Parliamentary debates

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

Dacă aderarea României la Uniunea Europeană este un fapt aproape împlinit, integrarea României în structurile europene este departe de a fi înţeleasă de Guvern la adevărata sa complexitate. Europa cere României dacă nu să fie din 2007 o ţară integral europeană, cel puţin să încerce să facă acest pas. Iar unul dintre elementele care diferenţiază net România de Europa este infrastructura rutieră.

Acest capitol poate fi numit, fără fals patriotism, o ruşine naţională care a ajuns să fie ridicată la nivel de simbol naţional. Drumurile europene se termină la frontiera cu România, urmând ca apoi fiecare şofer să-şi testeze reflexele în ocolirea gropilor din asfalt.

Asta în situaţia fericită în care, pe drumul respectiv, mai există o urmă de covor asfaltic, de cele mai multe ori acesta fiind mâncat şi fărâmiţat de intemperii.

Aceasta nu este o situaţie singulară, ci a ajuns să fie generalizată la nivelul întregii ţări în funcţie de capriciile financiare ale Ministerului Transporturilor.

Situaţia este identică pe drumurile naţionale, judeţene sau în marile oraşe căci la drumurile comunale sau cele din micile oraşe de provincie nici nu mai merită să mă refer.

Dacă în Europa garanţia unui drum naţional este între 20 şi 30 de ani, iar în cazul unei autostrăzi se ajunge la 40 de ani, în România nici nu se mai poate discuta despre garanţie, deşi costurile pe metru pătrat sunt cel puţin duble faţă de Uniunea Europeană şi atâta timp cât în fiecare primăvară plombele asfaltice sar şi drumurile se umplu din nou de gropi.

Dorim să fim europeni, dorim să atragem investitori şi turişti, dorim să fim vizitaţi şi cunoscuţi de alte naţiuni, dar nu ne preocupă deloc imaginea pe care o oferim acestora. În timpul crizei economice dintre anii 1929 şi 1933, Statele Unite au oferit locuri de muncă şomerilor în construcţii de drumuri şi au dezvoltat cea mai mare reţea de şosele din lume.

Aşa au rezolvat simultan două probleme: a infrastructurii şi a şomajului. Câţi dintre români ştiu că actualul DN-1 Bucureşti-Braşov-Cluj-Oradea a fost construit de suedezi? Câţi ştiu că D.N. Bucureşti-Focşani-Suceava a fost construit de nemţi? Probabil că puţini. Dar important ar fi să se ştie că aceste drumuri naţionale construite acum 70 de ani au fost făcute să reziste; actualele şosele fiind dezvoltate pe fundaţia de atunci. Iar noi, acum, având la dispoziţie materiale de construcţii moderne, nu reuşim să turnăm un covor asfaltic care să reziste câţiva ani.

În calitatea mea de deputat de Braşov, pot să vă informez că DN-1 pe tronsonul Predeal-Braşov este foarte deteriorat, varianta de trafic mărfuri de pe DN-1 A Ploieşti-Cheia-Braşov arată de parcă nu a fost asfaltată niciodată, iar DN-73 Piteşti-Braşov nu arată mai bine. Şi aceasta în situaţia în care aceste trei drumuri naţionale reprezintă trei căi vitale de acces spre şi dinspre Transilvania, respectiv spre frontiera vestică a României.

Firmele străine de transport caută deja rute ocolitoare preferând un traseu mai lung decât distrugerea maşinilor sau implicarea lor într-un accident rutier datorat gropilor.

Acum un an de zile am sesizat Ministerul Transporturilor despre această stare de lucruri, iar răspunsul a fost cinic şi scurt: nu există fonduri.

Oare, într-un an de zile, Guvernul nu a reuşit să găsească fonduri pentru trei din cele mai importante drumuri naţionale? Greu de crezut. Mai curând este vorba de dezinteres sau de interese privind şi felul în care se acordă dreptul de a efectua aceste lucrări unor firme obscure care nu au potenţialul financiar şi tehnologic necesar pentru a le duce la bun sfârşit.