Parliamentary debates

Domnul Ioan Munteanu:

"schimbare de lider la nivel mondial"

Este neîndoielnic faptul că pe scena mondială s-a produs deja o schimbare de lider, aşa cum reiese din estimările experţilor, dar şi din datele oferite de realitate. După 110 ani de supremaţie în planul producţiei de bunuri, începând cu anii 1990 China a recuperat decalajul faţă de Statele Unite datorită creşterii economice rapide, investiţiilor considerabile făcute de către investitorii străini, dar şi costurilor reduse ale forţei de muncă. Astfel, la sfârşitul anului 2010 China a reuşit să obţină 19,8% din producţia mondială de bunuri, faţă de 19,4% în cazul SUA.

În ultimul deceniu, China a fost preocupată de creşterea economică, în timp ce Statele Unite ale Americii s-au concentrat pe combaterea terorismului internaţional, dar şi pe războaiele purtate în Irak şi Afganistan. Pe măsură ce se impune tot mai mult ca lider mondial, China este şi mai implicată în problemele internaţionale, în timp ce SUA este preocupată de menţinerea rolului său de superputere a lumii. America recunoaşte noul statut al Chinei, este de acord cu ambiţiile sale şi consideră că nu e cazul să se ajungă la relaţii bazate pe rivalitate. Chiar dacă cele două mari puteri acţionează doar pentru a-şi asigura propria poziţie şi propria securitate, fiecare dintre ele îşi doreşte o lume stabilă, fără arme nucleare şi fără conflicte devastatoare. China a promis mereu că va asigura pacea, încercând să rezolve diferendele legate de frontierele cu vecinii şi implicându-se în activitatea organizaţiilor internaţionale de menţinere a păcii. O dovadă în acest sens o reprezintă atitudinea de acuzare a Coreei de Nord în cazul bombardamentului unei insule aparţinând Coreei de Sud.

Ambele ţări beneficiază de pe urma globalizării şi a deschiderii pieţelor, dominând, practic, comerţul mondial, putând cumpăra materii prime şi exporta mărfurile în orice zonă a lumii. Spre deosebire de marile puteri europene din secolul al XIX-lea, China nu urmăreşte să-şi creeze colonii şi nici nu se ocupă cu exportul de ideologie, ca în cazul fostei Uniuni Sovietice. Esenţială pentru menţinerea stabilităţii în lume este convingerea acestor ţări că starea de pace ori de război depinde de superputerile momentului.

Dincolo de aceste consideraţii, cele două mari puteri nu stau chiar atât de liniştite, suspectându-se reciproc şi fiind convinse că un eventual război ar genera pierderi considerabile pentru ambele părţi. China se teme că Statele Unite nu se vor împăca uşor cu locul secund şi că vor încerca să-i blocheze ascensiunea, prin orice fel de mijloace. La rândul său, America este îngrijorată de naţionalismul chinez tot mai vizibil pe măsură ce se alimentează din redescoperirea puterii sale economice şi militare. Pericolul constă în diferenţa care există între concepţiile social-economice şi politice ale celor două ţări, situaţie care ar putea conduce şi la divergenţe de ordin militar. Simţindu-se ameninţată de puterea navală americană, China îşi modernizează rachetele, submarinele, radarele, capacităţile cibernetice şi armamentele antisatelit şi este atentă la orice mişcare a celuilalt.

Deşi acumularea militară nu presupune neapărat confruntări, China şi America trebuie să acţioneze de comun acord pentru ca eventualele neînţelegeri să nu scape de sub control. Cele două ţări au nevoie de reguli şi norme precise care să conducă la sporirea încrederii reciproce şi la securitatea mondială.

China şi Statele Unite au avantajul că au fost martore la marile dezastre provocate de confruntările dintre superputerile lumii din secolul trecut. Lecţia istoriei ar trebui să fie suficientă pentru ca tragediile trecutului să nu se mai repete.