Emil Radu Moldovan
Emil Radu Moldovan

Sittings of the Chamber of Deputies of May 30, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.90/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 30, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.52 Emil Radu Moldovan - declaraţie politică intitulată "În căutarea timpului pierdut";

 

Domnul Emil Radu Moldovan:

"În căutarea timpului pierdut"

Se spune că e nevoie de 10 înţelepţi pentru a repara greşeala unui iresponsabil, dar mă întreb cine ne vor aduce înapoi timpul şi banii pierduţi de un ministru cu realizări nule.

După ce timp de un an, singura preocupare a ministrului Dobre a fost aceea de a modifica şi secretiza contractul cu Bechtel, realizare care va costa bugetul de stat mai mult de un miliarde de euro, acum, la aproape 2 ani de mandat, ar trebui să vină în faţa românilor pentru a le explica de ce activitatea sa stă sub semnul cifrei zero.

Şoselele din România ne duc cu gândul la zona crepusculară iar banii daţi pe rovignetă dar şi pe alte taxe pentru drumuri nu se regăsesc decât poate, în salariul unui ministru care a uitat că a fost pus acolo pentru a aduce infrastructura României la un nivel cel puţin acceptabil.

Turismul e compromis şi anul acesta în România. Cei care s-au ocupat cu organizarea licitaţiilor pentru plajele de la Marea Neagră au fost atât de eficienţi încât le-au organizat mult prea târziu şi total haotic. Ca şi consecinţă, nu s-a găsit nici o firmă care să vină cu proiecte de îmbunătăţire a calităţii, în vederea atragerii de turişti, motiv pentru care milioanele de euro care puteau intra în bugetul statului vor merge la bulgari sau în bugetul altor ţări, ai căror guvernanţi au ştiut să-şi facă treaba.

În transportul feroviar s-a înregistrat cea mai lungă grevă din istoria CFR, cu pierderi, în transportul de călători, de 6 miliarde/zi în zilele lucrătoare şi 10 miliarde/zi în week-end. Din buzunarul cui au fost suportaţi aceşti bani?

Nu s-au finalizat lucrările de refacere a infrastructurii feroviare afectate de inundaţiile din sezonul primăvară-vară şi există tot mai puţine şanse că acestea să fie finalizate sub mandatul actualului ministru.

O altă problemă a românilor, şi în special a tinerilor, este problema locuinţei. Nu e de mirare că piaţa imobiliară e în continuă creştere, iar preţul apartamentelor e triplu faţă de valoarea lor reală, din moment ce preocupările Guvernului sunt îndreptate în cu totul alte direcţii.

Sunt aşa multe lucruri de făcut în România încât nu cred că îşi poate permite vreun ministru să îţi bată joc de banii şi timpul care nu mai trece în favoarea noastră.

Dragi guvernanţi, aţi învinuit destul fosta guvernare pentru toate eşecurile voastre, care nu sunt puţine, dar nu mai avem timp să ascultăm lamentări, nici să fim spectatori ai unui spectacol ieftin, în care nu mai credem nici noi, nici Europa.