Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 6, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.125/2009
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 6, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 6, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.52 | Marian-Florian Săniuţă - declaraţie politică având tema «"De la asaltul asupra raţiunii" la asaltul asupra naţiunii»; | ![]() |
||
|
Domnul Marian-Florian Săniuţă: Declaraţie politică: «"De la asaltul asupra raţiunii" la asaltul asupra naţiunii» Editura RAO a publicat în anul 2008 lucrarea "Asaltul asupra raţiunii" de Al Gore, cel care a fost, începând cu anul 1993, pentru opt ani, al patruzeci şi cincilea vicepreşedinte american, ales în Camera Reprezentanţilor în 1976 şi în Senatul SUA în 1984 şi 1990. Lucrarea sa a fost apreciată de critici drept "O analiză vizionară a modului în care politica fricii, a secretomaniei şi a încrederii oarbe s-a combinat cu degradarea sferei publice pentru a crea un mediu periculos de ostil raţiunii". În cele ce urmează nu-mi propun să fac o recenzie a acestei cărţi. Nu acesta este rolul unei declaraţii politice. Doresc doar să prezint câteva pasaje extrem de ilustrative despre concepţia de democraţie şi pericolele ce o pândesc şi să marchez o paralelă cu ce se întâmplă în ultima perioadă şi în cadrul democraţiei româneşti. "După cum spunea Thomas Paine", aşa cum în regimurile absolutiste, "regele este legea, în ţările libere legea ar trebui să fie rege şi nu ar trebui să existe alt suveran" (pagina 11). "...Secta de dreapta a propus să distrugem demnitatea şi independenţa Senatului însuşi, să-i reducem puterea şi să accelerăm declinul statutului acestuia, deja foarte avansat. Zelul lor este atât de periculos pentru ţara noastră deoarece sunt dispuşi să aducă mari prejudicii democraţiei americane, pentru a-şi satisface dorinţa ca toate cele trei puteri ale statului să fie dominate de un singur partid şi să transforme dogma în politică de stat. Nu-şi doresc decât puterea absolută. Scopul lor cel mai important este un executiv atotputernic, care să folosească un legislativ slăbit pentru a crea un sistem judecătoresc maleabil, după chipul şi asemănarea sa. Se străduiesc să distrugă separaţia puterilor în stat. Şi în locul sistemului actual, încearcă să instaureze un sistem în care puterea este unificată şi serveşte o ideologie mărginită, aflată în serviciul unui ansamblu de interese restrâns."(pagina 81). "...De peste 200 de ani, libertăţile au fost protejate în America împotriva acumulării periculoase de prea multă putere în mâinile unei singure persoane prin hotărârea... de a împărţi puterea statului federal în trei ramuri egale, fiecare dintre ele controlându-le pe celelalte două".(pagina 243) "Supravieţuirea libertăţii depinde de statul de drept. Statul de drept depinde, la rândul său, de respectul fiecărei generaţii de americani pentru integritatea cu care sunt scrise, interpretate şi aplicate legile noastre". (pagina 249) "Odată încălcat, statul de drept este în pericol. Dacă nu este oprită, nerespectarea legii se agravează. Cu cât executivul are mai multă putere, cu atât le este mai greu celorlalte puteri ale statului să-şi îndeplinească rolurile constituţionale. Când executivul îşi depăşeşte rolul stabilit în Constituţie şi poate controla accesul la informaţiile privitoare la acţiunile sale, devine tot mai greu pentru celelalte puteri să-l controleze. Odată pierdută această capacitate, democraţia însăşi este ameninţată şi devenim o ţară guvernată de oameni, nu de legi." (pagina 249) "După cum spunea James Madison" acumularea tuturor puterilor, legislativă, executivă şi judecătorească, în aceleaşi mâini, fie că este vorba de o singură persoană, de câteva sau de mai multe şi indiferent dacă este ereditară, autoproclamată sau electivă, poate fi considerată însăşi definiţia tiraniei ".(pagina 249) "Această încercare de a transforma sistemul constituţional atent echilibrat al Statelor Unite într-o structură dezechilibrată, dominată de un executiv atotputernic, căruia îi sunt subordonate Congresul şi Justiţia, este extrem de periculoasă pentru supravieţuirea libertăţii." (pagina 250) "Preşedintele nu este membru al legislativului şi, deci, nu are dreptul să analizeze toate prevederile fiecărei legi şi să hotărască singur pe care le va accepta şi pe care le va respinge." (pagina 251) "Era deosebit de important ca independenţa justiţiei să fie protejată atât de influenţa unei majorităţi temporare din legislativ, cât şi de tendinţa inevitabilă a executivului de a-şi consolida puterea." Montesquieu (...) scria: "Nu există libertate dacă puterea judecătorească nu este separată de puterea legislativă şi de cea executivă."(pagina 256) "După cum scria John Adams în 1970, ţara noastră este guvernată de legi, nu de oameni". (pagina 305) Sunt doar câteva din gândurile şi experienţele omului politic Al Gore... Sunt semnale de alarmă trase într-o democraţie consolidată. Dar ce se întâmplă în democraţia noastră tânără? Deşi actuala Constituţie prevede clar la articolul 1 că "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale". Asistăm de cinci ani la un asalt permanent al puterii executive (Guvern plus Preşedinte) la adresa independenţei şi separaţiei celorlalte două, în fapt o luptă pentru mai multă putere, care să fie folosită pentru a înfrânge cuvântul "libertate", care a fost pe buzele revoluţionarilor şi ale tuturor românilor în 1989. Unde a dus această cursă de acaparare a cât mai multă putere? La blamarea Parlamentului, unica autoritate legiuitoare şi organul reprezentativ suprem al poporului român, la siluirea actului de justiţie prin mimarea asigurării independenţei judecătorilor. Am ajuns la un derapaj constituţional nemaiîntâlnit: Parlamentul anchetează şi face încadrări ale unor fapte, conform Codului Penal, executivul legiferează după bunul plac, prin asumarea răspunderii pe legi importante, evitând dezbaterea democratică din Parlamentul ales prin vot uninominal, iar Justiţia îşi judecă singură drepturile salariale. Şi toate acestea pentru că în mod inacceptabil în ultimii ani a lipsit respectul pentru autoritatea instituţiilor statului român, a republicii noastre, a ordinii constituţionale. Se doreşte în termen foarte scurt modificarea actualei Constituţii, foarte tânără de altfel, prin schimbarea structurii Parlamentului. De ce? Simplu! Pentru a conferi mai multă putere unui executiv temporar, trecător, în defavoarea unei conlucrări egale şi bazate pe norme democratice şi pe supremaţia legii, Dacă vom accepta la referendumul ce se va iniţia la sfârşitul acestui an să acordăm mai multă putere, într-o democraţie şi într-un stat ca România, unui singur om, fie el şi preşedintele ţării, şi Guvernului dorit de acesta, atunci va trebui să abdicăm de la principiul echilibrului şi separaţiei puterilor în stat. Va trebui să acceptăm că suntem guvernaţi de oameni sau de legi? Răspunsul la această provocare îl dă tot Al Gore în cartea sa: "Vom continua să trăim într-un stat de drept aşa cum este el descris în Constituţie? Sau vom dezamăgi generaţiile viitoare, lăsându-le o Constituţie mult mai slabă decât... cea pe care ne-au lăsat-o moştenire înaintaşii noştri? Alegerea este clară!" Aş adăuga că pe buzele românilor în timpul Revoluţiei din 1989 au stat cuvintele "Libertate, te iubim, ori învingem, ori murim!" şi nu este cazul, acum, la doar douăzeci de ani de atunci, să ne pierdem bunul cel mai de preţ, la care au tânjit generaţii de-a rândul. Ar fi păcat să ne păcălim aşa uşor. |



