Parliamentary debates

Domnul Vasile Filip Soporan:

"România între mecanismele democratice mai vechi şi mai noi"

Ne găsim la momentul în care campania electorală ar trebui să aducă clarificări majore problemelor cu care ne confruntăm la nivelul situaţiei politice, economice şi la modul în care reuşim să rezolvăm durabil problematica socială, toate acestea desfăşurându-se sub impulsul pozitiv al integrării noastre, la nivel global şi particular, în structurile Uniunii Europene.

Ce constatăm în momentul de faţă? Mai multe mesaje ale unor situaţii de care ar trebui să se ţină seama sunt legate de faptul că numărul locurilor de muncă este într-o scădere pronunţată, cu precădere în domeniul privat, că economia este într-un regres continuu greu de oprit, că leul devine din ce în ce mai slab, criza politică scumpind finanţarea externă, că industria materialelor de construcţii se va găsi într-o situaţie dificilă, chiar dramatică, în următoarele şase luni, că bugetul general consolidat a înregistrat în primele nouă luni ale anului un deficit de 25,56 miliarde de lei, că devalorizarea leului anulează scăderea preţului locuinţelor, iar în ultima perioadă băncile străine şi-au redus expunerea pe România cu 2 miliarde de euro şi multe alte evenimente care afectează direct şi indirect viaţa de zi cu zi a cetăţenilor.

În momentul de faţă apare din ce în ce mai puternic o poziţie exprimată de către reprezentanţii patronatului şi a societăţii civile, potrivit căreia "Este tot mai clar că politicienii nu mai pot conduce singuri ţara. Legislaţia este realizată fără sprijinul unui pol serios al patronatelor care sunt implicate în mod direct în economie şi cunosc adevăratele probleme. Patronatele trebuie să se asocieze pe ramuri economice, pentru a avea un cuvânt greu de spus în crearea politicilor pe termen mediu şi a exerciţiilor bugetare multianuale" (Nicolae Duşu, Preşedintele Asociaţiei Pro BCA - Ziarul Financiar, 26.10.2009).

Consider că această problemă este deosebit de actuală în momentul în care se pune în discuţie o problemă constituţională importantă, aceea a modului în care va arăta legislativul şi modul în care acesta răspunde unei reforme de substanţă a statului şi a funcţiunilor de îndeplinit în procesul de modernizarea a României. Seriozitatea tratării acestei probleme vine de la faptul că în permanenţă a existat în istoria ţării noastre o dezbatere importantă asupra locului pe care-l au în sistemul constituţional şeful statului, şeful executivului şi puterea legislativă. Aşezarea puterii într-un sistem democratic se face greu la nivelul României. În istoria tranziţiei permanente, începute în 1859, guvernele şi parlamentele au dispărut şi s-au format la dorinţa conducătorului, iar clasa politică, lăsând cu uşurinţă exprimarea opoziţiei democratice deoparte, a încercat de cele mai multe ori să justifice poziţia şefului suprem.

Aceasta fiind tradiţia noastră, consider că, pe lângă discuţia asupra sistemului cameral, unicameral sau bicameral, şi asupra numărului de parlamentari, cerută prin referendum, ar trebui pusă în dezbatere şi reprezentativitatea acestora. Ţinând cont de analiza patronatelor, doresc să pun în discuţie propunerea ca alegerea celor trei sute de parlamentari să se facă după următoarea formulă: două sute de parlamentari să fie aleşi prin vot direct universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale în sistem uninominal cu două tururi de scrutin, iar diferenţa să fie desemnată de preşedintele României la propunerea Academiei Române, Academiilor de Ştiinţe, Consiliului Naţional al Rectorilor, Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Asociaţiei Autorităţilor Locale (primarii municipiilor, primarii oraşelor, primarii comunelor şi preşedinţii consiliilor judeţene), patronatelor din industrie şi agricultură, a cultelor, sindicatelor, asociaţiilor diverselor categorii sociale şi profesionale (asociaţiile oamenilor de ştiinţă, asociaţiile economiştilor, asociaţiile inginerilor, asociaţiile medicilor şi farmaciştilor, asociaţiile pensionarilor, asociaţiile studenţilor, asociaţiile cadrelor militare în rezervă, asociaţiile scriitorilor, asociaţiile artiştilor plastici şi altele). Propunerile acestor instituţii ar trebui să fie în număr de trei pentru fiecare poziţie, iar în cadrul algoritmului de desemnare a mandatelor se stabileşte cel puţin un mandat pentru judeţele de categoria a doua şi cel puţin două mandate pentru judeţele de prima categorie, iar pentru municipiul Bucureşti cel puţin 6 mandate.

Această construcţie permite o desemnare a parlamentarilor şi pe criterii profesionale şi de implicare în viaţa comunităţilor şi ar neutraliza, în parte, tendinţa de alegere la nivelul colegiilor uninominale a reprezentanţilor susţinuţi pe criterii economice de anumite grupuri de interese, atunci când numărul de mandate scade sub o anumită valoare critică. În paranteză fie spus, dacă sistemul uninominal ar fi funcţionat la un număr redus de mandate de la începutul anilor '90, probabil că pierderile ar fi fost mult mai mari în lipsa unei opoziţii reprezentative, prin intrarea în Parlament cu prioritate a reprezentanţilor puterii economice de atunci, reprezentativitatea şi puterea partidelor politice fiind mult redusă şi neuniformă în perioada respectivă. Noua formulă propusă de guvernanţi să însemne o consolidare a noii puteri economice apărute după 1990? Nu cred.

Sistemul nou propus ar responsabiliza preşedintele în poziţia de mediator între clasa politică şi societatea civilă şi ar determina o formulă guvernamentală care ar evita disputele sterile care nu duc nicăieri şi ar impune o conlucrare la nivel profesional şi politic, capabilă de a rezolva problemele deosebit de complexe cu care se confruntă România în procesul de democratizare reală şi de modernizare a funcţionării statului.

Afirm acest lucru, deoarece România nu are o tradiţie în funcţionarea mecanismelor democratice stabilite prin Constituţie. În perioada interbelică s-a menţinut vechea practică, instituită de Carol I, ca regele să numească guvernul, după care urma dizolvarea corpurilor legislative şi organizarea de noi alegeri parlamentare. Conform aprecierilor reputatului profesor Ioan Scurtu: "se inversau raporturile dintre puterea executivă şi cea legislativă, astfel că nu guvernul era expresia parlamentului, ci invers, executivul era cel care făcea legislativul". Un calcul simplu arată că în cei 22 de ani ai perioadei interbelice s-au succedat la conducerea României nu mai puţin de 33 de guverne, ceea ce înseamnă o medie de opt luni. Schimbările de guverne au fost urmate de dizolvarea Parlamentului, atunci când noul cabinet nu aparţinea aceluiaşi partid. Deşi parlamentarii erau aleşi, conform Constituţiei, pe termen de 4 ani, în realitate, durata mandatului a fost în medie de un an şi opt luni, astfel încât pe durata a 19 ani de regim democratic au avut loc 10 alegeri parlamentare. "O caracteristică a perioadei interbelice o constituie creşterea puterii executive pe seama celei legislative, fapt care a avut consecinţe negative asupra evoluţiei regimului democratic. Această situaţie s-a reflectat în primul deceniu interbelic prin supravegherea activităţii deputaţilor şi senatorilor de către guvern. Spre exemplu, C. Argentoianu, ministru de interne în 1921, avea să scrie: "În cele două-trei zile care au precedat votul am lucrat grupurile şi în ziua scrutinului am pus oamenii să ceară votul pe faţă cu apel nominal. M-am aşezat în momentul scrutinului pe treptele biroului, în faţa băncilor, şi la chemarea fiecărui nume din partidul nostru mă uitam în ochii chematului şi sub uitătura mea n-a îndrăznit nici unul să zică contra."

Sunt şi alte exemple ale istoriei, am prezentat doar unul reprezentativ în acest cadru deoarece am avut şi eu ocazia să trăiesc asemenea momente în calitatea mea de parlamentar din partea altor actori politici, mai noi, mai tineri şi netrecuţi, în mod precis, prin studierea aprofundată a acestor mecanisme, transmise parcă genetic la nivelul formulelor mecanismelor democratice utilizate la noi de-a lungul timpului mai îndepărtat sau mai apropiat.

Iată motivul pentru care doresc ca algoritmul propus de desemnare a parlamentarilor să fie luat în serios şi în viitoarea dezbatere de modificare a Constituţiei, iar acesta să constituie unul din punctele luate în analiză în procesul de modernizare a funcţionării statului şi a reglementării modului în care este asigurată conlucrarea dintre instituţii în procesul de luare a deciziilor şi de punere a acestora în aplicare pentru binele României.