Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2007
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.117/2007
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2007 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2007
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.48 | Vasile Mocanu - "Un val de scumpiri s-a abătut asupra românilor în acest început de toamnă"; | ![]() |
||
|
Un val de scumpiri s-a abătut asupra românilor în acest început de toamnă. Peste tot în ţară, preţul pâinii a crescut chiar cu 50%, al uleiului cu peste 50%. În pieţe, fructele şi legumele costă aproape dublu faţă de luna trecută. Şi suntem abia la început. Toate aceste scumpiri în lanţ sunt efectele secetei care a lovit România în prima jumătate a acestui an. O secetă care, deşi anunţată din timp de specialişti, i-a luat din nou prin surprindere pe guvernanţi. Cunosc pe cineva în Guvernul României care promitea, nu de mult, că scumpirile din această toamnă la alimente vor fi mai degrabă insesizabile de către populaţie. Am o întrebare de bun simţ pentru actualul ministru al agriculturii, domnul Decebal Traian Remeş. Ce măsuri a luat Guvernul României pentru ca astfel de calamităţi să producă, în viitor, cât mai puţine necazuri oamenilor? Guvernul a promis că, până pe 30 septembrie, producătorii agricoli din sectorul vegetal vor beneficia de subvenţii cuprinse între 400 şi 500 de lei la hectar pentru achiziţionarea motorinei, seminţelor şi îngrăşămintelor necesare înfiinţării culturilor din această toamnă. Sprijinul financiar constă în bonuri valorice nominale şi el se acordă doar pentru culturile asigurate. Din păcate, cel puţin în Moldova, asistăm din nou la mari întârzieri în împărţirea acestor cupoane. În ritmul actual, agricultorii vor intra în posesia banilor necesari cam prin primăvara anului viitor, când guvernanţii se vor declara din nou neputincioşi în faţa intemperiilor naturii. Şi vor insista că nu au nicio vină. Şi-şi vor da cuvântul că nu vor exista scumpiri la alimentele de bază. Şi nu le va crăpa obrazul de ruşine! Am spus-o şi o mai repet. În lipsa unei strategii coerente de dezvoltare a agriculturii, producătorii agricoli din România nu au nici o şansă. În ultimii doi ani, am asistat la creşterea suprafeţelor de teren neexploatate, a importurilor de produse alimentare, la deteriorarea dramatică a sistemelor de irigat, dar şi la neonorarea promisiunilor de acordare a subvenţiilor. În plus, întârzierile privind elaborarea metodologiei de accesare a fondurilor europene, ca şi insuficienta informare a fermierilor cu privire la normele europene, pe care trebuie să le respecte, au agravat şi mai mult situaţia agriculturii. Se pare că Guvernul a uitat repede că 40% din populaţia României trăieşte la ţară. Domnilor guvernanţi, deşteptaţi-vă mai repede şi luaţi măsurile care se impun pentru redresarea agriculturii româneşti, altfel vă va bate Dumnezeu că vă bateţi joc de pâinea românilor! Vă mulţumesc. |



