Parliamentary debates

Domnul Filip Georgescu:

În prima săptămână a acestei veri extrem de caniculare nu doar din punct de vedere meteorologic, cât mai cu seamă al exploziei sociale, iresponsabilul nostru premier Emil Boc şi-a asumat răspunderea pentru programul băsescian de groaznică austeritate, asigurându-ne, cu proverbiala sa impertinenţă, că amputarea salariilor bugetarilor cu 25%, a pensiilor, asigurărilor şi ajutoarelor sociale cu 15% este singura soluţie salvatoare pentru a reduce deficitul bugetar la nivelul convenit cu FMI.

Urcând la tribuna Parlamentului, forul reprezentativ al democraţiei, primul-ministru Boc n-a făcut altceva decât să-i reafirme, şi de această dată, detestabila slugărnicie faţă de mentorul său de la Cotroceni, politicianul care de 20 de ani nu face altceva decât să reabiliteze dictatura comunistă, sub înrâurirea căreia şi-a format întreaga concepţie morală şi politică. Pentru a motiva adoptarea legilor prin care împinge sărăcia şi disperarea dincolo de limitele oricărei suportabilităţi, nevolnicul premier a afirmat în faţa Parlamentului că ţara a ajuns în situaţia disperată de astăzi, întrucât românii consumă mai mult decât produc, fără să precizeze însă că cei care se înfruptă peste măsură şi în mod abuziv din banul public sunt români constituiţi în imensa clientelă portocalie.

Şeful Executivului a constatat, de asemenea, cu mare întârziere, că în ultimii 20 de ani, clasa politică a construit un sistem economic cu dezechilibre structurale majore, uitând că în 7 din cei 20 de ani, democraţii, deveniţi mai apoi democrat-liberali, s-au aflat la guvernare, în diverse formule de alianţe şi ar fi putut să corecteze toate erorile. Din păcate, PDL le-a agravat. În sfârşit, cu un ton ironic, afişat în mod ostentativ, primul-ministru a remarcat că azi nu mai avem BCR-ul de vânzare ca să finanţăm deficitul bugetar, omiţând să spună că un Berceanu a distrus transporturile feroviare, iar acum se pregăteşte să scoată la mezat CFR Marfă, că un Videanu, care a pus mâna pe exploatările de marmură ale ţării, este în acelaşi timp stăpânul marilor surse energetice în jurul cărora mişună o întreagă oligarhie clepto-securistă.

Ambiţiosul premier n-a convins însă pe nimeni că legile pentru care a angajat răspunderea guvernului ar putea să aibă vreun efect oricât de mic asupra impactului devastator al crizei economice. Este şi firesc, întrucât nu poţi să visezi nici măcar la un dram de prosperitate atunci când încerci şi cârpăceşti pauperitatea cu petece de sărăcie. Pe termen mediu şi lung, singura cale viabilă de relansare a economiei ţine de creşterea sectorului productiv al economiei şi orientarea ei către operaţiuni de export, această reorientare fiind sprijinită de o devalorizare controlată a leului şi o creştere a productivităţii.

În demagogica sa alocuţiune, premierul ne mai dă o lecţie ieftină de economie, spunându-ne că statul nu mai poate plăti salarii atât de mari ca acelea de azi, în condiţiile unei productivităţi a muncii extrem de scăzute. L-am întreba însă pe şeful Executivului, unde să realizeze românii o productivitate sporită? În marea industrie care a fost lichidată? În agricultura de subzistenţă ori în transporturile aflate mai întotdeauna în pană financiară? Premierul Boc nu ţine seama de realităţile existente astăzi în ţara noastră, ignoră propunerile opoziţiei şi ale tehnocraţilor, asumându-şi slugarnic răspunderea pentru promovarea politicii antipopulare şi antinaţionale, concepută de preşedintele Băsescu în favoarea mafiei clientelare. Slugarnic până în măduva oaselor şi total dependent de drogul băsescian al dictaturii, Guvernul Boc a dovedit că nu are voinţa, curajul şi capacitatea de a se disocia de politia absurdă ţesută la Cotroceni. Emil Boc ştie bine că orice gest de independenţă faţă de seniorul de la Cotroceni îl va costa nu doar pierderea fotoliului de premier, dar şi pe cel de lider al PDL, iar fără aceste galoane n-ar mai fi nimic.

Nu mai departe decât zilele trecute, Emil Boc a fost martorul mâniei dezlănţuite a lui Traian Băsescu împotriva unor palide divergenţe intervenite în PDL, în legătură cu votul pe marginea moţiunii de cenzură depuse de social-democraţi. În câteva cuvinte şi în câteva minute, Traian Băsescu a pus la zid oastea parlamentară portocalie convocată la Snagov: "Aveţi 48 de ore ca să alegeţi între putere şi opoziţie". Iar mai apoi, i-a "ciuruit" şi pe asociaţii la guvernare (UDMR şi UNPR) mai cu posturi guvernamentale, mai cu şantaje la DNA. În aceste condiţii este greu de crezut că moţiunea va trece.

De ce se cramponează preşedintele Băsescu de o asemenea politică inumană? Tot mai mulţi analişti politici afirmă că PDL are nevoie de o asemenea soluţie ca să adune cât mai repede cu putinţă miliardele de lei pe care trebuie să le achite clientelei politice, care în condiţiile tulburi de azi, cere cu o tot mai mare insistenţă să i se achite nota de plată electorală. În totală contradicţie cu reacţia milioanelor de cetăţeni ai ţării care condamnă măsurile de austeritate elaborate de actuala putere, Cabinetul Boc şi-a asumat răspunderea pentru o asemenea politică de genocid.

Dar, în ultimă instanţă, ce este acest gest disperat? Nimic altceva decât continuarea politicii totalitariste, promovate de preşedintele Băsescu, a acelei politici nefaste de sfidare a Parlamentului şi de repudiere a democraţiei. Premierul Boc n-a ezitat să angajeze răspunderea guvernului său, întrucât ştie că oricât de mari şi de costisitoare vor fi eşecurile unui asemenea act, pe cât de legal, pe atât de arbitrar, nici el şi nici miniştrii săi nu vor achita daunele din propriile buzunare. Va plăti statul, cu vârf, toate neghiobiile unor politicieni incapabili, dar ambiţioşi şi aroganţi, care nu vor să piardă din mână ciolanul guvernării. Sunt puţine şansele ca moţiunea de cenzură depusă de parlamentarii PSD şi PC să se soldeze cu demolarea actualului Executiv. Maşina de vot portocalie, bine gresată cu promisiuni şi ameninţări, va funcţiona probabil fără rateuri.

Guvernul Boc va supravieţui. Întrebarea este pentru cât timp? În mod sigur, pentru două-trei luni, până atunci când milioanele de pensionari şi de bugetari vor simţi, în mod concret, cât li s-a furat din veniturile lor şi aşa amărâte, până în ziua în care nu vor mai avea ce pune pe masă, nu-şi vor mai putea cumpăra medicamente şi nu vor mai putea achita întreţinerea şi celelalte servicii, din cauza exploziei preţurilor. Atunci, năpăstuiţii din întreaga ţară vor ieşi în stradă şi îşi vor cere dreptul la viaţă. Cu ce mesaj de dragoste turbată, cu ce alte urări de trai bun ar mai putea să iasă Băsescu în faţa poporului care, până mai ieri, l-a "iubit" dar care astăzi îi arde portretul în stradă şi îi strigă demisia?

Actuala putere, ai cărei reprezentanţi trăiesc ca-n sânul lui Avram, n-a înţeles cât de dureroase sunt măsurile anticriză adoptate, dar mai ales un fapt şi mai dramatic, acela că ele afectează 85% din populaţia ţării. Va înţelege însă în curând, când se va trezi cu "gloata" dezlănţuită la porţile Cotrocenilor şi în Piaţa Victoriei. S-ar putea însă ca atunci să fie mult prea târziu!