Rodica Nassar
Rodica Nassar

Sittings of the Chamber of Deputies of March 23, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.37/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 23, 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.50 Rodica Nassar - considerente pe marginea Legii pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Ucraina;

Doamna Rodica Nassar:

Legea pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Ucraina privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, colaborarea şi asistenţă mutuală în probleme de frontiere

Existenţa unor relaţii normale la frontierele de stat reprezintă una din condiţiile principale pe care o ţară trebuie să le îndeplinească înaintea aderării la structurile nord atlantice sau ale Uniunii Europene.

În demersurile făcute pentru îndeplinirea acestor obiective, la data de 17 iunie 2003, la Cernăuţi, Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, şi Preşedintele Ucrainei, domnul Leonid Kucima au semnat Tratatul între România şi Ucraina privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, colaborarea şi asistenţa mutuală în problemele de frontieră.

Negocierile au presupus încheierea Tratatului cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare, aşa zisul tratat politic de bază semnat la Constanţa la 2 iunie 1997 şi a Acordului conex acestuia, încheiat sub formă de schimb de scrisori ale miniştrilor de externe ale celor două ţări. Aceste documente prevedeau, în principal, dispoziţii ce cuprindeau angajamentul părţilor de a încheia un tratat privind regimul frontierei de stat şi un acord pentru delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră.

O dată semnate aceste documente, în anul 1998 au început negocierile pentru încheierea Tratatului privind regimul frontierei de stat româno-ucrainen. Acest nou tratat e necesar pentru respectarea principiului succesiunii statelor, astfel încât cele două state recunosc că proclamarea independenţei Ucrainei nu afectează frontiera existentă între România şi Ucraina, aşa cum s-a recunoscut în tratatele semnate anterior între guvernele R.S.R. şi U.R.S.S.

Din anul 1998 şi până în prezent au avut loc 19 runde de negocieri simultan atât pe pe tema Tratatului privind regimul frontierei cât şi pe tema Acordului de delimitare, astfel încât în ultima rundă de negocieri desfăşurată la Kiev la 13 iunie 2003 s-a procedat la parafarea textului Tratatului privind regimul frontierei de stat.

Menţionez câteva dintre principalele obiective cuprinse în Tratat:

  • Reglementarea unui regim al frontierei modern, în conformitate cu standardele Uniunii Europene, având în vedere şi faptul că frontiera româno-ucraineană va deveni în curând frontieră externă estică a Uniunii Europene şi este deja frontieră răsăriteană a NATO.
  • Tratatul oferă celor două părţi garanţii referitoare la eventualele corectări ale traseului frontierei, în funcţie de evoluţiile obiective din zonele de frontieră, fluvială şi maritimă.
  • Prin Tratat se înfiinţează o Comisie mixtă de frontieră cu atribuţii specifice: verificarea periodică a traseului frontierei de stat şi întocmirea, pe baza rezultatelor acestor verificări, a unor noi documnete de demarcare a traseului frontierei, în conformitate cu prevederile art. 1-4 din Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-sovietice din 1961. Referirea la dispoziţiile respective din Tratatul din 1961, care reglementează modul de corectare a frontierei fluviale în funcţie de modificările naturale care ar putea apărea, pe baza regulii menţinerii frontierei pe mijlocul şanalului navigabil principal - pe apele navigabile - şi, respectiv, pe mijlocul pânzei de apă - pe apele nenavigabile, care în principal, asigură respectarea intereselor părţii române cu privire la regimul juridic al corectării frontierei în cazul unor evoluţii morfologice naturale.
  • Din raţiuni economice evidente, interesul principal al părţii române este reprezentat de finalizarea cât mai rapidă a procesului de delimitare a platoului continental şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră.

Sigur, unele prevederi ale Tratatului pot nemulţumi o parte sau alta semnatară a lui, dar negocierile, în special cele privind regimul frontierelor presupun efectuarea unor concesii, ceea ce s-a întâmplat şi în acest caz.

Dar de aici şi până a nu vedea necesitatea semnării tratatului este o cale lungă. De aceea, personal, nu înţeleg reacţia unor partide din opoziţie care au votat contra.