Parliamentary debates

Domnul Adrian Mocanu:

«"Ziua internaţională a familiei" în România»

Puţini cetăţeni români ştiu astăzi că ziua de 15 mai a fost declarată "Ziua Internaţională a Familiei" prin Rezoluţia adoptată pe data de 20 septembrie 1993 de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Guvernul României a decis, un an mai târziu, marcarea acestui eveniment internaţional şi în ţara noastră.

În intenţia comunităţii internaţionale Ziua Familiei s-a dorit a fi un prilej de sensibilizare a tuturor cetăţenilor şi autorităţilor cu privire la problemele cu care se confruntă familia în societatea contemporană, dar şi o bună ocazie de a celebra uniunea dintre soţ, soţie şi copii.

Deşi în fiecare an, începând cu anul 1994, în ţara noastră se organizează diverse manifestări cu caracter festiv pe această temă, această zi este mai puţin cunoscută la noi.

Din perspectiva sociologică, familia este instituţia fundamentală în toate societăţile, fiind definită ca "un grup social relativ permanent de indivizi legaţi între ei prin origine, căsătorie sau adopţiune". Într-o altă accepţiune "familia reprezintă o reunire a vârstelor, dar şi un potenţial conflict între generaţii". De-a lungul timpului, societatea tradiţională a impus individului, ca o cale de integrare în comunitate, dar şi de împlinire personală, întemeierea unei familii. Modelul familiei este adoptat sau respins de către o persoană, în funcţie de propria experienţă de formare, dar şi de spiritul epocii.

Alături de şcoală şi de asociaţiile/fundaţiile de tineret, familia este unul dintre factorii determinanţi care se preocupă de educaţia individului. De educaţia oamenilor se ocupă şi alte persoane, instituţii şi organizaţii sociale, dar influenţele educative exercitate de acestea sunt mai puţin eficiente decât cele care provin din familie, şcoală şi organizaţiile de tineret.

Faţă de această instituţie socială fundamentală-familia, statul, prin organele sale reprezentative, are obligaţia să urmărească şi să faciliteze traseul parcurs de om de la familia în care se naşte până la familia pe care şi-o întemeiază.

În contextul actual, de criză economică profundă, prin care trece România, consider că statul este obligat să găsească acele pârghii pentru ieşirea din criză, astfel ca familiile cu posibilităţile materiale cele mai reduse să resimtă cât mai puţin efectele economice ale acestei perioade. Spun asta în considerarea faptului că nucleul de bază al societăţii-familia trebuie să fie cât mai puţin afectat de efectele economice produse de alţi factori externi acesteia.

Ştiind că, de fapt, criza înseamnă socializarea pierderii acumulate de-a lungul celor 20 de ani de democraţie, sunt de părere că trebuie găsite alte soluţii de ieşire din criză decât cele de reducere a salariilor bugetarilor şi pensiilor, propuse de Guvern. Am această opinie fiindcă am convingerea că măsurile propuse de Guvern ar conduce la adevărate drame în cadrul multor familii, drame ce ar putea afecta profund destinul multor adulţi şi tineri, nevinovaţi în fond.