil ca softul destinat înregistrării cererilor depuse de fermieri să fie schimbat de 11 ori până acum şi, cu toate acestea, să nu funcţioneze satisfăcător. În plus, nu dispunem de un sistem de cartare a suprafeţelor agricole, iar aceasta a făcut ca milioane de cereri să fie invalidate, pentru că au ca obiect aceleaşi suprafeţe.

Iresponsabilitatea politică este probată de superficialitatea cu care membrii Executivului au tratat sugestiile venite de la Parlament, de la instituţia care le-a acordat încrederea şi care este îndreptăţită să le controleze activitatea. Din acest punct de vedere, nici reprezentanţii legislativului nu îşi pot asuma vreun merit. Încă o dată, trebuie să remarcăm precaritatea controlului pe care depozitarii încrederii cetăţenilor îl exercită asupra instituţiilor publice. Situaţia de la APIA era pe deplin cunoscută publicului, avertismente ale Comisiei Europene fuseseră formulate chiar în cursul acestui an, dar nici comisiile de specialitate ale celor două Camere, nici Birourile permanente nu s-au dovedit în stare să preîntâmpine situaţia cu care ne confruntăm acum. Riscăm nu doar credibilitatea în faţa propriilor alegători, căci pe aceea mai avem multe de făcut pentru a o merita, ci însăşi temeinicia angajamentelor asumate faţă de cetăţeni.

Doamnelor şi domnilor,

Vă reamintesc că viitorul european al României este un proiect naţional prioritar faţă de interesul de partid. În consecinţă, fiecare dintre noi trebuie să aibă conştiinţa responsabilităţii care îi revine pe parcursul intervalului de timp acordat de Comisia Europeană.

De aceea, propun ca în următoarele săptămâni, până la 9 noiembrie a.c., Comisiile de agricultură ale celor două Camere şi Comisia pentru afaceri europene să monitorizeze paşii concreţi întreprinşi de Ministerul Agriculturii, dar şi de autorităţile regionale şi locale pentru rezolvarea problemelor. Poate că împreună vom reuşi, în ceasul al doisprezecelea, să dăm o soluţie pozitivă uneia din prea multele crize din ultimii ani şi să dăm o minimă satisfacţie celor care ne-au ales. Nu în ultimul rând, să ne recâştigăm respectul şi susţinerea partenerilor noştri europeni, ai căror egali ne dorim să fim.

Şi poate că, de acum înainte, Parlamentul va exercita atribuţii reale de control al Executivului în domeniul politicilor europene.

Vă mulţumesc pentru atenţie.