Parliamentary debates

Domnul Vasile Berci:

"Educaţia, sau strategia drumului spre nicăieri"

Starea de moment a sistemului de învăţământ nu lasă să se întrevadă luminiţa de la capătul tunelului, adică o reformă unitară şi coerentă, cu etape şi măsuri clare şi adecvate, care să producă eficienţă şi stabilitate în educaţie.

Se poate uşor constata că nu se poate depăşi gândirea contraproductivă exprimată prin sintagma "fiecare guvern şi ministru, cu propria sa reformă", exprimată prin decizii punctuale, care agravează starea de criză a sistemului.

Managementul educaţiei actualei guvernări ilustrează, din păcate, cu vârf şi îndesat dezorientarea, neputinţa şi incoerenţa deciziilor. Concretizăm aceste constatări prin câteva exemple extrem de evidente:

1. Salarizarea, şi în general veniturile dascălilor, după marea farsă electorală din noiembrie 2008, au intrat în ceaţă. Legea nr.221/2008, dar, de ce nu, şi OU nr.151/2008 nu produc niciun efect. Se pare că va fi o creştere în două etape de 5%, practic egală sau sub nivelul inflaţiei. Ba, mai mult, unele drepturi, ca: sporuri, salarii de merit etc. sunt suprimate, iar recent guvernul a stabilit ferm că o majorare serioasă a salariilor nu va avea loc până la 31 dec. 2009. Este lipsit de un minim de bun-simţ argumentul că majorarea nu este posibilă până când nu va fi adoptată legea unică a salarizării bugetarilor.
   Este meritul sindicatelor din învăţământ că au blocat prin negocieri ferme intenţia guvernului de a suprima tichetele cadou şi tichetele de vacanţă.
   Sperăm ca sindicatele vor reuşi să se impună în negocierea contractului colectiv de muncă. Alternativa ar fi dramatică - acţiuni de protest, grevă generală şi boicotarea anului şcolar. E adevărat că în compensare, dascălii s-ar putea "distra" ascultându-l pe premierul Emil Boc cântând cu cinism "Puşca şi cureaua lată/ ce salarii, sporuri şi venituri aveaţi odată".
2. Problema reabilitării infrastructurii şcolare este gestionată haotic şi cu grad mare de întârzieri. În ţara sunt peste 4000 de grădiniţe, şcoli şi licee care au intrat în lucrări de reabilitare în anii anteriori şi necesită alocări de fonduri pentru a fi finalizate lucrările.
   S-au achitat până acum facturile restante din 2008 acoperind doar lucrările executate la nivelul fondurilor alocate prin HG-uri, există însă situaţii de lucrări şi facturi pentru lucrări executate în avans şi care trebuie urgent decontate şi, bineînţeles, alocate sumele necesare continuării în vacanţa de vară a lucrărilor de reabilitare.
   Greu de crezut că se vor putea realiza aceste lucrări, trecând datoriile care mai există la administraţiile locale şi având în vedere rectificarea negativă care a avut loc la bugetul MECI la Capitolul "Investiţii şi reabilitări".
3. Se constată, din păcate, lipsa totală de transparenţă cu privire la pachetul legislativ privind educaţia, care urmează să fie depus la comisiile pentru învăţământ ale Parlamentului în această lună. Se impun lămuriri privind conţinutul şi corelarea cu Pactul naţional pentru educaţie asumat anul trecut de partidele parlamentare.

În aceeaşi măsură, lipsa de transparenţă este crasă şi în legătură cu procesul de descentralizare, care, la "bursa zvonurilor" ar însemna subordonarea totală a unităţilor de învăţământ administraţiilor locale, inclusiv numirea directorilor prin politizarea inerentă a acestei funcţii.

În rest numai de bine. Planul-cadru şi curricula sunt tratate după regulile jocului alba-neagra, SAM-urile după principiul "Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie", iar noile licee tehnologice se conturează fără fond.

S-a discutat la începutul actualei guvernări de nevoia reală a recredibilizării sistemului de educaţie, de centrare a actului educaţional pe formarea de competenţe etc.

Sună bine, dar deciziile care se iau nu au nimic în comun cu recredibilizarea şcolii româneşti.